Agenţia Geodezie, Cartografie și Cadastru

Moldova, fotografiată din aeronave speciale: vor fi observate marcaje la sol. Care este scopul imaginilor?

Începând cu 20 martie, în Republica Moldova au loc lucrări de aerofotografiere. Acest proces are ca scop colectarea datelor spațiale pentru realizarea ortoimaginilor, care vor servi drept suport cartografic actualizat pentru diverse domenii, precum cadastru, urbanism, agricultură sau protecția mediului. Informația a fost comunicată de Agenţia Geodezie, Cartografie și Cadastru pe 20 martie, care a precizat că lucrările se vor realiza prin zboruri la înălțime, efectuate cu aeronave echipate special.

Agenția a anunțat că, în perioada 20 martie-30 aprilie 2026, pe întreg teritoriul Republicii Moldova se vor desfășura lucrări de aerofotografiere.

„Aceste procese au ca scop colectarea datelor spațiale necesare pentru elaborarea ortoimaginilor, care vor servi drept suport cartografic actualizat pentru activități din domeniile cadastrului, urbanismului, amenajării teritoriului, agriculturii, protecției mediului, infrastructurii și altor domenii de interes public”, a explicat instituția.

Potrivit Agenției, lucrările se vor realiza prin zboruri la înălțime, efectuate cu aeronave echipate special. Astfel, în diferite zone ale țării vor putea fi observate marcaje la sol, folosite ca puncte de ghidaj pentru zborurile de fotografiere aeriană.

Agenția a precizat că aceste operațiuni sunt planificate, legale și uzuale, fiind realizate periodic pentru actualizarea ortoimaginilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

energie.gov.md

Două spitale din Moldova vor fi renovate și eficientizate energetic: investiții de circa €12 mln

Spitalul Clinic de Psihiatrie și Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” au intrat în proces de renovare și eficientizare energetică. Valoarea contractelor de renovare a celor două instituții medicale este de aproximativ 12 milioane de euro, iar lucrările urmează să fie finalizate în 2028, anunță Ministerul Energiei.

Potrivit instituției, la Spitalul Clinic de Psihiatrie vor fi renovate blocul principal și secția pentru copii, iar la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie – blocul nr. 2.

Lucrările includ izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de distribuție a agentului termic și instalarea panourilor fotovoltaice. De asemenea, vor fi implementate măsuri pentru sporirea siguranței la incendiu și îmbunătățirea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Contractul pentru renovarea Spitalului Clinic de Psihiatrie este în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, iar cel pentru Institutul de Neurologie și Neurochirurgie – de circa două milioane de euro. Serviciile de supraveghere tehnică a lucrărilor la ambele instituții vor costa suplimentar 573 000 de euro.

Renovările fac parte dintr-un program de investiții în valoare de 72,4 milioane de euro, destinat modernizării a 10 spitale de importanță națională. Programul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, al Băncii Europene de Investiții, al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și al Guvernului Republicii Moldova.

Potrivit estimărilor Ministerului Energiei, după finalizarea lucrărilor, consumul de energie al celor 10 spitale ar urma să scadă cu aproximativ 40%. Peste un milion de pacienți și mai mult de 10 000 de cadre medicale ar urma să beneficieze de condiții mai bune de tratament și de muncă.

Lucrările la Spitalul Clinic de Psihiatrie sunt planificate să fie încheiate în februarie 2028, iar cele de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie – în martie 2028. Pregătirile pentru renovarea celorlalte opt spitale continuă, iar procedurile de achiziție urmează să fie lansate la sfârșitul anului 2026 și în cursul anului 2027.

Proiectul „Eficiența Energetică în Republica Moldova” se va desfășura până în iunie 2029.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: