zdg.md

Justificările CSM în privința revenirii la Curtea de Apel a judecătoarei Liubovi Brînza, care a fost cercetată pentru corupție

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a venit cu o precizare privind cererea judecătoarei Liubovi Brînza de la Curtea de Apel Chișinău, prin care a solicitat repunerea în funcție și în toate drepturile avute anterior suspendării. Instituția susține că legea prevede că judecătoarea poate reveni dacă a fost achitată în toate dosarele penale. 

Consiliul Superior al Magistraturii a fost achitată de învinuirea adusă ei în comiterea infracțiunilor prevăzute.

Totodată, a fost încetat procesul penal de învinuirea lui Brînza Liubovi în  episodul numit convențional Scarlat, din motiv că există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală.

De asemenea, Curtea de Apel Comrat a decis pe 28 iunie 2023 să o achite pe judecătoare din lipsa faptei infracțiunii, în rest sentința a fost menținută.

Astfel, CSM precizează că judecătorul poate fi suspendat din funcție, prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă în privința lui se începe urmărirea penală, până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza respectivă, iar dacă nu a fost probată vinovăția judecătorului sau a fost pronunțată o hotărâre de achitare ori de încetare a procesului penal, suspendarea din funcție încetează şi judecătorul este repus în toate drepturile avute anterior.

Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii prevede că suspendarea din funcție a judecătorului se efectuează de Consiliul Superior al Magistraturii în cazul în care au decăzut circumstanțele care au servit ca temei pentru suspendarea din funcție a judecătorului, Consiliul Superior al Magistraturii adoptă o hotărâre privind anularea suspendării.

„În condițiile în care judecătorul Brînza Liubov a fost achitată de învinuirile aduse acesteia, prin prisma prevederilor menționate supra, CSM a anulat suspendarea din funcție a judecătorului Liubovi Brînza, dispusă prin Hotărârea CSM nr. 454/22 din 23 octombrie 2018 și a dispus reluarea de către aceasta a activității de judecător la Curtea de Apel Chișinău”, a precizat CSM.

Amintim că două magistrate, vizate anterior într-un dosar de luare de mită, au cerut membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) repunerea în funcție. O cerere a fost amânată de membrii CSM, iar alta a fost admisă parțial, pe 9 august.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТСВ

Hajder cere Primăriei Chișinău să repare stația de captare a apei: „Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”

Ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, a cerut Primăriei Chișinău să reabiliteze echipamentele de la stația de captare și tratare a apei, care asigură alimentarea capitalei cu apă din râul Nistru. Potrivit oficialului, sistemul de rezervă al stației este într-o stare precară, iar autoritățile nu știu dacă echipamentele de acolo mai sunt funcționale. El a menționat că acestea ar putea fi necesare în cazul în care nivelul apei din lacul de acumulare de la Nistru va continua să scadă.

Conform oficialului, în prezent în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk ajunge un debit de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă, în timp ce în Nistru sunt deversați circa 100 de metri cubi pe secundă.

Adăugând la acestea evaporarea apei și consumul ridicat pe timp de vară, constatăm o tendință accelerată de scădere a nivelului lacului, ceea ce va impune măsuri urgente în scurt timp”, a transmis Hajder.

Ministrul a precizat că, în urma discuțiilor cu partea ucraineană, s-a convenit menținerea unui debit de deversare de 100 de metri cubi pe secundă în Nistru până la 31 iulie. Ulterior, autoritățile urmează să analizeze situația și să decidă dacă sunt necesare alte măsuri.

Dacă nu se vor înregistra precipitații, din cauza volumului insuficient de apă, deversările în Nistru ar putea fi reduse după 31 iulie. Acest lucru va duce la scăderea nivelului Nistrului, iar pompele principale de la stația de captare care aprovizionează Chișinăul ar putea ieși din funcțiune”, a spus ministrul.

Gheorghe Hajder a mai spus că a verificat starea sistemului de rezervă al stației de captare administrate de Primăria Chișinău prin întreprinderea „Apă-Canal Chișinău”, care ar trebui utilizat în cazul în care nivelul apei ar scădea critic.

Potrivit lui, pompele plutitoare, conductele și bazinul de acumulare din apropierea stației sunt într-o stare necorespunzătoare.

Echipamentele sunt abandonate și nu este clar dacă mai sunt funcționale. În plus, bazinul este puternic înnămolit și se află într-o stare dezastruoasă. În mod normal, din acest bazin apa ar trebui să curgă gravitațional în stația de captare”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Mediului consideră că reabilitarea acestei infrastructuri este esențială pentru securitatea aprovizionării cu apă a municipiului Chișinău.

Nu ar costa mai mult decât 1-2 concerte”, a afirmat Gheorghe Hajder.

Amintim că, pe 17 iulie, Gheorghe Hajder a avertizat că municipiul Chișinău riscă să rămână fără apă, pe fondul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Nistru. În replică, Ion Ceban a calificat avertismentul drept o problemă „artificială” și a acuzat autoritățile centrale că încearcă „să lase Chișinăul fără apă”. Ulterior, Hajder a răspuns criticilor primarului, menționând că problema nu ține atât de nivelul apei din lacul de acumulare, cât de pompele Apă-Canal Chișinău, care ar putea să se defecteze.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: