Colaj NM

Maia Sandu: „Domnul Ceban a lucrat împotriva integrării europene, Kremlinul știe să își ramburseze investițiile”. Reacția MAN

Primarul suspendat al capitalei, Ion Ceban, care aspiră la un nou mandat la șefia Primăriei Chișinău, de această dată din partea partidului său – MAN – a venit cu o reacție, după ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a pus la îndoială vectorul pro-european declarat de Ceban la lansarea Mișcării Alternativa Națională. Ceban acuză guvernarea de un atac concertat la adresa sa, pe ultima sută de metri de campanie electorală.

Președinta țării, Maia Sandu, a participat pe 1 noiembrie la emisiunea „Secretele puterii”, de la Jurnal TV. În cadrul emisiunii, șefa statului a fost întrebată, inclusiv, ce crede despre faptul că Ion Ceban, anterior membru al partidului socialiștilor, pe listele căruia a ajuns de altfel primar de Chișinău în 2019, care a criticat frecvent Uniunea Europeană și a pledat pentru relații mai strânse cu Federația Rusă, și-a lansat propriul partid, declarat pro-european.

Prezentator Jurnal TV: „Din punctul dvs. de vedere, acest cetățean poate să fie un pro-european, așa cum se prezintă, sau nu este decât un instrument al Moscovei, doar că servit pe o altă tavă decât ne este servit Dodon sau Șor?”.

Președinta Maia Sandu: „Acest cetățean, înțeleg că vorbiți despre domnul Ceban, în mod deschis a lucrat împotriva integrării europene. Noi știm că Federația Rusă, în special Kremlinul, știe să își ramburseze investițiile, în special pe care le face în oamenii pe care îi plasează în diferite țări. Vedem că în 2020 Federația Rusă, Kremlinul, a învățat o lecție – că în Republica Moldova nu poate să mai câștige alegeri, să mențină controlul doar susținând partide pro-ruse, pentru că ei au văzut că majoritatea cetățenilor își doresc în UE. Și atunci și-au schimbat strategia și au înțeles că trebuie să susțină partide pro-ruse, așa cum au făcut-o întotdeauna, să folosească grupări criminale, așa cum se întâmplă acum cu gruparea Șor, dar și să susțină partide pro-europene deghizate, adică care nu sunt autentic pro-europene. Aceasta este clar strategia Federației Ruse și cetățenii trebuie să înțeleagă acest lucru”.

Șefa Statului a completat că alegerile din 5 noiembrie sunt „nu doar despre cum vor arăta localitățile în următorii patru ani”, dar despre cât de repede Moldova va ajunge stat membru al UE.

„Va conta la un moment, atunci când ne va părea nouă viața mai frumoasă, când vom avea trecute mai multe etape în procesul de integrare europeană, o problemă. Și problema o să fie provocată de o persoană sau alta, care anterior a povestit că ei sunt și cu ceilalți, și cu aștia, dar care vor fi folosiți la momentul potrivit, pentru ca să împiedice procesul de integrare europeană” – a mai explicat președinta.

Într-o reacție publică, pe 2 noiembrie, candidatul MAN la funcția de primar, Ion Ceban, a acuzat guvernarea că ar fi lansat o „campanie de denigrare” atât a sa, cât și a colegilor săi. Ceban a comentat, inclusiv, declarațiile președintei de la Jurnal TV.

„Au ieșit toți să scoată tot felul de murdării în ultimele zile de campanie, în speranța că oamenii îi vor crede. Îmi este rușine că au recurs la cele mai josnice metode de a sfida legea și de a aduce acuzații grave, știind că nu vor fi pedepsiți. Un președinte apolitic vine să discute în ultimele zile despre campanie și despre Ion Ceban, pentru a le da măcar ceva credibilitate, îmi este rușine. (…) Guvernarea acționează în stil „barbar” și nici nu le pasă de interesele Chișinăului, interesele oamenilor, fără a veni cu o agendă de campanie. Agenda lor sunt eu” – a declarat Ion Ceban.

Amintim că Ion Ceban a fost ales primar general de Chișinău în cadrul scrutinului din noiembrie 2019, pe lista Partidului Socialiștilor din Moldova. În acest timp, Ceban a părăsit PSRM și și-a creat propriul partid, declarat pro-european – MAN. În cadrul alegerilor din 5 noiembrie, Ceban candidează pentru un nou mandat de primar al capitalei, din partea formațiunii politice pe care o conduce.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Polaris, care vrea să opereze zboruri comerciale, respinge zvonurile despre legături cu Recean: ce spune despre proprietari

Compania Polaris, care se află în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian pentru a opera zboruri comerciale, neagă că ar avea legături cu fostul premier Dorin Recean. Aceasta susține că nu are conexiuni nici cu alte persoane care dețin funcții publice. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru MoldStreet, în care compania a declarat cine sunt asociații săi, precum și managerul responsabil.

Compania a declarat că în spațiul public au apărut afirmații potrivit cărora ar avea legături cu persoane publice și ar beneficia de un tratament preferențial în procesul de certificare. „Aceste afirmații sunt false”, a menționat compania.

Compania Polaris Aviation Group susține că a fost înregistrată pe 2 ianuarie 2026, având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri și mărfuri. „Asociații companiei sunt Anatolie Damaschin 50%, Gicu Răducan 25% și Guram Gvedasvili 25%, iar beneficiarul efectiv, declarat conform legii, este Anatol Damaschin. Manager responsabil este Răducan Gicu, cu o experiență de 10 ani în domeniul aviației civile și 13 ani în domeniul transporturilor. Domnul Dorin Recean nu este și nu a fost niciodată asociat, beneficiar efectiv, finanțator, consultant sau parte în vreun raport juridic sau de orice alt fel cu Polaris Aviation Group. Nicio altă persoană care deține funcții publice nu are vreo participare, directă sau indirectă prin interpuși, în companie”, se arată în declarația companiei.

În același mesaj, compania a declarat că parcurge „procedura standard de obținere a Certificatului de Operator Aerian”. „Nu am solicitat, nu am primit și nu vom accepta niciun tratament preferențial”, se mai arată în mesajul acesteia.

Potrivit TVR Moldova, Gicu Răducan este fiul fostului președinte al Consiliului Concurenței, Marcel Răducan. Marcel Răducan a fost și ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum și deputat din partea PDM.

***

La sfârșitul lunii iunie 2026, un canal de Telegram specializat în aviația civilă a anunțat că, în curând, pe piața moldovenească ar putea apărea o nouă companie aeriană – Polaris, care se află în proces de obținere a autorizațiilor necesare. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că Polaris este în proces de obținere a Certificatului de Operator Aerian, document necesar pentru operarea zborurilor comerciale. Detalii AICI.

Pe 1 iulie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că nu cunoaște nimic despre compania aeriană Polaris. Întrebat despre informațiile potrivit cărora în spatele companiei s-ar afla fostul premier Dorin Recean, ministrul a răspuns: „Nu cunosc nimic despre astfel de date”. Detalii AICI. Ulterior, fostul premier, Dorin Recean, a respins informațiile potrivit cărora ar avea legături cu Polaris. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: