captură video

Membrul PACE care l-a stropit pe viceprimarul de Sîngerei cu verde de briliant a fost reținut

Cazul vicepreședintelui raionului Sîngerei, care în seara zilei de 6 aprilie a fost stropit cu verde de briliant de către membrii unui partid politic va fi cercetat sub aspect penal, informează Procuratura Generală.

Procuratura raionului Sîngerei a inițiat două cauze penale pentru „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Procurorii l-au reținut pe președintele organizației teritoriale al formațiunii politice PACE, care ar fi stropit victima cu soluție, acesta urmând a fi audiat pe marginea cazului.

Victima este internată la spitalul raional, având arsuri de gradul I și II la ambii ochi.

Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Precizăm că vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, a fost stropit cu verde de briliant de către un membru al Partidului „Acasă Construim Europa”. Gheorghe Cavcaliuc a explicat că „așa vor păți toți funcționarii care vor face abuz de funcția lor și se vor vaccina înaintea medicilor, bătrânilor și a poporului”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj: NewsMaker

„Cam slăbuț cu rima”: Igor Grosu, despre dedicația muzicală a Irinei Vlah adresată PAS

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a comentat piesa muzicală lansată de Irina Vlah, lidera Partidului „Inima Moldovei” și fostă bașcană a Găgăuziei, dedicată partidului de guvernământ.

„Nu justifică bănuții, probabil, filiala Ambasadei Rusiei, aici în fața Parlamentului. Tipic scenariu, după vizita la Sankt-Petersburg, după acea consfătuire, deja nu de taină, cu Rusia Unită. Face parte din acel scenariu, încercare de a escalada, de a… Un lucru bun, văd că învață româna. Cam nu rimează, cam slăbuț cu rima, dar cel puțin o competență o dezvoltă”, a declarat liderul PAS.

Amintim că Irina Vlah a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie. Membrii „Inima Moldovei” au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

Videoclipul cu dedicația muzicală a devenit viral pe rețelele sociale. În doar 24 de ore, clipul a adunat peste 40.000 de vizualizări pe Facebook și 136.000 pe Instagram, fiind însoțit de sute de comentarii și distribuiri. Inițiativa Irinei Vlah a provocat un val de reacții ironice din partea internauților, inclusiv politicieni, jurnaliști, activiști și actori. Unii au etichetat videoclipul drept un exemplu de „cringe politic”, iar într-o notă sarcastică, Vlah a fost desemnată câștigătoarea premiului fictiv „Caloșul de Aur 2025”. NewsMaker a prezentat o selecție a reacțiilor internauților AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: