Sursa: Unimedia

Judecătoarea Marina Rusu, mamă a 7 copii, anunță „prima victorie” după protestul la CSM: dosarele, suspendate temporar

Judecătoarea Marina Rusu, care a protestat în fața Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) după ce, revenind la serviciu cu program redus pentru a-și putea alăpta copiii mici, i s-ar fi repartizat același volum de muncă precum colegilor cu program complet, a anunțat că repartizarea dosarelor noi către ea a fost suspendată temporar, până pe 6 ianuarie 2026, decizie pe care o califică drept „prima victorie” în lupta sa împotriva discriminării și a presiunilor exercitate asupra sa.

Potrivit unui mesaj publicat pe rețelele sociale, magistrata a fost informată în dimineața zilei de 24 decembrie despre încheierea președintelui interimar al Judecătoriei Chișinău, Constantin Damaschin, prin care se dispune blocarea temporară a repartizării aleatorii a cauzelor către judecătoarea Marina Rusu prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD). Măsura a fost luată în contextul unei scrisori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), urmând ca până la începutul lunii ianuarie să fie identificate „soluții mai echilibrate” pentru situația semnalată de magistrată.

„Astăzi am primit o scrisoare care marchează prima mea victorie — și a voastră — în lupta împotriva discriminării grave, precum și a hărțuirii și intimidării care au urmat.Vă mulțumesc profund, din partea mea și a familiei mele, pentru această primă victorie. Sprijinul vostru contează enorm. Chiar dacă a fost declanșat un atac asupra mea și asupra copiilor mei, cu scopul clar de a mă intimida, merg mai departe. Nu mă opresc. Simt că în spatele meu se află sute de mii de părinți și copii care își doresc ca drepturile și garanțiile lor să existe nu doar pe hârtie, ci și în realitate. Pentru ei, pentru viitor, această luptă continuă”, a scris judecătoarea pe Facebook.

Anterior, judecătoarea Marina Rusu, a declarat că unei structuri de stat „i-a fost dată indicația” să colecteze „toate informațiile posibile” despre ea și copiii săi, cu scopul de a o discredita.

Solicitați pentru un comentariu, reprezentanții SIS au declarat că au luat act de declarațiile publice făcute de judecătoarea Marina Rusu. Serviciul a mai spus că „respinge categoric orice acuzații privind implicarea instituției în acțiuni ilegale”.
***
Pe 20 decembrie, judecătoarea Marina Rusu a declarat că este mamă a șapte copii, dintre care cinci sunt minori, iar doi dintre aceștia sunt încă sugari. Ea a precizat că a decis să revină la muncă cu program redus de patru ore pe zi, incluzând o pauză de 30 de minute pentru alăptare, și a precizat că legea îi permite acest lucru și că este remunerată cu jumătate din salariu.

Totuși, judecătoarea s-a plâns că i se repartizează același volum de muncă ca și colegilor cu program complet și salariu integral, fiind nevoită să rămână peste program. Ea a declarat că a sesizat instituțiile responsabile, „însă soluționarea acestei probleme a fost suspendată de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pe termen nedeterminat”.

Pe 22 decembrie, judecătoarea a protestat la sediul CSM, alături de câțiva actuali și foști angajați ai sistemului judiciar, inclusiv avocatul Partidului „Moldova Mare”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, Igor Hlopețchi și ex-magistrata Victoria Sanduța. Rusu a spus că, anterior, asupra sa au fost pornite proceduri disciplinare pentru neexaminarea în termen a dosarelor. Manifestanții au discutat cu președintele CSM, Sergiu Caraman, care a precizat că Rusu are în prezent program de 4 ore, cu pauză de 30 de minute pentru alăptare, dar procentul de dosare repartizat nu poate fi redus, conform Regulamentului privind distribuirea aleatorie a dosarelor. Caraman a adăugat că CSM intenționează să modifice Regulamentul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: