Minoră și două tinere – exploatate sexual în Rusia. Un bărbat din Orhei va ajunge în fața judecătorilor după 17 ani
Full Article 3 minutes read

Minoră și două tinere – exploatate sexual în Rusia. Un bărbat din Orhei va ajunge în fața judecătorilor după 17 ani

Un bărbat de 54 de ani din Orhei va compărea pe banca acuzaților, după ce ar exploatat sexual în Rusia, în 2006, o minoră de 17 ani și două tinere de 18 ani. Se întâmplă după ce procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS) a trimis dosarul de învinuire în instanța de judecată, la 17 ani de la cele întâmplate.

PCCOCS anunță că bărbatul, acum în vârstă de 54 de ani, a fost asistat în comiterea faptei de către alte persoane, care anterior au fost condamnate. Potrivit PCCOCS, victimele au fost contactate de aceștia separat, în diferite sate din Florești, cu promisiunea unor salarii bune – într-un caz, până la 300 USD – pentru muncă în calitate de femeie de serviciu în hotel, un serviciu la o cafenea, iar în al treilea caz – vânzătoare de produse cosmetice.

Mai mult decât atât, una din victime a fost contactată de mama unuia din membrii grupului infracțional, care le-a facilitat întâlnirea cu feciorul ei, pentru detalierea „ofertei” de lucru. Atât mama, cât și feciorul implicat, au fost condamnați, anterior. Una din victime, care a fost traficată circa șase luni, a fost inițial exploată sexual de către un alt membru al grupului, condamnat și el, care ulterior a „transferat-o” învinuitului trimis acum în judecată de procurorii PCCOCS. În cazul altor două victime, acestea au fost traficate circa 2,5 luni și, respectiv, trei luni.

Potrivit sursei citate, ajunse în regiunile Solnțevo și Odințovo ale Moscovei, victimele au fost impuse prin amenințări și violență să presteze servicii sexuale, „la șosea”. Pentru ca să prevină evadarea victimelor, învinuitul le-ar fi confiscat actele de identitate. Deși acestea prestau servicii sexuale contra plată, învinuitul era cel care primea banii, fără ca să le ofere ceva și victimelor, chiar dacă le comunicase partajarea remunerării în proporție de 50/50. Prin urmare, victima care a fost traficată circa jumătate de an solicită acum prin judecată ca inculpatul să-i achite peste 130.000 lei pentru venitul pe care acesta și l-a însușit în baza serviciilor sexuale pe care ea le-a prestat, în timp de era minoră, precum și 100.000 lei drept prejudiciu moral.

Potrivit Codului penal, traficul de persoane comis în cadrul unui grup infracțional se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani, iar până la pronunțarea unei sentinței de către Judecătoria Orhei, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: