Solidariti Fund PL

Kievul își dorește ca copiii ucraineni să poată veni în excursii în Moldova. Apelul vicepreședintei Radei Supreme

Vicepreședinta Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei – n. r.), Olena Kondratiuk, aflată într-o vizită oficială la Chișinău, a declarat că pentru Ucraina este importantă sprijinul pentru copii, care suferă din cauza bombardamentelor ruse. Politiciana a sugerat că țara vecină ar aprecia dacă copii ucraineni ar putea vizita Republica Moldova în excursii și vacanțe. Precizările au fost făcute într-o conferință de presă comună cu omologul său moldovean, Doina Gherman, care a avut loc pe 29 aprilie.

Pentru noi, de asemenea, este importantă susținerea pentru copiii noștri, care în fiecare zi suferă din cauza bombardamentelor din partea Rusiei. Copiii noștri, mai ales în zonele apropiate de linia frontului, ca atare nu studiază în școli, ci în subsoluri. De aceea, pentru noi ar fi foarte important dacă copii noștri ar putea, pentru o perioadă, să viziteze țara dvs. frumoasă în excursii și la odihnă”, a declarat Olena Kondratiuk.

De asemenea, vicepreședinta Radei Supreme a rugat autoritățile de la Chișinău să continuie proiectele de susținere copiilor ucraineni refugiați în Republica Moldova, din cauza invaziei Ruse din Ucraina.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Migrație, oferite în februarie 2024, în țara noastră se află peste 116 000 de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, 45 000 sunt copii.

***

Precizăm că, pe 29 aprilie, vicepreședinta Radei Supreme de la Kiev, Olena Kondratiuk, se află într-o vizită în Republica Moldova, la invitația Doinei Gherman.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ministerul Educației face un pas înapoi: Nu poate apăra „Istoria Românilor” în instanță și cere retragerea avizului Consiliului pentru egalitate

Ministerul Educației și Cercetării solicită Consiliului pentru Egalitate să-și retragă avizul consultativ în care califică denumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor și Universală” drept o formă de discriminare față de celelalte grupuri etnice din țară și recomandă revizuirea acesteia. Solicitarea a fost transmisă Consiliului pentru Egalitate și semnată de ministrul Educației, Dan Perciun. Demersul vine la o lună după ce Ministerul Educației a anunțat că va contesta avizul în instanță. Totuși, pe 10 iulie, instituția a precizat că „un aviz nu poate fi contestat în instanță”, ceea ce a limitat dreptul ministerului de a răspunde prin mijloace legale.

„În primul rând, este important de menționat că din 2019 denumirea oficială a disciplinei este „Istoria Românilor și Universală”, ceea ce reflectă o abordare integrată, în care istoria națională este prezentată în context global. Ignorarea acestui titlu complet a condus la o concluzie eronată din partea Consiliului”, au declarat reprezentanții Ministerului Educației pe 10 iulie.

Ministerul a mai spus că avizul a fost emis în urma unei plângeri individuale și, conform legii, în astfel de cazuri Consiliul ar trebui să emită decizii, nu avize. „Spre deosebire de o decizie, un aviz nu poate fi contestat în instanță, ceea ce a limitat dreptul Ministerului de a răspunde prin mijloace legale. Totodată, examinarea plângerii referitoare la denumirea disciplinei școlare a durat peste 5 ani, depășind termenele legale stabilite de legislația în vigoare (90 de zile pentru examinarea oricărei plângeri, cu posibilitatea prelungirii termenului cu cel mult 60 de zile)”, au menționat reprezentanții Ministerului.

Ministerul Educației a mai declarat că „nu există dovezi că această denumire afectează negativ elevii din alte etnii sau le limitează accesul la educație”. „Elevilor din etniile minoritare li se asigură posibilitatea de a-și cunoaște propria istorie în cadrul școlii, fiind completat trunchiul comun reprezentat de disciplina „Istoria Românilor și Universală””, au mai spus reprezentanții ministerului.

Ministerul a mai precizat că mai multe instituții, printre care Academia de Științe a Moldovei și Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, s-au pronunțat că „denumirea și conținutul curriculumului la disciplina „Istoria românilor și universală” au un caracter nediscriminatoriu”.

„Având în vedere aspectele enunțate, Ministerul Educației și Cercetării solicită retragerea Avizului emis de Consiliul pentru egalitate, considerând că acesta este nefondat și creează un precedent periculos în ceea ce privește autonomia educațională”, se arată în declarația ministerului.

***

În luna iunie 2025, Consiliul pentru Egalitate a declarat că denumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor” reprezintă o formă de discriminare directă față de celelalte grupuri etnice din Republica Moldova. Deși curriculumul actual include referințe la istoria și contribuțiile minorităților, Consiliul a atras atenția, într-un aviz, că denumirea disciplinei se concentrează exclusiv asupra unui singur grup etnic. În susținerea poziției sale, instituția a făcut trimitere la datele preliminare ale recensământului din 2024, potrivit cărora 77,2% dintre cetățeni s-au declarat moldoveni, iar 7,9% – români, urmați de ucraineni, găgăuzi, ruși, bulgari, romi și alte grupuri etnice. În concluzie, Consiliul a recomandat Ministerului Educației să revizuiască denumirea disciplinei și să adopte o formulă „neutră” din punct de vedere etnic.

Pe 11 iunie, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că va contesta în instanță avizul emis de Consiliul pentru Egalitate. 

În prezent, disciplina „Istoria românilor și universală” este predată în clasele gimnaziale și liceale din învățământul general. În clasa a XII-a, elevii pot alege disciplina ca probă de bacalaureat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: