Andrei Mardari / NewsMaker

Moldovagaz: Plățile pentru gazul furnizat Moldovei se fac în dolari americani

Președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz” Vadim Ceban a precizat că plățile pentru gazul furnizat Republicii Moldova se fac în dolari americani. Comentariul a fost publicat în seara de 3 aprilie.

Compania Moldovagaz acționează cu respectarea deplină a prevederilor contractului cu Gazprom. Plățile pentru furnizările curente de gaz în republică sunt efectuate în dolari SUA. Nu am primit notificări despre necesitatea trecerii la plata în ruble”, a precizat Vadim Ceban.

Amintim că Vladimir Putin a anunțat pe 23 martie că țările „neprietene” cu Rusia vor trebui să achite pentru gaz în ruble și nu în valută străină, așa ca până acum.

Pe 7 martie, Guvernul de la Moscova a publicat lista țărilor „neprietenoase” cu Rusia. Documentul a fost semnat de către prim-ministrul rus Mihail Mișustin. În listă sunt incluse câteva zeci de țări, nu și Moldova. Documentul le permite cetățenilor ruși, companiilor și organelor de stat, care au datorii față de creditori din aceste țări, să le achite în ruble rusești. Pentru asta, datornicii trebuie să solicite băncilor rusești crearea unui cont special în ruble pe numele creditorului și să transfere acolo mijloacele financiare.

Autoritățile moldovene au precizat că solicitarea Rusiei nu vizează Republica Moldova. În același timp, vicepremierul Andrei Spînu a menționat că, potrivit contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, plătițile pot fi transferate în dolari, euro sau ruble.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Suspiciuni de corupție la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Șef de secție, suspendat din funcție

Șeful Secției Chirurgie Septică din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete de serviciu, anunță administrația instituției. Decizia a fost luată după ce Procuratura Anticorupție a inițiat urmărirea penală în privința medicului chirurg. Într-o reacție publicată pe 7 august, conducerea spitalului afirmă că tratează cu „maximă seriozitate” orice suspiciune de corupție și își reafirmă politica de toleranță zero față de astfel de fapte.

„Faptele investigate vizează o situație individuală și nu pot fi atribuite activității instituției sau colectivului medical. Spitalul își desfășoară activitatea in conformitate cu prevederile legale, principiile transparenței, integrității și responsabilității față de pacienți”, se arată în comunicatul oficial.

Administrația spitalului precizează că nu va comenta circumstanțele unei anchete aflate în desfășurare și va coopera, în limitele competențelor sale, cu organele abilitate.

Totodată, conducerea spitalului afirmă că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta circumstanțele dosarului aflat în curs de investigare. Instituția susține că va coopera cu organele de anchetă în limitele competențelor sale.

„Spitalul își continuă activitatea în regim normal și rămâne angajat în asigurarea serviciilor medicale de calitate, într-un cadru bazat pe profesionalism, transparență și respect față de pacient”, se mai arată în reacție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: