Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, la Congresul Diasporei: „Vă rog să vorbiți în familie în limba română, e cel mai sigur mod că copiii noștri o vor cunoaște”

În perioada 18-20 august, la Chișinău, are loc Congresul Diasporei. În cadrul evenimentului, președinta Maia Sandu a mulțumit cetățenilor din diaspora că ajută moldovenii de acasă. Șefa statului a declarat că știe că anul acesta a fost mai dificil pentru ca diaspora să ajungă acasă, din cauza insuficienței numărului de zboruri. Potrivit Maiei Sandu, acesta este un subiect de pe agenda autorităților care „ține cont de numărul moldovenilor din fiecare țară”. Totodată, șefa statului a îndemnat cetățenii din diaspora să vorbească în familie în limba română. „Acesta este cel mai sigur mod prin care ne putem asigura că copiii noștri vor cunoaște limba română”, a menționat Sandu. 

Șefa statului a spus că „luna august este perioada cu cele mai mari emoții pentru marea majoritate a familiilor din țara noastră”.

Este luna în care localitățile sunt din nou pline de oameni, de copii, de mese întinse în jurul cărora se adună familiile noastre. (…) Vă mulțumesc că faceți în fiecare august Moldova întreagă și plină de bucurii. Vă mulțumesc pentru că în timpul anului continuați să-i ajutați pe cei de acasă”, a menționat președinta.

Maia Sandu a declarat că știe că anul acesta a fost mai dificil ca diaspora să ajungă acasă, din cauza insuficienței numărului de zboruri.

Mai întâi ne-am confruntat cu problema pandemiei, care a complicat această situație, după care s-a început războiul Rusiei în Ucraina, au apărut probleme de securitate mai mari, și problema revenirii acasă sau a numărului insuficient de curse aeriene către Chișinău a devenit una foarte și foarte complicată. Vreau să știți că autoritățile cunosc de această problemă, lucrează insistent, noi discutăm practic săptămânal această problemă. Din păcate, eforturile noastre de până acum nu au dat suficiente rezultate, dar este un subiect pe agendă. Să știți că ținem cont de numărul moldovenilor din fiecare țară”, a precizat Sandu.

Șefa statului a adăugat că autoritățile își doresc ca „moldovenii plecați să vrea să revină acasă”.

Competențele dumneavoastră, experiența de viață și de muncă într-o altă societate în care se respectă regulile și munca fiecăruia ar fi un impuls extraordinar pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Înțeleg că mulți din voi și-au întemeiat o familie peste hotare, copiii merg la grădiniță sau la școală acolo și desigur nivelul de viață mai ales în statele Uniunii Europene e mult mai înalt decât aici, acasă. Vreau să știți că noi suntem cu brațele deschise, că noi vă așteptăm cu drag acasă și că țara noastră ar beneficia enorm de contribuția pe care puteți să o faceți”, a comunicat președinta.

Potrivit Maiei Sandu, un subiect foarte important este promovarea culturii noastre în comunitățile de peste hotare.

Diaspora este o promotoare importantă a culturii noastre. (…) Vă mulțumesc pentru interesul pe care îl manifestați și pentru efortul pe care îl faceți. Dincolo de organizarea de expoziții, de funcționarea centrelor de predare a dansului popular sau de participare în calitate de reprezentanți ai Moldovei la evenimente culturale, vreau să vă rog să vorbiți acasă în familie în limba română. Acesta este cel mai sigur mod prin care ne putem asigura că copiii noștri vor cunoaște limba română”, a conchis Maia Sandu.

***

În perioada 18-20 august curent, la Chișinău, are loc cea de-a X-a ediție a Congresului Diasporei. Congresul se desfășoară o dată la doi ani, în cadrul Zilelor Diasporei, organizate anual, și reprezintă platforma pentru discuții multilaterale între Guvern și diasporă cu privire la politicile pentru diasporă, impactul migrației asupra proceselor economice, sociale, academice și politice din țară.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zvon.md

Fără vot final pe PACCO în actualul Parlament? Deputat PAS: „Nu am primit avizul Comisiei de la Veneția”

Proiectul de lege care prevede lichidarea Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS și crearea Procuraturii Anticorupție și pentru Combaterea Crimei Organizate (PACCO) va fi votat în lectură finală de următorul Parlament. Cel puțin asta a declarat deputatul PAS, Andrian Cheptonar. Întrebat dacă proiectele pot trece dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a precizat că „acestea trec dintr-o legislatură în alta”. Amintim că proiectul a fost prezentat pe 13 februarie, iar pe 19 februarie Veronica Dragalin a demisionat de la șefia Procuraturii Anticorupție și, în adresarea sa, a criticat proiectul, avertizând că acesta reprezintă „un atac asupra sistemului de justiție”.

La emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, deputatul a declarat că săptămâna viitoare, pe 10 iulie, „ar trebui să fie ultima ședință” a actualului Parlament. Întrebat despre soarta proiectului PACCO și dacă se va reuși să fie votat, în lectură finală, parlamentarul a spus: „Acest proiect va fi votat în legislatura următoare deja, pentru că a fost expediat Comisiei de la Veneția, încă nu s-a întrunit Comisia, nu am primit avizul, respectiv nu am dorit să mergem…”.

La precizarea prezentatoarei TV, dacă proiectele trec dintr-o legislatură în alta sau trebuie înregistrate din nou, deputatul a spus: „Da, trec dintr-o legislatură în alta. Există procese în care sunt extrase, adică sunt retrase din proces legislativ, dar ele rămân”.

Amintim că proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost votat în prima lectură de 61 de deputați, în cadrul ședinței plenare din 20 februarie 2025. Opoziția parlamentară s-a opus votului, dar și Olesea Stamate – atunci deputată PAS – a votat împotriva proiectului.

***

Pe 20 ianuarie, Consiliul Suprem de Securitate – convocat în ședință de președinta Maia Sandu – a recomandat să fie consolidată „arhitectura instituțională a organelor responsabile de combatere a corupției” și să fie fortificat „cadrul legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală”.

Pe 29 ianuarie, în urma recomandărilor CSS, Ministerul Justiției a venit cu mai multe propuneri. Una drintre acestea a fost ca Procuratura Anticorupție și PCCOCS să fuzioneze. Instituția a precizat că propunerile vor transmise Parlamentului, care va decide „opțiunea de urmat”.

Pe 13 februarie, deputatul PAS Igor Chiriac a prezentat un proiect de lege care prevedea lichidarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS și crearea unei noi instituții – Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Inițiativa legislativă, care a fost înregistrată în Parlament, avea 29 de autori. Printre semnatarii documentului nu se regăseau trei deputați PAS din Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunități.

Tot pe 13 februarie, Procuratura Generală și-a expus punctul de vedere asupra proiectului de lege, menționând că, în urma unei analize preliminare, au fost indentificate „riscuri pe termen scurt, mediu și lung”. Procuratura declara sunt necesare consultări publice „ample” și „opinia instituțiilor europene competente”.

Pe 19 februarie, Veronica Dragalin a demisionat de la șefia Procuraturii Anticorupție. În adresarea sa, Dragalin a criticat proiectul de lege, avertizând că acesta reprezintă „un atac asupra sistemului de justiție” și o amenințare gravă la adresa luptei împotriva corupției la nivel înalt.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: