u-f.ru

Maia Sandu a explicat de ce nu s-a întâlnit până acum cu Vladimir Putin

Președinta țării Maia Sandu a precizat că nu a avut o întrevedere oficială cu omologul său rus, Vladimir Putin, întrucât până la aceasta este nevoie de înregistrarea unor progrese „în rezolvarea subiectelor de pe agenda bilaterală”. Explicația a fost oferită de către șefa statului în cadrul conferinței de presă din 28 octombrie. 

Maia Sandu a susținut o conferință de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Președinta țării a fost întrebată  de jurnaliști din ce motiv nu a avut până acum o întâlnire cu liderul de la Kremlin.

„Am avut mai multe discuții cu reprezentanți ai Federației Ruse, în special cu dl Kozak și înțelegerea noastră a fost că înainte să discutăm despre o întâlnire la nivelul președinților, este nevoie să înregistrăm progrese în rezolvarea subiectelor pe care le avem pe agendă. Și acest lucru este împărtășit de ambele părți. E nevoie să facem pași concreți ca să înregistrăm aceste progrese. În continuare, vom depune toate eforturile ca să putem să avasăm pe rezolvarea problemelor de pe agenda bilaterală”, a răspuns șefa statului.

Șefa statului nu a oferit detalii despre „ce pași” de pe agenda moldo-rusă este vorba.

Președinta țării a mai spus că a discutat de mai multe ori, la telefon, cu Dmitri Kozak, adjunctul șefului administrației prezidențiale a Federației Ruse despre criza gazelor. Pe 11 august, Kozak a efectuat o vizită oficială la Chișinău și s-a întâlnit cu Maia Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Tentativă de omor la Criuleni: un bărbat, suspectat că a sabotat sistemul de frânare al unei mașini

Un bărbat din satul Onițcani, raionul Criuleni, este cercetat pentru tentativă de omor, după ce ar fi intervenit asupra sistemului de frânare al unui automobil. Cazul este investigat de Poliție, care a identificat suspectul în urma verificării unor imagini video.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), proprietarul automobilului a sesizat oamenii legii după ce a constatat că frânele mașinii nu mai funcționează. Acesta a declarat că își parcase automobilul în apropierea gospodăriei tatălui său, iar problema a fost observată în timpul deplasării.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au obținut imagini video în care apare un bărbat care se apropie de automobilul parcat cu un obiect ascuțit și efectuează anumite acțiuni în apropierea acestuia, după care părăsește locul.

Persoana care a sesizat poliția l-a recunoscut pe bărbatul surprins în imagini, acesta fiind un locuitor al satului Onițcani. Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit că suspectul „se află la evidența instituțiilor de profil”.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor, iar oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: