Moldtelecom va mări de patru ori acoperirea rețelei LTE 4G în țară până la sfârșitul anului 2020

Viteza schimbă totul! Abonații Unité care generează peste 31% din totalul traficului de internet mobil din țară, se vor bucura de o mai mare acoperire a rețelei 4G. Moldtelecom a inițiat planul de extindere a rețelei LTE 4G, astfel încât, până la sfârșitul anului 2020, acoperirea în țară să crească de patru ori.

 

Toate centrele raionale din țară vor avea acoperire 4G, iar în orașele mari precum Chișinău, Bălți și suburbiile acestora acoperirea existentă va fi îmbunătățită și mai mult.

Vor fi alocate echipamente performante noi ce vor contribui la îmbunătățirea rețelei existente și la asigurarea unei acoperiri complete pentru locațiile noi. Acest plan de dezvoltare face parte din strategia companiei care este orientată către asigurarea unei experiențe superioare în utilizarea serviciilor. Trei ani consecutiv, Unité înregistrează creșteri spectaculoase pe piața serviciilor de telefonie și internet mobil datorită îmbunătățirii calității apelurilor voce și a celor mai generoase abonamente la servicii. Iar, conform rezultatelor din primele șase luni ale anului 2020, Unité este lider detașat la sporirea numărului de abonați portați — peste 9300 de clienți au migrat spre rețeaua Unité de la alți operatori.

Investiția făcută în extinderea rețelei 4G este o altă etapă importantă pentru companie, abonați, dar și pentru țară.

Prima etapă de extindere începe din luna septembrie, iar lucrările vor derula în Chișinău, Bălți, suburbiile acestora și în centrele raionale din nordul Moldovei, precum Briceni, Dondușeni, Fălești, Florești, Glodeni, Râșcani, Ocnița.

A doua etapă este planificată pentru luna noiembrie, iar lucrările se vor desfășura în centrul și sudul țării, în centrele raionale Anenii Noi, Basarabeasca, Călărași, Cantemir, Cimișlia, Criuleni, Leova, Nisporeni, Sângerei, Șoldănești, Ștefan Vodă, Taraclia, Telenești.

Pe lângă centrele raionale, de acoperire 4G se vor bucura alte 53 de localități din țară.

Cu internet 4G, utilizarea serviciilor cu care te-ai obișnuit va fi mult mai confortabilă. Toate activitățile tale preferate online precum vizionarea de filme, descărcarea și încărcarea fișierelor de mari dimensiuni, deschiderea paginilor web, audiția muzicii, jocurile online, navigarea pe rețele sociale, se vor desfășura fără întreruperi și într-un timp record la viteză de până la 175 Mbps.

Activarea opțiunii 4G+ poate fi realizată, la abonament, prin formarea numărului *500*3*1*1#, iar la Cartela Prepay la numărul *200*3*2*2#.

Unité, parte a familiei Moldtelecom, este operatorul numărul 1 în traficul de internet mobil dedicat generat de către abonați!

moldtelecom.md

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Colaborarea cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război? Shekerinska: „Respectăm politica dumneavoastră de neutralitate militară”

NATO respectă neutralitatea militară a Republicii Moldova, iar deciziile privind politica externă îi aparțin exclusiv țării, susține secretara generală adjunctă a Alianței, Radmila Shekerinska. Într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în marja Moldova Security Forum, oficiala a răspuns temerilor potrivit cărora o colaborare mai strânsă cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război. Ea a precizat că parteneriatul se dezvoltă de trei decenii la alegerea Republicii Moldova și aduce beneficii cetățenilor.

Întrebată ce le-ar spune oamenilor care privesc NATO cu neîncredere și invocă neutralitatea țării, Shekerinska a declarat că Alianța respectă opțiunile suverane ale Moldovei.

„Vă respectăm pe dumneavoastră, îi respectăm pe partenerii noștri, respectăm Republica Moldova și opțiunile sale suverane. Doar dumneavoastră decideți ce direcție urmați și care va fi orientarea politicii externe. Nimeni din NATO, niciun stat aliat, nu va influența aceste decizii. Credem că parteneriatele trebuie să se bazeze tocmai pe acest principiu: Republica Moldova este un stat suveran și își ia singură deciziile. Am spus foarte clar astăzi, la Forumul de Securitate, că respectăm și politica dumneavoastră de neutralitate militară. Este decizia dumneavoastră. În același timp, parteneriatul nostru se dezvoltă de trei decenii, tot ca urmare a deciziei Republicii Moldova”, a declarat oficiala NATO.

Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice a precizat pentru NM că, dintre toți partenerii pe care NATO îi sprijină prin așa-numitul pachet de consolidare a capacităților de apărare, „Moldova beneficiază de cel mai mare sprijin”.

„Sunt deja în pregătire sau în curs de implementare proiecte în valoare de peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre ajutor foarte concret: veste antiglonț și căști de protecție pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova, atât pentru întregul efectiv, cât și pentru constituirea unor rezerve. (…) Aceste proiecte nu sunt în beneficiul unui anumit aliat sau doar al NATO. Ele sunt în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, care vor să trăiască în pace și în siguranță. (…) Îi respectăm pe partenerii noștri respectându-le opțiunile suverane. Tocmai de aceea, acest discurs nu poate avea succes: oamenii înțeleg că un parteneriat care le aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova este un parteneriat bun pentru țară”, a conchis Shekerinska.

Precizăm, potrivit sondajului realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat pe 7 octombrie, în ajunul Moldova Security Forum 2026, șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.

În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
TVN/imagine simbol

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină, iar alta a trecut peste el, la Orhei. Poliția caută un șofer

Un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în satul Hulboaca, raionul Orhei. Potrivit Poliției, acesta a fost lovit de un automobil, iar o altă mașină a trecut ulterior peste el. Ambii șoferi au părăsit locul accidentului. Unul dintre aceștia a fost identificat ulterior, în timp ce al doilea este căutat.

Potrivit IGP, Poliția a fost sesizată despre accident în dimineața zilei de 9 octombrie. În urma acțiunilor desfășurate pe parcursul zilei, oamenii legii au stabilit că au fost implicate două automobile.

Potrivit sursei citate, primul șofer este un bărbat în vârstă de 49 de ani, care conducea un Nissan. Acesta a fost identificat și localizat și, precizează IGP, oferă declarații despre circumstanțele accidentului.

Cea de-a doua mașină ar fi un model mai vechi, de culoare verde închis. Automobilul s-ar fi deplasat în direcția satelor Ghetlova–Noroceni. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar avea în jur de 50 de ani. Identitatea acestuia nu a fost stabilită deocamdată.

Poliția le cere persoanelor care au văzut accidentul, cunosc un automobil care corespunde descrierii sau dețin înregistrări video relevante să informeze oamenii legii.

Totodată, instituția îl avertizează pe șoferul neidentificat că eschivarea atrage o pedeapsă suplimentară.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Imagine simbol

Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice: NATO nu este implicată în soluționarea conflictului transnistrean

NATO nu este implicată în soluționarea conflictului transnistrean sau în demersurile diplomatice legate de acesta, însă aliații urmăresc atent situația, a declarat secretara generală adjunctă a Alianței, Radmila Shekerinska, într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în marja Moldova Security Forum. Oficiala a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și a precizat că ajutorul oferit țărilor partenere este și o investiție în propria securitate a NATO.

„Am criticat întotdeauna prezența trupelor ruse în Transnistria fără acordul Republicii Moldova. Vedem aici un tipar de comportament al Rusiei, care nu respectă suveranitatea altor state. Dar am fost la fel de clari și în privința altui lucru: NATO nu este implicată în soluționarea conflictului transnistrean și nici în demersurile diplomatice legate de acesta. În același timp, toți aliații urmăresc foarte atent situația. Ori de câte ori mediul de securitate din jurul nostru se deteriorează, mai ales în contextul războiului din Ucraina, provocările de securitate devin, desigur, și mai serioase”, a declarat Radmila Shekerinska.

Întrebată despre amenințarea reprezentată de depozitul de muniții de la Cobasna – în contextul raportului SIS – și dacă NATO este preocupată mai mult de muniții sau de prezența militarilor ruși în jurul acestuia, Shekerinska nu a oferit o evaluare concretă a riscului, dar a vorbit despre necesitatea investițiilor în securitate și despre sprijinul pentru parteneri.

„Cred că provocările de acest fel ne afectează permanent securitatea. Tocmai de aceea insistăm că trebuie să ne protejăm securitatea și să investim în ea. Atunci când investim în propria securitate, sprijinim și securitatea partenerilor noștri. Un astfel de parteneriat trebuie să creeze un mediu mai sigur și să ne ajute să ne apărăm mai bine atât propriul teritoriu, cât și partenerii. Una dintre lecțiile pe care le-am învățat, mai ales după declanșarea războiului din Ucraina, este că pacea necesită investiții”, a mai declarat Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice.

Potrivit unui raport al Serviciului de Informații și Securitate, publicat în august, la Cobasna sunt depozitate aproximativ 14 mii de tone de muniții, dintre care circa 2.800 de tone reprezintă încărcătură explozivă. Stocurile sunt repartizate în 42 de depozite. Directorul SIS, Alexandru Musteața, declara atunci că acestea reprezintă „un risc, dar limitat și controlabil”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) Moldovenii nu protestează fără bani?/Transnistria nu-i amenințare militară?/Rusia a pierdut Găgăuzia

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Telegram, utilizat pentru recrutare și diversiuni în Moldova?
— NATO nu este implicat în soluționarea conflictului transnistrean
— Buletinele de identitate rămân valabile după reforma teritorială
— Atașatul militar al SUA: Transnistria nu este o amenințare militară
— Moldova vrea să deschidă următoarele patru clustere de negociere cu UE
— Experți de la Chișinău și Tiraspol, în discuții despre criza de pe Nistru
— UE va ajuta moldovenii să-și plătească facturile la energie?
— Gaidarji a contestat refuzul de înregistrare la alegerile pentru APG
— Musteața: oamenii nu mai vor să iasă la proteste fără plată
— Directorul SIS: Rusia a pierdut capacitatea de a controla alegerile din Găgăuzia
— Oficial UE: după Ucraina, Moldova a primit cei mai mulți bani pentru apărare
— Călătoriile interraionale se ieftinesc cu doi bani
— PAS renunță la candidatura lui Vornicu și o va desemna pe Belous?
— Patru moldoveni, suspectați de furtul a șase mașini din Belgia
— 45 de persoane intoxicate cu ciuperci, inclusiv copii
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Poate NATO ajuta Moldova să își protejeze spațiul aerian? Shekerinska: „Trebuie să facem mai mult”

Aliații NATO oferă sprijin Republicii Moldova pentru monitorizarea spațiului aerian, iar România are un rol de prim-plan în schimbul de informații și detectarea dronelor, a declarat secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Shekerinska. Într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în timpul vizitei sale la Chișinău cu ocazia celei de-a treia ediții Moldova Security Forum, oficiala a calificat încălcările spațiului aerian al Moldovei drept un comportament „periculos și iresponsabil” al Rusiei.

Întrebată dacă NATO poate ajuta Republica Moldova să își protejeze și să își apere spațiul aerian, Shekerinska a remarcat că amenințările aeriene sunt în creștere.

„Am văzut drone și rachete care au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Considerăm că acest comportament este periculos și iresponsabil. Este încă o dovadă a modului periculos și iresponsabil în care acționează Rusia, nu doar în Ucraina, ci și față de practic toți vecinii săi”, a declarat oficiala.

Secretara generală adjunctă a NATO a precizat că aliații oferă un sprijin important Moldovei și a evidențiat atât contribuția României, cât și a Uniunii Europene.

„De exemplu, România a avut un rol de prim-plan în schimbul de informații despre situația aeriană și amenințările din spațiul dumneavoastră aerian. Ea oferă și sprijin pentru detectarea dronelor și pentru reacția la pătrunderea acestora în spațiul aerian. Și Uniunea Europeană a sprijinit semnificativ Republica Moldova în achiziționarea radarelor de supraveghere aeriană, o componentă esențială a întregului sistem. Cu toții suntem de acord că trebuie să facem mai mult în acest domeniu”, a mai declarat oficiala pentru NM.

Precizăm, potrivit datelor Ministerului Apărării, făcute publice pe 9 octombrie, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 56 de incidente de încălcare a spațiului aerian. Din 2022 – când Rusia a invadat militar Ucraina – și până în prezent, numărul total al acestora a ajuns la 93.

Doar ultimele șapte zile, pe fondul atacurilor rusești asupra țării vecine, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat opt incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova. Dintre acestea, cinci au vizat survoluri ale unor obiecte aeriene, urmate de explozii la sol. Detalii – AICI.

Precizăm în acest context că Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova l-a convocat în repetate rânduri pe ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, pentru a-și exprima protestul față de căderea unor drone pe teritoriul țării. În februarie 2025, de exemplu, Chișinăul i-a prezentat fragmente ale unor drone pe care era inscripția Gheran-2, însă Ozerov a pus la îndoială originea lor rusă, invocând posibilitatea unor provocări. Detalii AICI.

În august 2026, președinta Maia Sandu a declarat că unele drone ajung din întâmplare în Moldova, iar altele „pentru că sunt trimise”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: