novostipmr.com

Krasnoselski, despre viitorul Transnistriei: Recunoaștere prin război sau pace într-un stat nerecunoscut?

Liderul nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a remarcat, într-un comentariu publicat pe 6 mai, că după incidentele recente, calificate drept „atentate teroriste”, presa internațională a devenit interesată de situația din Transnistria. Acesta s-a arătat indignat că atenția specială a apărut abia acum, după ce, timp de 30 de ani, stânga Nistrului ar fi fost ignorată.

Brusc, a apărut interesul tuturor. Telefoanele nu încetează să sune. Toată presa internațională s-a trezit după aceste explozii. Toți au nevoie de comentarii. De ce? De ce timp de 30 de ani au fost indiferenți față de soarta republicii? De ce ne-au ignorat sau menționat doar în treacăt manifestările, succesele, dificultățile cu care poporul transnistrean s-a confruntat de unul singur. De ce ne-au ignorat când băteam în toate ușile și ceream ajutor? Nu material. Am cerut comunității internaționale să ne bage în seamă și să reacționeze la încălcarea drepturilor transnistrenilor”, a scris Vadim Krasnoselski.

Liderul de facto al regiunii transnistrene a enumerat planurile de dezvoltare economică ale Tiraspolului și s-a întrebat retoric de ce problemele cu care se confruntă nu îi îngrijorează pe partenerii internaționali.

Ce preferă oamenii – recunoașterea prin război și vărsare de sânge sau viața în pace și dezvoltare prosperă, însă într-un stat nerecunoscut de comunitatea internațională? Răspunsul este evident. Transnistria trebuie și va fi recunoscută – însă pe cale pașnică, la masa de negocieri, prin dialog. Procesul trebuie să fie exclusiv unul democratic, fără acțiuni de luptă și pierderi. Nimeni nu are nevoie de război”, a mai spus acesta.

***

Pe 26 aprilie, în regiunea transnistreană a fost declarat cod roșu de pericol terorist. Din acest motiv, în regiune a fost anulată parada militară tradițională, iar elevii și unii studenți au trecut la studii online. De asemenea, au fost înăsprite controalele la punctele de control.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(ВИДЕО) Охрана мешает Гуцул спать/Гросу оценил усилия Влах/В Молдове перебор с демократией?

Главные новости Молдовы и мира в новом выпуске NewsMaker!
Темы выпуска:
— Депутаты PAS объяснили присутствие российских артистов на концерте Усатого
— Влах протестует у парламента. Гросу: рифмы не слышно
— «Casa Verde» – финансирование для энергоэффективного жилья
— Гуцул пожаловалась на дополнительную охрану: что говорят в полиции
— Между энтузиазмом и скепсисом. Реакции депутатов на саммит Молдова-ЕС
— Евгения Гуцул все ближе к вынесению приговора
— Движение по «Мосту Дружбы» в Болгарию ограничено
— Нику Попеску будет баллотироваться в парламент по спискам PAS
— Желтый код: жара и высокий риск возникновения пожаров
— На учебу в США только с «публичными» аккаунтами. Рекомендации посольства
— Усатый спел песню на румынском под музыку би-2
— Кристиан Ризя вышел из тюрьмы
— До +35°c жары по всей Молдове: объявлен желтый код
Не забудьте нажать на колокольчик, чтобы не пропустить новые выпуски: каждый будний день в 15.30 и 19.30 о Молдове на русском языке.


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: