Андрей Мардарь / NewsMaker

Maia Sandu: Republica Moldova mizează pe sprijinul Sloveniei în aprofundarea dialogului cu Uniunea Europeană

Republica Moldova mizează pe sprijinul Sloveniei în realizarea agendei de reforme pe care și-a propus-o noua guvernare de la Chișinău, iar relansarea dialogului dintre cele două state vor da suflu nou relațiilor bilaterale. Declarația a fost făcută de către șefa statului Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă după întrevederea cu președintele Sloveniei, Borut Pahor.

În cadrul discursului său, Maia Sandu a afirmat că digitalizarea serviciilor publice este prioritară pentru guvernul de la Chișinău, iar Slovenia este un exemplu de urmat în acest sens.

„Suntem interesați să învățăm de la Slovenia în acest domeniu al transformării digitale și al securității cibernetice. O direcție de colaborare ar fi schimbul de experiență cu Centrul digital din Slovenia și Centrul Internațional de cercetare în domeniul cercetării inteligente de la Lubliana”, a declarat președinta țării.

De asemenea, Maia Sandu a amintit că la mijlocul lunii decembrie se va desfășura Sumitul Parteneriatului Estic, iar faptul că Slovenia deține președinția Consiliul Europei constituie o oportunitate pentru Moldova în aprofundarea dialogului cu Uniunea Europeană.

„Sumitul Parteneriatului Estic care va avea loc în luna decembrie în timpul președinției slovene a Consiliului UE va pune bazele consolidării de mai departe a Parteneriatului estic  și va oferi o perspectivă europeană mai clară statelor asociate. Slovenia ar putea promova aceste mesaje de încurajare ce pot da un imbold cooperării în cadrul acestei platforme regionale. Republica Moldova este o țară europeană care-și vede viitorul în marea familie europeană”, a accentuat Maia Sandu.

La rândul său, președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor, a declarat că unul dintre motivele vizitei sale la Chișinău reprezintă aprofundarea relațiilor bilaterale. De asemenea, oficialul a salutat intenția autorităților de a combate fenomenul corupției și de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor din Moldova.

„Nu o sa rezolvați aceste probleme peste noapte, dar în curând veți rezolva ceea ce Moldova își dorește si anume un viitor mai bun, pace cu vecinii și perspectiva europeană. Sunteți un om decis în lupta cu corupția și îmi imaginez cât de greu este ca după zeci de ani să adoptați legile necesare. În măsura în care Uniunea Europeană și Slovenia vă pot sprijini,  bazați-vă pe noi”, a spus Borut Pahor.

În altă ordine de idei, Maia Sandu a a salutat decizia Sloveniei de a accepta certificatele de vaccinare anti-Coivid, emise de autoritățile din Republica Moldova.

Amintim că președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor, se află în perioada 1-2 octombrie într-o vizită oficială în Republica Moldova.

La sosire, Borut Pahor a fost întîmpinat cu onoruri militare la Președinție.  Pe parcursul zilei, oficialul va avea întrevederi cu prim-ministrul Natalia Gavrilița și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și cu un grup de elevi din Chișinău.

Pe finalul primei zile a vizitei, cei doi șefi de stat vor sădi câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău.

Ultima vizită a unui președinte slovean în țara noastră a avut loc acum 19 ani.

Amintim că, pe 27 august, ziua când Republica Moldova a marcat 30 de ani de independență, la invitație președintei țării Maia Sandu, la Chișinău au venit președintele Poloniei, Andrzej Duda, președintele României, Klaus Iohannis și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.
În cadrul conferinței comune de presă, președintele Poloniei Andrzej Duda a menționat că Moldova și Ucraina sunt cele mai apropiate țări de UE și parteneri regionali. „Suntem adepții politicii ușilor deschise în UE, ai primirii următoarelor țări”, a menționat Duda.

Iar liderul ucrainean a menționat că se așteaptă ca Polonia și România să fie printre țările care să susțină apropierea Moldovei și Ucrainei de UE. „În 19 iulie, președinții Moldovei, Ucrainei și Georgiei au lansat proiectul Trio Asociat, care vizează apropierea statelor noastre de UE. Ne așteptăm la sprijinul acestei inițiative de către Polonia, România și alte state-membre ale UE. Următorul pas ar trebui să devină recunoașterea perspectivei europene a țărilor din Trio Asociat”, a menționat Zelenski.

De asemenea, în cadrul întrevederii din 29 septembrie, la Chișinău, cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, președinta țării a menționat: „Contăm pe sprijin și în contextul realizării agendei europene. Țara noastră este pregătită să avanseze în îndeplinirea angajamentelor față de Bruxelles și dorește să avanseze și în agenda de asocierea și integrare cu UE”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: