Membrii Organizației Teritoriale a PDM din Orhei, nemulțumiți de Pavel Filip: „Ne rezervăm dreptul să revenim după schimbarea conducerii”

Membrii Organizației Teritoriale a Partidului Democrat (PDM) din Orhei au anunțat că își suspendă activitatea și rămân neafiliați în toate organele elective locale din raion. Totodată, aceștia susțin că ar putea reveni în PDM odată cu schimbarea conducerii partidului, inclusiv a președintelui.

„Ne exprimăm dezamăgirea față de modul în care Pavel Filip și apropiații săi din conducerea PDM au ales calea să acționeze și să facă declarativ altfel de politică, după cum se anunță de la „marele tribune” și mese rotunde”, se arată în declarația expediată readacției NM de către foștii membri ai PDM.

Aceștia mai scriu că s-a ajuns la lupte în interiorul partidului, în loc să se muncească pentru binele cetățenilor și acuză organele centrale ale PDM de ignoranță.

„Regretăm profund că s-a ajuns la o astfel de situație, dar în condițiile în care munca, opiniile și poziția noastră nu mai contează, declarăm că ne retragem calitatea de membri ai Partidului Democrat din Moldova și rămânem neafiliați în toate organele elective locale din raionul Orhei. La fel, ne rezervăm dreptul de a reveni în PDM odată cu schimbarea președintelui și a conducerii PDM”, se mai arată în document.

NM l-a contactat pe președintele PDM Pavel Filip pentru o reacție, însă deocamdată, nu am primit un răspuns.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova1 rămâne fără conducere la doar 3 luni de la numirea noului director? Membru-observator: „Este profund regretabil”

Ecaterina Covali ar fi demisionat din funcția de șefă a postului public de televiziune Moldova 1, la doar trei luni de la preluarea mandatului. Informația a fost făcută publică de membrul Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova”, Corneliu Popovici, pe rețelele de socializare. Până în prezent, demisia nu a fost confirmată oficial nici de conducerea TRM, nici de Ecaterina Covali.

„Este profund regretabil când puținele persoane profesioniste și buni manageri de la Teleradio-Moldova sunt împinse spre demisie. Astăzi, doamna Ecaterina Covali, șefa TV Moldova 1, a fost nevoită să-și depună mandatul, după ce a expus o serie de nereguli grave în activitatea directorului general al TRM, Vlad Țurcanu. De ce? Pentru că a avut curajul să pună întrebări corecte”, a scris Popovici pe rețelele de socializare.

Corneliu Popovici mai precizează că a solicitat, în cadrul ședinței din 16 iulie a CSD, demisia directorului general al TRM, Vlad Țurcanu, invocând „grave disfuncționalități manageriale care afectează activitatea Companiei publice”. Totuși, potrivit lui Popovici, cererea sa nu a fost susținută de ceilalți membri ai Consiliului.

Directorul general al TRM nu a comentat, deocamdată, acuzațiile care îi sunt aduse.

Amintim că Ecaterina Covali a fost numită director adjunct al Teleradio-Moldova pe 10 aprilie. Vlad Țurcanu a anunțat, atunci, că aceasta va coordona activitățile editoriale și administrative ale posturilor publice Moldova 1 și Moldova 2.

Pe 1 iulie, în mediul online a apărut o scrisoare semnată de nouă angajați ai Moldova 1, inclusiv Ecaterina Covali, în care acuză conducerea companiei publice că le-ar ignora atribuțiile. Aceștia au cerut intervenția Parlamentului, menționând că la TRM au fost alocați 137.000 de lei „pentru un „concept” de emisiune aflată deja în grilă din luna martie a anului curent, fără o analiză a conținutului de către Consiliul de Programe și fără organizarea unui concurs de idei”.

Contactat de NewsMaker, directorul TRM, Vlad Țurcanu, a calificat plângerea drept „o ciudățenie” și i-a acuzat pe membrii Consiliului, la rândul lui, de inacțiune. Ce ține de bani, Țurcanu a declarat că aceștia au fost alocați „în primul rând pentru pachetul grafic”, în urma unor negocieri directe, în cadrul procedurilor de achiziție. El a precizat că banii au fost alocați înainte ca emisiunea să intre în grilă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: