Președinția Republicii Moldova

La trei ani de când a devenit președinte, Maia Sandu anunță că va candida pentru un nou mandat: „Mai avem multe de făcut”

Maia Sandu va candida pentru un nou mandat de președinte al Republicii Moldova, la alegerile prezindențiale care vor avea loc în 2024. Anunțul a fost făcut de șefa statului astăzi, 24 decembrie, când se împlinesc trei de la învestirea în funcția de președinte. 

Cu ocazia a trei ani de când a devenit președinte, Maia Sandu a publicat pe rețelele de socializare un videoclip în care sunt prezentate realizările și evenimentele majore care i-au marcat mandatul: pandemia de Covid, invazia rusă asupra Ucrainei și avansarea țării noastre în parcursul european până la decizia privind începerea negocierilor de aderare la UE.

În același videoclip, Maia Sandu a anunțat că va candida din nou pentru un nou mandat de președinte.

În aceste zile Uniunea Europeană a spus un „Da” ferm pentru parcursul nostru european. Mai avem multe de făcut. Și cel mai important este să asigurăm pace și un viitor mai bun pentru toate familiile și copiii Moldovei. (…) Mi-am asumat să fac tot ce ține de mine pentru a duce la capăt misiunea integrării europene. Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024. Pe acest drum suntem foarte mulți – moldoveni din toate profesiile și din toate colțurile lumii. Indiferent de funcțiile în care suntem, de luptele pe care le purtăm, drumul nostru are aceleași obiective – în țară să domnească pacea, dreptatea și buna înțelegere și toți cetățenii să aibă posibilitatea să trăiască bine acasă”, a declarat Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un elev de 13 ani din Rusia, acuzat de „propagandă LGBT” și extremism

Poliția din Rusia a deschis dosare administrative împotriva unui elev de 13 ani pentru „propagandă LGBT” și afișarea simbolurilor extremiste, relatează Mediazona. Publicația nu menționează numele copilului și nici regiunea din care acesta provine, pentru a-i proteja identitatea. Se știe doar că este vorba despre un băiat.

Potrivit avocatului său, elevul a arătat o anumită imagine sau înregistrare video altor copii ori părinților acestora. Ulterior, aceștia au depus o plângere la poliție.

Nu a avut nicio intenție de a face propagandă, nici măcar nu știe ce înseamnă asta. A fost o glumă care, pur și simplu, a luat o turnură neașteptată. Copilul nu s-a gândit la consecințe, iar la noi sistemul s-a pus imediat în mișcare”, a explicat apărătorul.

Conform legislației ruse, răspunderea administrativă poate fi aplicată doar de la vârsta de 16 ani, astfel că dosarul deschis pe numele băiatului a fost închis. Totuși, poliția a trimis materialele către comisia pentru protecția și supravegherea minorilor.

În cele din urmă, pentru acuzația de „propagandă LGBT”, elevul a primit doar un avertisment. În ceea ce privește celălalt dosar — legat de afișarea simbolurilor extremiste — membrii comisiei au considerat că băiatul „necesită reeducare”. Mai mult, au discutat posibilitatea transferării lui într-o școală-internat destinată minorilor cu comportament delincvent.

De asemenea, băiatul, care, potrivit avocatului, este un elev foarte bun, participă la olimpiade și câștigă concursuri de creație, a fost luat în evidență ca minor cu comportament delincvent.

Avocatul a contestat în instanță deciziile comisiei pentru minori, notează Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: