Facebook/Victor Parlicov

Moldova și Ucraina vor accelera integrarea cu piața europeană a energiei electrice. Cu cât ar urma să crească capacitatea de import

În cadrul vizitei la Kiev, ministrul Energiei Victor Parlicov a avut, pe 23 august, o întrevdere cu omologul său ucrainean Gherman Galușcenko și cu secretarul de stat Iaroslav Demcenkov. Părțile au discutat despre domeniile de cooperare în sectorul energetic, menționând importanța aprofundării colaborării în sectorul gazelor naturale și al energiei electrice.

Interlocutorii au discutat despre prioritățile comune ale Moldovei și Ucrainei în domeniul energetic. Este vorba despre creșterea capacității de import în Ucraina-Moldova din sistemul european ENTSO-E, de la 1200 MW până la 2000 MW, valorificarea întregului potențial al coridorului transbalcanic (Grecia-Bulgaria-România-Moldova-Ucraina), precum și a depozitelor subterane de gaze din vestul Ucrainei pentru aprovizionarea fiabilă cu gaze a Europei Centrale, inclusiv în perioadele de vârf de consum din iarnă.

În mod special, Gherman Galușcenko a subliniat importanța finalizării proceselor de integrare a piețelor de energie elei Moldova cu piețele UE.

„Extinderea posibilităților de schimb transfrontalier de energie electrică cu țările europene vor îmbunătăți securitatea și fiabilitatea aprovizionării cu energie electrică. Și ne bazăm pe sprijinul Moldovei în promovarea acestei probleme la nivelul ENTSO-E. Creșterea capacității de import/export de energie electrică va spori securitatea noastră energetică globală”, a spus oficialul ucrainean.

Gherman Galușcenko a subliniat, de asemenea, că Ucraina apreciază cooperarea cu Moldova în sectorul de stocare a gazelor și este interesată în extinderea acesteia. Acesta a spus că depozitele subterane de gaze ale Ucrainei au fost certificate în conformitate cu normele europene și sunt pregătite să pună la dispoziția partenerilor internaționali capacitățile lor pentru stocarea gazului în condiții reciproc avantajoase.

La rândul său, ministrul Parlicov a mulțumit colegilor ucraineni pentru colaborarea efectivă în domeniul energeticii.

„Am mulțumit colegilor ucraineni pentru buna colaborare pe care o avem, inclusiv în depășirea situațiilor de criză din toamna anului 2021, cât și după atacurile barbare ale Federației Ruse asupra infrastructurii energetice civile a Ucrainei după 10 octombrie 2022”, a spus ministrul.

De menționat că ministrul Parlicov a anunțat că a convenit cu Galușcenko și Demcenkov să organizeze în timpul apropiat o reuniune trilaterală Ucraina-Moldova-România pe subiecte ce țin de cooperarea în domeniul securității alimentării cu energie.

 

Facebook/Victor Parlicov
Facebook/Victor Parlicov
Facebook/Victor Parlicov
Facebook/Victor Parlicov

Amintim că, în perioada 22-24 august, premierul Dorin Recean, ministrul Energiei Victor Parlicov, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu și ministrul Agriculturii Vladimir Bolea efectuează o vizită la Kiev. Oficialii moldoveni au avut întrevederi cu conducerea de vârf a Ucrainei: președintele Vladimir Zelenski, șeful legislativului Ruslan Stefanchuk și premierul Denis Șmîgal. De asemenea, prim-ministrul Recean a reprezentat Republica Moldova la Summit-ul „Platforma Crimeea”, în cadrul căruia a susținut un discurs.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: