Mai multe persoane publice din Rusia care se opun vaccinării, invitați în spitalele unde se tratează bolnavii de Covid

Mai mulţi medici ruşi de renume au invitat miercuri celebrităţi şi politicieni care se opun vaccinării împotriva COVID-19 să viziteze spitalele care tratează pacienţii cu coronavirus pentru a vedea cu proprii lor ochi efectele bolii, notează AFP, citat de Agerpres.

„Suntem cu toţii puţin cam ocupaţi în acest moment şi puteţi ghici de ce”, se arată în această scrisoare, printre semnatarii căreia se numără Denis Protsenko, medic-şef al principalului spital din Moscova care tratează pacienţii cu coronavirus.

„Dar din moment ce multă lume vă citeşte şi vă ascultă, vom găsi timp să vă organizăm un tur în ‘zonele roşii’, secţiile de terapie intensivă şi departamentele de patologie. Poate după aceea vă veţi răzgândi şi vor muri mai puţini oameni”, au scris medicii.

De câteva săptămâni, Rusia înregistrează în fiecare zi peste o mie de decese din cauza COVID-19, pe fondul unei vaccinări lente a populaţiei.

În pofida multiplelor apeluri ale preşedintelui Vladimir Putin şi a existenţei mai multor seruri ruseşti, doar 37,2% dintre ruşi s-au vaccinat până în prezent împotriva coronavirusului, potrivit site-ului de specialitate Gogov.

Printre destinatarii scrisorii se numără vedeta TV Oskar Kuchera, cu 300.000 de urmăritori pe Instagram, care a pus sub semnul întrebării eficacitatea vaccinurilor, actorul Egor Beroev, care a comparat certificatele de vaccinare cu stelele galbene pentru evrei din epoca nazistă, sau starul rock Konstantin Kinchev, care a declarat că nu vrea să „trăiască într-un lagăr de concentrare digital”.

Medicii s-au adresat şi liderului Partidului Comunist, Ghennadi Ziuganov, în vârstă de 77 de ani, al cărui partid a organizat proteste împotriva vaccinării obligatorii şi a permisului de sănătate.

Rusia, care a înregistrat peste 9,4 milioane de cazuri de COVID-19 şi 267.819 decese asociate acestei boli de la începutul pandemiei, potrivit cifrelor oficiale, se află pe locul al cincilea în topul ţărilor cu cel mai mare număr de cazuri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: