Kremlinul, din nou îngrijorat cu privire la statutul limbii ruse în Moldova. Răspunsul Chișinăului: Respectăm toate limbile minorităților etnice
Full Article 2 minutes read

Kremlinul, din nou îngrijorat cu privire la statutul limbii ruse în Moldova. Răspunsul Chișinăului: Respectăm toate limbile minorităților etnice

Rusia susține că în Republica Moldova și în țările baltice continuă acțiunile de „asimilare a populației vorbitoare de rusă și înlăturare a limbii ruse”. Declarația a fost făcută de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova, pe 17 februarie. În replică, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a calificat declarațiile drept „retorică falsă”.

Urmărim cu îngrijorare direcția în care se dezvoltă politica partenerilor noștri din apropiere cu privire la limba de comunicare. Dezvoltarea limbilor de stat nu poate fi utilizată în detrimentul utilizării limbii ruse”, a declarat Zaharova și și-a exprimat speranța că pe parcursul anului 2023, care a fost declarat în CSI „Anul limbii ruse drept limbă de comunicare interetnică”, se va dezvolta în paralel utilizare limbii ruse cu cea a limbilor de stat.

În replică, MAEIE a respins acuzațiile.

Am remarcat din nou o retorică falsă din partea diplomației ruse făcute în cadrul briefingului din 17 februarie de către reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, prin care se menține poziția neconstructivă și instrumentalizarea subiectului limbii ruse în scopuri de propagandă a Federației Ruse. Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerință în treburile interne ale Republicii Moldova. Țara noastră a îmbrățișat cursul european de dezvoltare, care implică respectarea unor înalte standarde în domeniul politicii lingvistice, inclusiv respectarea limbii ruse și ai altor limbi ai minorităților etnice pe teritoriul țării noastre”, a declarat Daniel Vodă, purtător de cuvânt a Guvernului.

Amintim că, în 2022, Ambasada Rusiei în Republica Moldova a semnalat „creșterea numărului de cazuri de discriminare a cetățenilor ruși, precum și a celor vorbitori de rusă”. Potrivit misiunii diplomatice, s-au produs și cazuri de agresiune față de aceștia. Unde anume s-au produs cazurile, reprezentanții ambasadei nu au precizat, însă au îndemnat cetățenii să semnaleze astfel de incidente. Declarații similare au publicat și alte reprezentanțe diplomatice ale Rusiei, inclusiv cea din România.

În replică, sute de oameni au reacționat la adresarea publicată de misiunea diplomatică pe Facebook. Cei mai mulți au scris că nu se simt discriminați și au rugat insistent diplomații ruși, în niciun caz, să nu încerce „să îi salveze”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: