parlament, парламент, chicu, кику
NewsMaker

„Mă tem că este cea mai mare crimă de la furtul miliardului”. Cum a răspuns Chicu la întrebările deputaților și de ce Candu l-a acuzat de obrăznicie

Premierul Ion Chicu s-a prezentat joi, 23 aprilie, la ședința plenară a parlamentului. Acesta a prezentat acordul de împrumut cu Federația Rusă, după care a răspuns la întrebările deputaților. 

Deputatul PSRM, Oleg Lipskii, l-a întrebat pe premier dacă acordul ar conține anumite prevederi secrete.

„Acordul este transparent, fără protocoale secrete. Nu trebuie să citiți printre rânduri, pentru că acolo nu este nimic. Doar ceea ce este scris negru pe alb”, a răspuns Ion Chicu.

Liderul PDM, Pavel Filip, a întrebat dacă este posibil ca datoriile Moldova Gaz ar putea fi trecute la capitolul datorii de stat.

„Pot răspunde ferm: nu există acest risc pentru gaze, mărfuri, alte angajamente decât cele stipulate la punctul 7.2: pentru împrumuturile de stat sau pentru credite acordate cu acordul părții Moldovei de către băncile rusești. Este vorba despre bani, nu este vorba despre altceva. Moldova mai are un credit de la Rusia în mărime de 30 mln de dolari, cu o rată mai mare decât 2%. Nu este cazul să facem interpretări sau alte speculații cu sens politic”, a răspuns Chicu.

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a întrebat cum vor fi apărate interesele Chișinăului în cazul unor litigii.

„Ministrul Finanțelor a venit ieri cu un compromis, pentru a da anumite asigurări. Chiar dacă avem o lege specială cu care trebuie să venim în paralel cu ratificarea acordului, pentru Rusia nu contează legile noastre, ci doar acordul bilateral semnat și îl pot interpreta cum vor ei. Asta este problema, vorbim de un risc pe termen lung. Acordul este vag anume la acest punct. Unde vom merge să rezolvăm diferența de opinii dacă se exclude un mecanism de soluționare, fiind stipulat că orice divergență se bazează prin negocieri”, a atras atenția Alaiba.

În replică Ion Chicu a dat asigurări că riscuri nu există.

„Nu există riscul respectiv și vă rog să susțineți acest acord, este în beneficiul R. Moldova. Știu că ați spus că există posibilități de atragere a finanțelor mai multe și mai ieftine și mai repede. Imediat cum le avem, vin să discutăm și întoarcem toate creditele și rusești și românesc. Haideți să conlucrăm și va fi totul perfect”, a răspuns Ion Chicu.

„Sunteți prea optimist. Au existat prim-miniștri care au letigimat crime mult mai grave. Iar eu mă tem că este cea mai mai mare crimă de la furtul miliardului. Este scenariul pesimist al acordului. Soluția nu este o lege specială pentru că rușii nu vor lua în considerare legile noastre, ci includerea unor prevederi concrete în acord”, a replicat Dumitru Alaiba.

Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan a întrebat dacă acordul a fost negociat de experți.

„Actualmente avem cei mai buni specialiști la Ministerul Finanțelor, care au asigurat o creștere cu 27% a veniturilor timp de două luni. Pe acești bani trăim, dacă la acel Minister nu erau specialiștii, ar fi fost altă situație. De aceea, vă asigur că au fost negociate de specialiști”, a răspuns Chicu.

Deputatul fracțiunii ȘOR, Igor Himici a ținut să precizeze că nu este vorba despre un „ajutor financiar” cum se vehiculează, ci despre un acord comercial.

„Rusia câștigă bani de pe urma acestui credit. Condițiile sunt dure și aș vrea să aflu dacă guvernul a încercat să obțină un credit în condiții mai avantajoase de la alte bănci, europene”, a întrebat deputatul,

„Condițiile sunt favorabile reieșind din conjunctura actuală. Vă asigur că 2% astăzi este o condiție foarte bună. În condițiile acestea chiar și creditele se numesc ajutor, pentru că prin esența lor, sunt puțini creditori care ar aloca mijloace în condiții de criză. De aceea, este un ajutor și din partea UE și din Rusia și din partea FMI”, a replicat Chicu.

Deputatul grupului Pro Moldova, Andrian Candu a întrebat dacă Rusia a mai încheiat acorduri de acest fel cu alte țări și a subliniat că timp de 10 ani nu a mai citit astfel de documente.

„În baza experienței mele de aproape 10 ani, în parlament, am ratificat foarte multe acorduri de împrumut. Este pentru prima oară când un acord prevede alte dispoziții legate de alte subiecte, precum utilizarea împrumutului – companiile rusești care trebuie să participe la achiziții sau competiții. Apoi se vorbește despre consolidarea împrumuturilor, inclusiv a companiilor moldovenești care iau împrumuturi de la bănci rusești. Poate Federația Rusă a mai semnat astfel de acorduri cu cineva și nu suntem primii? Dați-ne un exemplu pentru că noi, în parlament, nu am mai văzut așa acorduri”, a întrebat Candu.

„Moldova a încheiat multe acorduri, mai puține bilaterale. Nu știu dacă dvs în 2013-2014, prin asumare de răspundere a guvernului, ați dat 9 și apoi încă 5 miliarde de lei nu știu cum, nu știu dacă atunci ați consultat ce fel de acorduri mai încheie Moldova. Vă rog să mă credeți și să susțineți pentru că acest acord este în interesul Republicii Moldova. Mâine o să mergeți în teritoriu și o să spuneți: „prin votul meu am ajutat guvernul să plătească salariile și pensiile””, a spus Chicu.

În replică, deputatul Andrian Candu l-a acuzat de obrăznicie pe prim-ministrul Ion Chicu.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria: Nu vom permite Rusiei să ne influențeze politica

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle că locuitorii din regiunea transnistreană nu vor solicita în număr mare cetățenia Federației Ruse, în contextul noii inițiative anunțate de Moscova privind facilitarea acordării cetățeniei pentru locuitorii din regiune, și a subliniat că mulți dintre aceștia își doresc mai degrabă cetățenia Uniunii Europene și stabilitate în cadrul Republicii Moldova.

Maia Sandu a afirmat că Rusia nu valorizează viața umană și a amintit că, după începerea războiului din Ucraina, mai mulți tineri din regiunea transnistreană s-au mutat pe malul drept al Nistrului, controlat de autoritățile constituționale, de teama unei eventuale mobilizări în armată.

„Oamenii din regiunea transnistreană nu vor face acest lucru, pentru că Rusia nu prețuiește viața umană”, a declarat șefa statului, făcând referire la riscurile legate de implicarea cetățenilor în războiul din Ucraina.

În același timp, președinta a subliniat că tot mai mulți locuitori din regiune vin să muncească pe malul drept al Nistrului și aleg să obțină acte moldovenești, în condițiile în care se confruntă cu dificultăți economice și energetice, inclusiv după criza de gaz din timpul iernii, când livrările din partea Rusiei au fost întrerupte.

„Vedem mai mulți oameni acum venind pentru locuri de muncă pe malul drept al Nistrului”, a declarat Sandu, adăugând că există tot mai multe dovezi că locuitorii regiunii nu se mai pot baza pe Rusia.

Referindu-se la decretul semnat de Vladimir Putin privind simplificarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii din Transnistria, Sandu a afirmat că Rusia încearcă să exercite presiuni și să intimideze Republica Moldova, inclusiv în contextul războiului din Ucraina.

„Știm că Rusia încearcă să ne amenințe… Nu vom permite Rusiei să influențeze politica noastră internă și externă prin aceste presiuni”, a spus președinta.

Ea a reiterat că Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, însă a subliniat că procesul este influențat de prezența militară rusă ilegală pe teritoriul țării și de contextul geopolitic.

În același timp, șefa statului a afirmat că autoritățile de la Chișinău continuă reformele pe calea integrării europene și consideră că majoritatea cetățenilor din regiune își doresc mai degrabă apropierea de Uniunea Europeană decât de Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: