LIVE „Ilan Șor – prim-ministru”. Deputații Partidului ȘOR protestează în fața Parlamentului. Nu participă nici astăzi la ședință

Un protest al Partidului „ȘOR” are loc în acest moment în fața Parlamentului. De menționat că deputații partidului boicotează și de această dată ședința Parlamentului. 

„Conducerea de astăzi nu se preocupă de problemele cetățenilor, se ocupă de ce vrei, dar numai nu de cetățeni”, a declarat consilierul municipal din partea Partidului „ȘOR”, Valerii Klimenko.

„Jos dictatura”, „Ilan Șor – prim-ministru”, scandează manifestanții.

„Noi înțelegem că bugetul este important. Nu în zadar Ilan Șor a venit cu un program despre crearea locurilor de muncă”, a comunicat primarul municipiului Orhei Pavel Verejanu.

Menționăm că Parlamentul s-a întrunit pe 12 decembrie într-o ședință plenară pentru a examina, în prima lectură, mai multe proiecte de legi. Printre acestea este și Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023.

Precizăm că începând cu luna septembrie, fracțiunea Partidului „ȘOR” lipsește de la ședințele Parlamentului.

Anterior, cinci deputați din Parlamentul Republicii Moldova au fost sancționați pentru absențele nemotivate de la ședințele Legislativului și comisiilor permanente. Patru dintre ei au rămas fără 75% din salariul pentru luna noiembrie, iar unul – fără 50%.

Pentru absență fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la şedinţele Parlamentului și ale comisiilor permanente au fost sancționați, prin reținerea a 75% din salariu şi din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport, deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” – Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Petru Jardan și Denis Ulanov.

La fel a fost sancționat și deputatul fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Constantin Starîș.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

photos.casata.md

Aqua park-ul din Sociteni, verificat după incidentul cu fetița aflată la un pas de înec: ce nereguli au fost depistate

Aqua park-ul din Sociteni, unde o fetiță a fost la un pas de înec după ce părul i-a fost prins în sistemul de filtrare al piscinei, a fost verificat de inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC). Controlul a scos la iveală mai multe încălcări, inclusiv lipsa panourilor de avertizare și a informațiilor despre riscurile pentru vizitatori.

Potrivit unui comunicat al ISSPNPC, controlul inopinat a fost dispus imediat după incident, pentru verificarea respectării cerințelor legale privind siguranța serviciilor prestate consumatorilor.

Inspectorii au verificat condițiile de prestare a serviciilor, funcționarea instalațiilor și echipamentelor, precum și modul în care vizitatorii sunt informați despre eventualele riscuri.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe încălcări. Printre acestea se numără lipsa panourilor de avertizare privind pericolele la echipamentele de agrement acvatic, dar și lipsa instrucțiunilor de utilizare și protecție pentru consumatori.

De asemenea, inspectorii au depistat deficiențe privind informarea vizitatorilor despre serviciile oferite și riscurile asociate, pentru care agentul economic a fost sancționat contravențional.

ISSPNPC precizează că au fost identificate și alte neconformități care nu țin de competența instituției, acestea fiind transmise autorităților responsabile.

Inspectoratul anunță că va monitoriza procesul de remediere a deficiențelor și conformarea operatorului economic cu prevederile legale.

Incidentul de la aqua park-ul din Sociteni a avut loc la sfârșitul lunii iunie, când o fetiță a rămas blocată sub apă după ce părul i-ar fi fost aspirat de sistemul de filtrare al piscinei. Potrivit martorilor oculari, copila a fost scoasă din bazin de salvatori, în stare inconștientă, și transportată la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: