Ion Ceban

MAN vrea un comitet național de monitorizare a procesului de integrare în UE. Ceban: „Vrem să întindem o mână de ajutor”

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), tot el edil al Chișinăului, Ion Ceban, propune crearea unui comitet național de monitorizare a procesului de integrare europeană, a politicilor publice și a banilor publici. Liderul MAN declară că nu își dorește să devină membru al Comitetului, dar spune că din componența acestuia ar putea face parte reprezentanți ai societății civile, ai partidelor politice sau colegi de ai săi din Primăria Chișinău.

După ce recent a propus semnarea „Pactului de la Chișinău”, document care ar uni forțele politice pro-europene de pe arena politică din Republica Moldova, azi Ceban a propus crearea unui comitet național care să monitorizeze procesul de integrare al Republicii Moldova în UE, dar și modul în care autoritățile de la Chișinău cheltuie banii publici, inclusiv banii care ajung în țară în formă de asistență financiară.

„Considerăm că sunt două documente, două acțiuni care ar fi bine să fie sub o formulă sau alta propuse și aprobate pe 21 mai 2023. MAN propune crearea comitet național de monitorizare  a procesului de integrare europeană, a politicilor publice și a banilor publici. Vorbesc de asistența externă, dar și bugetul de stat, în primul rând. (…) Integrarea europeană este în primul rând despre un proces transparent”, a declarat Ion Ceban.

Ceban susține că în componența comitetului pe care îl propune ar trebui să facă parte până la 33 de persoane, din diverse domenii.

„Membrii comitetului pot și trebuie să fie mesagerii societății. Ei anume, și nu partidul sau altcineva, trebuie să fie oamenii care să ducă mesajul despre procese, transparență, bani în societate. Cu regret, ați văzut că partidul de guvernământ, conform sondajelor, nu este cel mai credibil în această privință”, a mai declarat Ion Ceban.

Primarul de Chișinău declară că nu își dorește să facă parte din comitetul național pe care îl propune, dar susține că, în schimb, colegi din Primăria Chișinău ar putea deveni membri.

„Eu nu mă cer în acest comitet național de monitorizare. Ar putea fi cineva din colegii mei, pentru că în Primăria Chișinău avem oameni de foarte bună calitate, care ar putea sugera soluții mai bune poate pentru unele sau alte domenii. Vrem să întindem o mână de ajutor și vrem ca abordarea să fie peste abordarea îngustă de partid”, a conchis Ion Ceban.

NM a solicitat o reacție din partea purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, și a purtătoarei de cuvânt a partidului de guvernământ, PAS, Adriana Vlas, însă până la publicarea acestei știri aceștia nu au dat curs solicitării.

Amintim că Ion Ceban a anunțat, pe 20 aprilie, semnarea „Pactului de la Chișinău”,  pact similar celui de la Snagov. Atunci Ceban a declarat că „este important ca toate forțele să se unească”, menționând că va transmite pactul „tuturor factorilor de decizie” spre consultări, inclusiv partidelor. Ulterior, președinta Maia Sandu a declarat că vrea să lase deschis subiectul.

„Discutăm, dar propunerea noastră este să avem o declarație în care confirmăm susținerea celor care participă la această adunare pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: