multimedia.parlament.md

Mesaje de felicitare din Parlamentul de la Chișinău pentru Sheriff Tiraspol (VIDEO)

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin, a felicitat în cadrul ședinței Parlamentului din 30 septembrie, clubul de fotbal Sheriff Tiraspol cu victoria obținută  în meciul cu Real Madrid.

„Felicităm clubul de Fotbal Șeriff cu marea victorie din campionatul Europei”, a fost mesajul lui Vladimir Voronin.

„Felicităm, mult succes și în continuare”, a continuat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

De menționat că și președinta Maia Sandu a adresat felicitări echipei din stânga Nistrului, dar a adăugat că soluționarea diferendului transnistrean este „un subiect foarte complicat”.  Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă comune susținută împreună cu președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier, din 29 septembrie.

Amintim că, campioana Republicii Moldova la fotbal, Sheriff Tiraspol a reușit pe 28 septembrie, o victorie istorică pe stadionul Santiago Bernabeu. Echipa a obținut scorul 2-1, în meciul cu Real Madrid, în etapa a 2-a a fazei grupelor UEFA Champions League.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Doi pentru justiție, nouă pentru sine”: deputații și-au evaluat activitatea la sfârșitul mandatului

Deputații celui de-al unsprezecelea mandat și-au încheiat activitatea și se pregătesc pentru noi alegeri. În așteptarea verdictului alegătorilor, reporteri NewsMaker Corina Malcoci a întrebat parlamentarii cum își evaluează propriile performanțe. Unii au evitat răspunsurile directe, invocând viitoarele scrutinuri. Alții au fost mai sinceri: socialiștii au deplâns faptul că doar câteva dintre sute de inițiative propuse au fost adoptate, acordându-și note modeste. Grigore Novaс, de exemplu, a acordat nota „2” pentru reformele în justiție, educație și domeniul social, în timp ce Bogdan Țîrdea a acordat ironic nota „9”. Reprezentanții PAS susțin că au obținut rezultate tangibile: inițiativele lor aduc roade, mai ales în domeniile social și muncă. Olesea Stamate a recunoscut atât realizări, cât și greșeli, iar Iulia Dascălu a evidențiat legea privind protecția animalelor. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a lăudat rapiditatea activității legislative și a subliniat contribuții în toate domeniile cheie – de la justiție până la educație.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: