Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu a discutat cu Peter Michalko despre situația politică din Moldova

Președinta țării Maia Sandu a avut în după-amiaza de 2 aprilie o întrevedere cu Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău. Printre subiectele discutate a fost și cel privind interesul Moldovei de a cumpăra loturi suplimentare de vaccin de la statele europene. 

Maia Sandu i-a mulțumit diplomatului european pentru donațiile UE de echipamente pentru angajații din prima linie, donațiile de vaccin primite pe platforma COVAX cu sprijin european și ajutorul nerambursabil de 15 milioane de euro.

„I-am comunicat Ambasadorului Michalko interesul nostru de a cumpăra loturi suplimentare de vaccin de la statele europene care și-au suplimentat stocurile din timp, cu rezervă. Sper că vom identifica asemenea oportunități, iar guvernul va face demersurile corespunzătoare pentru obținerea vaccinului pentru cetățenii noștri”, a scris Sandu pe pagina sa de Facebook.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat și despre ultimele evoluții politice.

„Am convenit că agenda politică ar trebui să evolueze ținând cont de interesele și bunăstarea cetățenilor, nu doar de pașii calculați ai partidelor și grupurilor de interese ce se află în spatele lor. Uniunea Europeană este un partener important pentru Republica Moldova, un partener de al cărui sprijin beneficiem de foarte multă vreme. La rândul nostru, trebuie să ne îndeplinim angajamentele și să asigurăm reformele democratice și economice care să transforme Moldova într-un stat european”, a conchis șefa statului.

***

În ajun, președinta țării Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Moldova Dereck Hogan, iar prim-ministrul interimar s-a întâlnit cu ambasadorul UE în Moldova, Peter Michalko.

Pe 2 aprilie, ambasadorul SUA s-a întâlnit cu premierul interimar Aureliu Ciocoi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Dronă cu explozibil, găsită în bagajul unui străin la frontieră? Dodon acuză autoritățile că ar fi tăinuit cazul. Reacția lui Grosu

Deputatul și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, susține că un cetățean ucrainean ar fi încercat să introducă în Republica Moldova o dronă cu explozibil. Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că nu cunoaște asemenea informații. NewsMaker a solicitat un comentariu de la Poliția de Frontieră.

În dimineața zilei de 10 septembrie, Dodon a spus, într-un video postat pe rețelele de socializare, că, cu câteva zile în urmă, la frontieră a fost oprit un cetățean al Ucrainei cu o dronă cu explozibil în bagaj. Ulterior, străinul, potrivit lui Dodon, „a fost evacuat”. Totodată, el a acuzat autoritățile că ar fi tăinuit cazul.

„Noi astăzi vom cere audieri în Parlament la subiectul acesta. (…) Oamenii din instituții, lucrul acesta îl cunosc și îl discută”, a spus ulterior Dodon în timpul unor declarații pentru jurnaliști înainte de ședința Parlamentului din 10 septembrie.

Întrebat dacă este adevărată informația că un cetățean al Ucrainei a încercat să introducă în țară o dronă cu explozibil, Grosu a declarat: „Nu cunosc. De unde asemenea informații?”. La precizarea că la subiect a vorbit Igor Dodon, Igor Grosu a reacționat: „Așa referință… El e un explozibil propagandistic”.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Poliția de Frontieră în legătură cu aceste informații.

Între timp, la ședința Parlamentului, deputatul socialist Pavel Voicu a solicitat să vină în plen, pe 10 septembrie, ministra Afacerilor Interne pentru a da explicații și a comunica despre măsurile întreprinse în cazul informației comunicate de premierul Norvegiei că avionul lui Vladimir Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova, dar și la subiectul că „în aeroportul Chișinău a fost identificat un ucrainean, care a venit în Republica Moldova, având asupra sa o dronă, cu destinație militară și senzorii de acolo au reacționat la existența explozibilului sau urmelor acestora”. Inițiativa nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: