Kremlinul anunță rezultate triumfătoare la „referendumurile” din teritoriile ocupate în Ucraina. Avertizarea lui Zelenski
Full Article 3 minutes read

Kremlinul anunță rezultate triumfătoare la „referendumurile” din teritoriile ocupate în Ucraina. Avertizarea lui Zelenski

Administrațiile teritoriale ucrainene ocupate de ruși au comunicat despre succesul „referendumurilor” privind aderarea la Rusia. La Lugansk și Donețk, mai mult de 98% din populație și-ar dori aderarea la Federația Rusă. Președintele ucrainean Vladimir Zelenski declară că dacă Rusia va încerca să anexeze teritoriile pe baza așa numitelor referendumuri, aceasta înseamnă închiderea oricăror negocieri cu Moscova. 

Rezultatele așa numitelor referendumuri din Ucraina

Administrația „republicii populare Lugansk” a declarat că 98,42% au votat pentru aderarea la Rusia. Administrația „republicii populare Donețk”, în seara zilei de 27 septembrie, a menționat că încă numără voturile, dar după ce a numărat două treimi din protocoale a raportat despre 98,69% „pentru” aderarea la Rusia.

În zona ocupată a regiunii Zaporojie, 93,11% s-ar fi expus în favoarea aderării. În zona ocupată a regiunii Herson, conform rapoarte prezentate de administrațiile teritoriale ocupate de ruși 87,05% au votat „pentru” aderare.

Reacția Ucrainei 

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că dacă Rusia va încerca să anexeze teritoriile pe baza așa numitelor referendumuri, aceasta înseamnă închiderea oricăror negocieri cu Moscova.

„Este o încercare de a fura teritoriul altui stat. Aceasta este o încercare de a șterge normele dreptului internațional. Și aceasta este o încercare foarte cinică de a forța oamenii din teritoriul ocupat al Ucrainei să se mobilizeze în armata rusă”, a spus Zelenski, ieri, în cadrul discursului la Consiliul de Securitate al ONU.

„Vreau ca toată lumea să înțeleagă acest lucru. Recunoașterea de către Rusia a acestor pseudo-referendumuri ca și cum ar fi normale, punerea în aplicare a așa-numitului „scenariu Crimeea” și o altă încercare de anexare a teritoriului ucrainean vor însemna că nu este nimic de discutat cu acest președinte al Rusiei”, a spus Zelenski.

Ulterior, pe Telegram, Zelenski a declarat că „ce se va desena în loc de rezultat, se știa dinainte”. „Cifrele convenite pentru această farsă au fost aruncate în mass-media. Rusia nici măcar nu se ascunde”, a conchis Zelenski.

***

Precizăm că în regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, ocupate de forțele ruse, a început vineri, 23 septembrie, votarea la referendumurile pentru unirea cu Rusia.

Pe canalele de Telegram ucrainești au apărut videoclipuri care arată cum ocupanții ruși se plimbă înarmați prin apartamente pentru „a forța” oamenii să participe la așa zisele referendumuri organizate de separatiștii din republicile Donețk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat că decizia ulterioară privind anexarea acestor regiuni, care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei, va fi una rapidă.

Vedomosti cu referire la surse a scris pe 27 septembrie curent că după așa zisele referendumuri din Ucraina, în Rusia ar putea fi creat un nou district federal. Districtul va cuprinde teritoriile anexate ale Ucrainei alături de Crimeea. Vedomosti mai menționa că fostul șef al Roscosmosului Dmitri Rogozin ar putea conduce districtul.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: