lukoil.md

Lukoil vrea să-și vândă stațiile de alimentare din România și Moldova. Compania Rompetrol, printre potențialii cumpărători

Conducerea companiei rusești Lukoil discută şi ieşirea din Republica Moldova, odată cu exitul din România, şi caută în acest moment şi o companie din domeniu care să preia stațiile de alimentare din țara noastră, potrivit unor surse din piaţa petrolieră. Ca şi în România, printre cei interesaţi sunt cei de la Shell dar şi Rompetrol prin Grupul KMG, scrie bizlaw.md, cu referire la zf.ro.

Dacă în România cei de la Lukoil au rafinăria Petrotel de la Ploieşti, în Republica Moldova ei importă combustibilii din România sau Bulgaria, conform acelorlaşi surse, renunţând la importurile din Rusia după ce aceasta a ocupat Crimeea în 2014, astfel încât dacă se retrag şi din România, Lukoil Republica Moldova ar fi izolată în regiune.

Dacă în România OMV-Petrom şi MOL alături de Rompetrol sunt concurenţi importanţi, în Republica Moldova Lukoil este principala reţea de distribuţie de carburanţi. Principalul competitor îl reprezintă Grupul KMG – Rompetrol care are 87 de staţii. pe de altă parte, dacă în reţeaua Lukoil din Republica Moldova peste 90% din staţii sunt deţinute de Lukoil, în reţeaua Rompetrol peste 90% sunt în regim de franciză.

Potrivit informaţiilor pe surse, Lukoil a organizat deja o cameră de date, printre cei interesaţi de staţii fiind gigantul Shell şi kazahii de la KazMunayGas (KMG), care ar avea motive întemeiate să ia reţeaua ruşilor în baza obiectivelor setate chiar pentru 2023 prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), o afacere în care şi statul român e implicat. Dar surse din piaţă spun că inclusiv subiectul unui exit al KMGI (KMG International) din România, după o eventuală tranzacţie cu Lukoil, nu a dispărut complet de pe masă, deşi de data aceasta nu este conturat la fel de clar un potenţial cumpărător.

Anul trecut, acest context marcat de reaşezări majore în sectorul energtic local a continuat să acumuleze greutate, totul pe fondul tranziţiei energetice, dar şi al războiului din Ucraina. Astfel, americanii de la ExxonMobil au spus adio Mării Negre, Romgaz preluând cu 1 miliard de dolari participaţia pe care aceştia o aveau în perimetrul Neptun, vedeta explorării offshore, iar Black Sea Oil and Gas (BSOG), firmă controlată de colosul american Carlyle, este în căutarea unui partener de dezvoltare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Bolea, Victoria Furtună și Ion Ceban s-au ales cu trofee de la comunitatea LGBTQ+. Premiul mare a ajuns la Blocul Victorie

Centrul de Informaţii Genderdoc-M a decernat și în 2025 anti-premiile „Strachina de Jmalț”. Potrivit unui comunicat al Centrului, „laureații” au fost desemnați „pentru deformarea discursului public despre drepturi, libertăți și diversitate”. Într-o ceremonie din data de 13 iunie, trei politicieni și două partide au fost în atenția comunității LGBTQ+. 

Premiul „Elefantul în prăvălia de porțelan” a fost decernat lui Vasile Bolea, pentru „imobilizarea valorilor tradiționale cu o grație demnă de codul penal și un aplomb retoric de tribunal moral medieval”.

La categoria „Călcat prin străchini”, premiul a mers către Partidul MAN, „pentru promovarea neobosită a Marșului Pride prin atacuri repetate care n-au făcut decât să amplifice vizibilitatea evenimentului”.

Premiul pentru categoria „A-ntrat nora-n blide” a fost acordat Victoriei Furtună, pentru „lupta cu hulubii netradiționali, o misiune demnă de o epopee în care păsările devin dușmanii civilizației”.

Marele premiu, „Ligheanul de Plastic” a fost luat de Blocul Victorie, pentru „propaganda propagandei propagandiștilor, un exercițiu tautologic ce a revoluționat circul informațional și a dus dezinformarea la rang de virtute”.

Premiul „Votul poporului: Drușlacul de aluminiu” a mers către Ion Ceban, pentru „versatilitatea cu care filtrează democrația și pentru efortul constant de a strânge „voința populară” într-un recipient de uz casnic”.

„Anti-premiile „Strachina de jmalț” nu recompensează eforturi reale, ci pun reflectorul pe incoerența, ipocrizia și cinismul celor care atacă drepturile omului în numele unor „valori” ambigue. Este un exercițiu de umor, memorie și rezistență – o formă de a spune adevărul râzând”, se menționează în comunicatul Centrului Genderdoc-M.

Menționăm că evenimentul este organizat anual de către Centrul Genderdoc-M, ca parte a Festivalului Comunității LGBT+ din Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: