ТАСС

Kremlinul după ce Recean a anunțat despre interdicția lui Putin de a veni în Moldova: Iau decizii care duc spre pierderea suveranității

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că autoritățile din Republica Moldova, în mod deliberat, iau decizii care duc spre pierderea suveranității statului. Reacția vine ca urmare a unei postări făcute de vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a spus că „nu mai există o astfel de țară”, deoarece „șefii locali au vândut-o României”. De menționat că, la rândul său, Medvedev a comentat astfel declarația premierului moldovean Dorin Recean, privind faptul că mai mulți oficiali ruși sunt indezirabili în Republica Moldova, inclusiv președintele Vladimir Putin.

Pe 28 aprilie, în cadrul unor declarații pentru presă, Dmitri Peskov a fost întrebat dacă Kremlinul este de acord cu opinia lui Dmitri Medvedev.

„Și-au distrus deja limba, nu o mai numesc limba moldovenească. Vedem o tendință de absorbție din partea României, vedem acțiuni care vizează limitarea deliberată a propriei suveranități și așa mai departe. În acest sens, într-adevăr, există procese destul de curioase care se desfășoară acolo”, a spus portavocea Kremlinului.

Mai mult, Peskov susține că „aceste procese nu se corelează cu sentimentele din societate”. „Vedem cu toții protestele, vedem numărul mare de oameni din țară care nu sunt de acord cu aceste politici”, a adăugat acesta.

În același timp, Dmitri Peskov a declarat că „actuala conducere moldovenească se îndreaptă rapid spre, deja, bine-cunoscuta rusofobie”.

„Ei cred că acesta ar trebui să fie un atribut absolut obligatoriu al integrării europene – să urască Rusia și orice manifestare pro-rusă”, a spus acesta, reiterând că „această politică nu corespunde nici cu starea de spirit din societatea moldovenească”.

„Cu toate acestea, desigur, aceasta este o țară care încearcă acum să devină rapid neprietenoasă cu noi”, a adăugat el.

Amintim că în cadrul ediției din 27 aprilie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, premierul Dorin Recean a menționat că Republica Moldova a elaborat o „listă neagră” a oficialilor din Federația Rusă indezirabili pe teritoriul țării. În listă se regăsește inclusiv președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, precum și omul de afaceri cu legături strânse în mediul politic din Rusia și Republica Moldova, Igor Ceaika, susține oficialul.

Pe 28 aprilie, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev a venit cu o reacție la declarațiile premierului moldovean. Acesta a menționat că R. Moldova nu ar exista ca stat, și, în același timp, a cerut, în mod ironic, oficialilor moldoveni să respecte „suveranitatea „Republicii Moldovenești Nistrene””.

***

Recent, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că un diplomat de la Ambasada Rusiei a fost declarat drept persona non grata, fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldovei. Pe 20 aprilie, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a calificat decizia drept „încă un pas neprietenos” din partea Chișinăului în raport cu Rusia, care „nu va rămâne fără răspuns”.

Ulterior, pe 25 aprilie, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova Lilian Darii.  La scurt timp, MAE-ul rus a anunțat că Darii a fost informat că un diplomat moldovean aflat în Rusia a fost declarat persona non grata. Tot atunci, Moscova a interzis intrarea în Federația Rusă pentru patru oficiali din Republica Moldova. Este vorba de ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, dar și deputații PAS Oazu Nantoi, Olesea Stamate și Lilian Carp.

„Răspuns la declarațiile lor regulate anti-ruse, precum și alăturarea Chișinăului la listele de sancțiuni ale UE, ai căror subiecți sunt cetățeni ai Federației Ruse” – așa și-a argumentat atunci Kremlinul decizia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: