ipn.md

Liga Orașelor și Comunelor – noua mișcare social-politică din Moldova: „Nu venim să dezbinăm, dar pentru a ne uni”

Un grup de primari s-au reunit într-un grup de inițiativă pentru a crea Liga Orașelor și Comunelor, pe care o numesc prima mișcare social-politică a comunităților locale. Membrii grupului de inițiativă precizează că Liga va reprezenta o platformă care va face auzită vocile din toate regiunile țării, notează IPN.

Potrivit primarului orașului Leova, Alexandru Bujoreanu, din grupul de inițiativă fac parte zeci de primari de sate și orașe, consilieri locali, raionali și municipali, precum și angajați ai sectorului public și activiști.

„Liga Orașelor și Comunelor nu se formează dintr-o ambiție politică a fondatorilor săi. Noi și colegii noștri din întreaga țară deja am fost mandatați cu vot de încredere în localitățile de unde venim și în baza acestui vot ne exercităm conștiincios atribuțiile”, a comunicat Alexandru Bujoreanu.

Potrivit lui, partidul nu va fi unul exclusiv al primarilor. Primarii, consilierii, dar și activiștii locali sunt îndemnați să se alăture grupului de inițiativă pentru crearea Ligii Orașelor și Comunelor. Formațiunea își propune să devină o platformă importantă în promovarea intereselor comunităților locale la toate nivelurile și să contribuie, alături de toți actorii implicați și decidenții de la nivel central, la dezvoltarea regională și locală a Republicii Moldova, inclusiv prin participarea la alegerile locale din 2023.

Primarul orașului Cupcini, Ludmila Maga, a declarat că primarii sunt aleși de către cetățeni pentru binele localităților. Crearea Ligii va oferi posibilitatea aleșilor locali să se unească pentru a-și conjuga eforturile. „Fac apel către acei primari care vor să se alăture acestei platforme, colegilor noștri care înaintează acestei idei frumoase și să fie înregistrată Liga Orașelor și Comunelor din Moldova”, a mai spus Ludmila Maga.

Valeriu Lazarenco, primarul satului Leușeni din raionul Telenești, a menționat că încă din momentul în care a fost ales în funcție a resimțit necesitatea de a crea un partid al primarilor – cei care cunosc problemele din localitate. „Este o necesitate mare de a ne uni și de a merge împreună cu toții. Nu venim să dezbinăm, dar venim pentru a ne uni și a construi”, a spus primarul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: