UNIAN

VIDEO Moldova susține sancțiunile UE împotriva Rusiei. Grosu: „Trebuie să ajungem să oprim ostilitățile”

Republica Moldova susține sancțiunile impuse de Uniunea Europeană (UE) Rusiei, urmare a invaziei Federației Ruse în țara vecină, Ucraina, la 24 februarie. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune, Moldova 1.  

„Evident, noi o să fim solidari în continuare cu UE, pentru că menirea acestor sancțiuni este să descurajeze războiul. În prima etapă își propun să oprească ostilitățile, să ajungem la un moment să nu mai moară oamenii, ca după să se așeze la masa de discuții, să se ajungă la un consens. Trebuie să ajungem prin toate metodele diplomatice posibile să oprim ostilitățile”, a declarat președintele Parlamentului Igor Grosu.

De menționat că, în urma recunoașterii de către Rusia a zonelor din Ucraina care nu sunt controlate de guvern din regiunile Donețk și Lugansk la 21 februarie 2022 și în urma invadării neprovocate și nejustificate a Ucrainei la 24 februarie 2022, UE a impus o serie de noi sancțiuni împotriva Federației Ruse, care cuprind măsuri restrictive specifice (sancțiuni individuale), sancțiuni economice și măsuri diplomatice. De asemenea, UE a adoptat sancțiuni împotriva Belarusului ca răspuns la implicarea sa în invadarea Ucrainei.

Potrivit UE, sancțiunile economice sunt menite să aibă consecințe grave asupra Rusiei în urma acțiunilor sale și să contracareze în mod eficace capacitățile acesteia de a continua agresiunea. Pe de altă parte, sancțiunile individuale vizează diferite persoane care fie sunt responsabile de sprijinirea, finanțarea sau punerea în aplicare a unor acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor acțiuni.

De la începutul invaziei în Ucraina, oficialii de la Chișinău au condamnat cu fermitate atât decizia lui Putin de a recunoaște zonele necontrolate de guvern din Donețk și Lugansk, cât și agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei. La rândul său, șefa statului, Maia Sandu a dat asigurări, în repetate rânduri, că Republica Moldova respectă sancțiunile internaționale impuse Federației Ruse ca urmare a invaziei în Ucraina.

Amintim că, în dimineața zilei de 24 februarie, Federația Rusă a invadat Ucraina, provocând, astfel, un război la granița țării noastre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maria Ciobanu

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Alexandr Trubca în Parlament

Fotoliul rămas vacant în Parlament după demisia deputatului PAS Alexandr Trubca ar putea fi ocupat de actualul ministru interimar al Mediului, Gheorghe Hajder. Acesta este următorul candidat eligibil de pe lista cu care PAS a mers la alegerile parlamentare din 2025.

Contactat de NewsMaker, Gheorghe Hajder a declarat că, deocamdată, nu a luat o decizie: „Având în vedere că atât desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, cât și validarea mandatului de deputat nu sunt încă finalizate, este prematur să mă pronunț. Am suficient timp pentru o decizie”.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NewsMaker că formațiunea urmează încă să poarte discuții cu acesta.

Dacă Gheorghe Hajder va refuza mandatul, următorul candidat eligibil de pe lista PAS este Roman Roșca. Roșca a deținut și anterior funcția de deputat, precum și cea de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Recent acesta fost numit secretar de stat al Guvernului.

Amintim că deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament pe 10 iulie, în contextul scandalului privind afacerile sale imobiliare din Trușeni, făcute publice chiar de el înainte de publicarea unei investigații jurnalistice. Trubca a declarat că a luat această decizie deoarece activitățile sale economice „afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe”. Totodată, el a precizat că rămâne membru al PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: