IuteCredit donează 100 de mii de euro Ucrainei și îi sprijină pe ucrainenii refugiați în Moldova

IuteCredit Europe, unul din importantele grupuri europene specializate în finanțarea persoanelor fizice, a virat 100 de mii de euro în contul Băncii Naționale a Ucrainei pentru a sprijini lupta pentru libertate a cetățenilor acestei țări.

Potrivit lui Tarmo Sild, CEO IuteCredit Europe, compania nu desfășoară operațiuni în Ucraina, însă granița libertății este acum în această țară, unde sunt apărate inclusiv valorile Iute și ale echipei sale internaționale.

Tarmo Sild: „Compania internațională IuteCredit a fost lansată și s-a dezvoltat datorită libertății de gândire și de acțiune a oamenilor, datorită valorilor statului de drept”.

Ajutorul financiar este cea mai rapidă și sigură cale de a susține acum poporul ucrainean, a mai declarat CEO Iute Credit Europe. „Primele zile de război au arătat lumii că ucrainenii au nevoie de resurse și că nu le lipsesc perseverența și curajul”, a adăugat Tarmo Sild.

Totodată, IuteCredit Moldova îi sprijină pe ucrainenii care s-au refugiat în țara noastră. Astfel, fiecare angajat al companiei, care a devenit voluntar și participă la campaniile inițiate în aceste zile în susținerea refugiaților ucraineni în Moldova, își păstrează salariul pentru această perioadă. De asemenea, compania acoperă toate cheltuielile de întreținere suportate de angajații IuteCredit Moldova care găzduiesc ucraineni refugiați în țara noastră.

IuteCredit – înființată în 2008 – este una din importantele companii europene specializate în finanțarea persoanelor fizice. Grupul oferă credite de consum prin intermediul filialelor sale. În prezent, IuteCredit deservește clienți din Moldova, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria, precum și din Bosnia și Herțegovina.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu salută sprijinul UE pentru Ucraina și noile sancțiuni împotriva Rusiei: „Este calea către o Europă mai sigură”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută împrumută de 90 de miliarde de euro aprobat de Uniunea Europeană în sprijinul Ucrainei și cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Șefa statului susține că, prin decizia luată, UE a arătat, din nou, că „unitatea înseamnă putere”.

„Astăzi, Uniunea Europeană arată încă o dată că unitatea înseamnă putere. Salut împrumutul de 90 de miliarde de euro în sprijinul Ucrainei și cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Mai mult sprijin pentru Ucraina și mai multă presiune asupra agresorului reprezintă calea către o Europă mai sigură și mai securizată”, a scris șefa statului pe X.

Precizăm, decizia a fost luată joi,  23 aprilie, după ce Ungaria a renunțat la veto-ul care împiedica acordul, scrie Reuters. Ambasadorii statelor membre aprobaseră deja acest pas printr-un vot exprimat miercuri, 22 aprilie. Detalii – AICI.

Ce presupune împrumutul

Uniunea Europeană va acorda Ucrainei împrumuturi fără dobândă pentru perioada 2026–2027, finanțate din fonduri atrase de pe piețele de capital. Ungaria, Slovacia și Republica Cehă, considerate mai apropiate de Moscova, au obținut derogări și nu vor participa la acest mecanism comun.

Rambursarea nu va fi suportată din bugetul Ucrainei, ci este planificată după încheierea războiului, din despăgubirile pe care Rusia ar urma să le plătească. În acest context, sunt vizate și activele băncii centrale ruse, înghețate în UE, estimate la circa 210 miliarde de euro.

Pachetul de 90 de miliarde de euro va acoperi aproximativ două treimi din necesarul financiar al Ucrainei pentru următorii doi ani, estimat la 135 de miliarde. Din această sumă, câte 45 de miliarde de euro vor fi alocate anual, în 2026 și 2027.

În fiecare an, aproximativ 28 de miliarde de euro vor fi direcționate către cheltuieli militare, iar 17 miliarde către necesități bugetare generale. Restul finanțării ar urma să fie asigurat de alți aliați internaționali, care și-au anunțat deja contribuțiile pentru 2026.

Ce presupune noul pachet de sancțiuni

Noul pachet de restricții împotriva Moscovei, din cauza războiului împotriva Ucrainei, este cel mai amplu din ultimii doi ani, au declarat reprezentanții Consiliului UE. Pe listele de sancțiuni au fost adăugate 120 de persoane și organizații, iar noile „sancțiuni dure, pe mai multe niveluri” vizează sectoare-cheie ale economiei ruse care finanțează războiul, scrie DW.

Lista „flotei fantomă” a Rusiei a fost extinsă cu 46 de nave. Noul pachet introduce, de asemenea, verificări de conformitate la vânzarea tancurilor petroliere, pentru a îngreuna extinderea acestei flote. În plus, în statele UE este interzisă mentenanța pentru spărgătoarele de gheață rusești și pentru petrolierele care transportă gaz natural lichefiat (GNL), iar din 2027 va fi interzisă furnizarea de servicii ale terminalelor GNL pentru companiile legate de Rusia.

Au fost impuse restricții asupra tranzacțiilor cu porturile din Tuapse și Murmansk, 20 de bănci rusești și patru instituții financiare din țări terțe, se arată în comunicatul Consiliului UE. Interdicții au fost introduse și în domeniul criptoactivelor – în special împotriva stablecoin-ului A7A5 susținut de Rusia și a criptomonedei RUBx. De asemenea, UE interzice companiilor europene să sprijine dezvoltarea rublei digitale.

Sub sancțiuni au fost incluse și 58 de companii cu legături cu complexul militar-industrial rus. Printre acestea se numără 16 organizații din China, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistan, Kazahstan și Belarus. UE a interzis, de asemenea, exportul de mașini-unelte cu comandă numerică și echipamente radio către Kârgâzstan, deoarece acestea sunt adesea redirecționate ulterior către Rusia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Krasnoselski și Ignatiev nu au statut legal în Republica Moldova, însă călătoresc peste hotare

Vadim Krasnoselski, liderul de facto al regiunii transnistrene, și Vitalii Ignatiev, responsabilul de „relații externe” din stânga Nistrului, nu figurează în evidențele gestionate de Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) și nu dețin niciun act de identitate emis în cadrul Sistemului național de pașapoarte al Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de IGM astăzi, 23 aprilie, pentru portalul Zona de Securitate.

Deși nu au statut legal în Republica Moldova, Krasnoselski și Ignatiev călătoresc peste hotare.

Ultima vizită externă a lui Vadim Krasnoselski despre care există informații publice a avut loc în ianuarie 2025, când a călătorit la Moscova, pe fondul crizei energetice din regiunea transnistreană. Pe 15 ianuarie, la o zi după ce a revenit, Krasnoselski a declarat că a fost în Rusia pentru „a negocia” cu autoritățile țării despre reluarea livrărilor de gaze naturale către stânga Nistrului.

Vicepremierul pentru Reintegrare de la acea vreme, Oleg Serebrian, a spus într-un interviu că Vadim Krasnoselski nu a notificat prealabil autoritățile de la Chișinău că intenționează să tranziteze pentru a călători în scop de serviciu, după cum prevede legislația națională din 2022, și deplasarea a fost tratată drept o „călătorie privată”.

Cu toate acestea, Zona de Securitate scrie că, potrivit informațiilor pe care le deține, Krasnoselski ar călători regulat în Federația Rusă, iar ultimele vizite au avut loc în ianuarie 2026.

La rândul său, Vitalii Ignatiev a efectuat zeci de deplasări externe, inclusiv în cadrul formatelor de negocieri privind reglementarea transnistreană. Ignatiev a vizitat Rusia pentru ultima dată în iulie 2022, când a participat la o serie de evenimente publice la Moscova.

screenshot

VIDEO La un pas de tragedie: un copac s-a prăbușit pe un teren de joacă cu copii. Este al doilea incident în Chișinău, într-o singură zi

Un copac s-a prăbușit astăzi, 23 aprilie, peste un teren de joacă din sectorul Botanica al Chișinăului. Imagini video care surprind momentul au fost publicate pe grupul GBM Online de pe Facebook.

Arborele a căzut peste un teren de joacă de pe strada Ion Neculce 63, în apropierea unor blocuri de locuit. O membră a grupului de Facebook a menționat că o copilă care se afla pe teren în acel moment a fost lovită de o creangă.

Amintim că, pe 23 aprilie, încă un copac s-a prăbușit peste un troleibuz pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinăul. Incidentul a avut loc în fața Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Potrivit primăriei, arborele a căzut din cauza vântului puternic.

Tatiana Bogdan/Facebook

Incident pe un șantier de construcții din Cahul: două macarale s-au răsturnat cu roțile în sus VIDEO

Incident mai puțin obișnuit pe un șantier din Cahul, unde două macarale s-au răsturna cu roțile în sus. Imaginile au fost surprinse de mai mulți trecători în data de 23 aprilie și publicate pe rețelele de socializare. Din fericire, în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.

Contactată de NewsMaker, ofițera de presă Inspectoratului de Poliție Cahul, Cristina Ciobanu, a precizat că oamenii legii au fost chemați la fața locului în prima parte a zilei. Potrivit ei, deocamdată, nu a fost stabilită cauza incidentului, însă, poliția desfășoară cercetări pentru a stabili toate circumstanțele acestui caz.

„Urmează să fie stabilite circunstanțele și cauza incidentului. (…) A fost o științare prin apel 112. Echipajul a mers în fața locului, a fost asigurat perimetrul pentru securizarea porțiunii și au fost cercetate toate circunstanțele. Urmează să fie stabilită cauza celor întâmplate”, a declarat Ciobanu pentru NM. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Poliția confirmă: candidatul lui Costiuc pentru Primăria Costești, cercetat penal pentru furt de curent de la grădiniță. Borta neagă acuzațiile

Inspectoratul de Poliție Ialoveni a confirmat că pe numele fostului primar al satului Costești, Vasile Borta, a fost pornit un proces penal după ce acesta a fost acuzat că și-ar fi conectat ilegal gospodăria la rețeaua electrică a grădiniței nr. 5 din localitate. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker. Borta, care candidează la alegerile locale din 17 mai din partea partidului „Democrația Acasă” al lui Vasile Costiuc, a publicat o dezmințire în care susține că actul de constatare în baza căruia a fost acuzat este fals.

Vasile Borta susține că actul de constatare în baza căruia a fost acuzat este fals, invocând data întocmirii acestuia, 8 februarie 2023, perioadă în care se afla încă în funcția de primar. Mai mult, fostul edil precizează că grădinița nr. 5 nu era conectată la rețeaua Premier Energy la acea dată, conectarea realizându-se abia în a doua jumătate a lunii martie 2023.

„Actul a fost întocmit la data de 8 februarie 2023, perioadă în care eu mă aflam încă în funcția de primar. Acest fapt confirmă falsitatea documentului prezentat la ANRE. În acea perioadă, grădinița nr. 5 nu era conectată la rețeaua Premier Energy. Informația prezentată în actul de constatare este falsă”, a scris Borta.

Fostul primar acuză că documentul a fost emis în scopul denigrării imaginii sale, și că informația a fost publicată ilegal de Primăria Costești în contextul campaniei electorale. Borta a anunțat că a contestat situația la CEC.

Amintim că pe 21 aprilie Primăria Costești a publicat o notă informativă prin care susținea că Borta ar fi conectat ilegal un cablu de aproximativ 500 de metri de la grădinița nr. 5 către gospodăria sa, că ANRE l-ar fi amendat pe 13 martie 2024, iar amenda ar fi fost achitată fără a fi contestată. Primăria a mai precizat că a sesizat Procuratura raionului Ialoveni, în urma căreia a fost deschisă o cauză penală. Contactat de NewsMaker, Borta respinsese atunci acuzațiile: „Nu am niciun proces penal. Nu am furat nimic”.

Persoana vizată este prezumată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei sentințe.

Vasile Borta candidează la alegerile din 17 mai din partea „Democrației Acasă”, alături de Grigore Țurcan din partea PAS și Oleg Mereacre, candidat independent.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: