Facebook/Igor Grosu

Măcinată de război, dar gata să își ajute vecinii. Kievul propune ajutor Moldovei și României în urma inundațiilor

Ucraina a propus ajutor Moldovei, Poloniei, României, Slovaciei, Ungariei și Cehiei pentru ca țările să-și lichideze consecințele ploilor abundente. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei Andrei Sibiga. Asistența, a adăugat Sibiga, a fost propusă la ordinul președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski. „Ucraina este solidară cu vecinii săi care suferă de inundații devastatoare”, a comunicat oficialul ucrainean. 

Ministrul a explicat că, la ordinul președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski și în coordonare cu premierul Ucrainei Denis Șmîgal, Ministerul Afacerilor Externe a propus asistență mai multor țări: Moldova, Polonia, România, Slovacia, Ungaria, Cehia.

Potrivit lui Sibiga, țara sa poate trimite unități ale Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei pentru a ajuta la depășirea dezastrului. 

„Ucraina este solidară cu vecinii săi care suferă de inundații devastatoare. (…) Le dorim vecinilor noștri să depășească acest dezastru cât mai curând posibil”, a comunicat Andrei Sibiga. 

Menționăm, până în dimineața zilei de 16 septembrie, toată Republica Moldova a fost sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Detalii AICI. Înainte de aceasta, în dimineața zilei de 15 septembrie, salvatorii anunțau că 30 de persoane din Republica Moldova, printre care 3 copii, au fost evacuate din calea revărsărilor. 31 de drumuri publice naționale au fost afectate, alte 21 de trasee – inundate. În 67 de situații a fost nevoie de a defrișa arbori, în 110 cazuri s-a pompat apa din subsoluri și gospodării. Detalii AICI. Pe 14 septembrie, mai multe persoane din Chișinău au fost luate de apele puternice. Unii au început să înoate împotriva viiturilor. Detalii AICI. Angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în teren și pe parcursul nopții dintre 15 și 16 septembrie. 33 de solicitări ale populației au fost recepționate de autorități pe parcursul nopții. Populația a cerut sprijin pentru pomparea apei din gospodăriile lor afectate de inundații.

Ploile abundente, cauzate de ciclonul „Boris”, au provocat decese în Europa Centrală și de Est. În Austria a murit un pompier. A murit o persoană și în Polonia. În România, cinci persoane au decedat. Cele mai multe precipitații au căzut în Cehia. Aici, în unele zone s-a anunțat evacuarea locuitorilor. Detalii AICI. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De ce PAS nu a înaintat candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei? Grosu: Nu putem nici să pretindem că am lua un scor bun

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, a declarat că PAS nu a înaintat un candidat la scrutinul electoral pentru funcția de bașcan al Găgăuziei pentru că nu ar reuși să obțină un rezultat bun. Oficialul susține că acest lucru ar fi legat de deciziile pe care formațiune de guvernământ le-a luat pentru a debloca organizarea alegerilor în autonomie. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 octombrie a emisiunii „Realitate te privește” de la RLive.

„Noi am analizat foarte atent. Nu cred că am putea nici să pretindem că am putea lua un scor bun acolo, pentru că a trebuit să ne asumăm niște decizii nepopulare, pe care, din păcate, politicienii din Găgăuzia nu și le-au asumat. Mă refer la deblocarea… În primul rând, faptul că ei au pus pe tavă Găgăuzia lui Șor și Kremlinului. Doi: au creat blocaje, prin care a expirat mandatul Adunării, n-au putut adopta deciziile cum să desfășoare alegerile. Și atunci a trebuit noi, de la centru, să intervenim și să ne asumăm această decizii. Din păcate, acolo există sportul ăsta de a pasa responsabilitatea și o competiție în care critică mai tare Chișinăul. Dar repet: noi ne-am asumat, am setat regulile și văd că se înscriu competitori în această campanie. Foarte bine! (…) Eu cred că acolo sunt suficienți candidați din care cetățenii noștri din Găgăuzia pot să aleagă”, a declarat Igor Grosu.

Întrebat dacă PAS ar putea susține „indirect” vreun candidat la funcția de bașcan, liderul formațiunii a spus: „Noi nu o să susținem pe nimeni, pentru că nu ar fi corect. Trebuie să ai candidatul tău. În plus, există prevederea aceasta care interzice să fie un candidat camuflat”.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.

Până acum, cinci candidați au fost înscriși în cursa electorală pentru funcția de bașcan:

  • Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz);
  • Fiodor Gagauz (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova);
  • Alexandr Stoianoglo (candidat independent);
  • Corneliu Dudnic (candidat independent);
  • Petr Vlah (Partidul „NOI – Noua Opțiune Istorică).
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: