LIVE Ședința plenară a Parlamentului. Ce subiecte vor examina astăzi deputații
Full Article 50 second read

LIVE Ședința plenară a Parlamentului. Ce subiecte vor examina astăzi deputații

Astăzi are loc ședința plenară a Parlamentului. Biroul permanent al Legislativului a aprobat proiectul ordinii de zi, completat cu subiecte propuse de Comisiile permanente.

Astfel, în cadrul ședinței urmează să fie examinate în lectura a doua mai multe proiecte, printre care inițiativa legislativă care prevede înăsprirea sancțiunilor pentru corupția politică și electorală sau proiectul pentru modificarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice.

De asemenea, parlamentarii vor examina subiectul privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400kV de transport al energiei electrice Vulcănești – Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești.

Pe ordinea de zi a ședinței a mai fost inclus proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Proiectului ”Eficiența energetică în Republica Moldova”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: