MTender – o treucă sau o capcană pentru cei corupți?
Alte cinci mituri despre sistemul de achiziții electronice din Moldova
Articolul despre sistemul de achiziții electronice MTender a provocat discuții aprinse printre cei care utilizează acest instrument. Cu ajutorul părerilor expuse de experți, Newsmaker.md continuă să spulbere miturile despre e-achiziții.

Prima parte a articolului este accesibilă aici.
Afirmația nr. 7
Sistemul de achiziții electronice MTender este o treucă privată pentru platforme și, prin intermediul platformelor, „scurge" informații pentru participanții privilegiați ai achizițiilor
Vadim Jeleaskov
Directorul proiectului Achizitii.md
Fals! Arhitectura MTender este unică. Sistemul este construit în așa mod, încât statul doar administrează baza de date centrală, iar toate acțiunile din această bază se realizează prin intermediul așa-numitelor platforme comerciale, care sunt acum trei la număr în sistem.

Platformele comerciale sunt niște companii IT care au elaborat softul corespunzător și au devenit parte a MTender. O asemenea platformă poate deveni orice companie care corespunde condițiilor de acreditare, adică MTender nu numai că deschide o piață enormă a achizițiilor publice pentru business, dar și el însuși este o afacere convenabilă și cel mai important, absolut transparentă. Un model B2G pur.

Ba mai mult, datorită concurenței dintre platforme, autoritățile contractante și operatorii economici beneficiază de un serviciu în continuă perfecționare cu care statul nu s-ar fi lăudat niciodată, chiar dacă ar fi administratorul unic al sistemului. Și, desigur, o asemenea configurare a sistemului reduce la minimum riscurile de corupție în urma intervenției statului în sistem. Pentru că nu poți să te înțelegi cu toate platformele, iar informațiile afișate sunt identice pe toate platformele în același timp.

Cu părere de rău, la această etapă de dezvoltare a sistemului, platformele doar au investit propriile mijloace, iar promisiunile statului au rămas doar niște promisiuni. Zilnic, noi suportăm pierderi, dar conștientizăm responsabilitatea noastră față de țară.

În prezent, ofertele în sistemul MTender sunt depuse prin trei platforme diferite, care sunt deținute de trei companii diferite. De aceea nicio platformă nu are posibilitatea de a „scurge" informație veridică sută la sută.

La fel, conform statisticii, 90 la sută din oferte se depun în ultimele 5-10 minute înainte de termenul-limită. Principala „scurgere" pentru cei privilegiați are loc în momentul inițierii licitației și aceasta este o „scurgere" a documentelor de atribuire, predestinată unuia dintre participanți.

În realitate, tot mai frecvent, aceste documente sunt elaborate de însuși participantul privilegiat. Cu părere de rău, cumpărătorii nu dețin întotdeauna cunoștințe în toate domeniile și pentru ei e mai simplu când li se oferă specificațiile tehnice deja pregătite.
Afirmația nr. 8
Achizițiile publice electronice exclud înțelegerile de cartel ale operatorilor economici
Andrei Rogac
Avocat specializat în domeniul dreptului concurențial și achizițiilor publice, consultant juridic al BERD
Fals! Sistemul electronic de achiziții publice este doar un instrument care are ca scop digitalizarea și transparentizarea procesului de achiziții și, în ultimă instanță, acumularea unui set de date, analiza cărora ar putea duce la detectarea problemelor sistemice.

În acest context, transparența procesului cu ajutorul Open Data facilitează identificarea unor înțelegeri de cartel sau participarea cu oferte trucate la licitaţii atât de către autoritatea contractantă, cât și de ceilalți participanți sau societatea civilă.

Mai mult, folosirea inteligentă a datelor și statisticilor oferite de sistemul electronic permite identificarea acelor stegulețe roșii, ceea ce ar trebui să declanșeze investigații și schimbări de politici.

Mai mult decât atât, nivelul transparenței în cadrul sistemului MTender – când oricine poate lua cunoștință cu documentele participanților – facilitează detectarea coliziunilor. Este ușor de depistat că documentele participanților, au fost pregătite de unele și aceleași persoane: au aceleași erori, formatare, metadate ale fișierelor ș.a.

Astfel, sistemul electronic de achiziții publice nu exclude existența cartelurilor sau ofertelor trucate la licitații. Însă, pe de altă parte, oferă instrumentele necesare pentru depistarea acestora. Depinde în totalitate de factorul uman.
Afirmația nr. 9
Achizițiile publice electronice exclud posibilitatea de a încălca Legea cu privire la achizițiile publice
Olesea Stamate
Director de proiect, AGER
Sistemul de achiziții electronice nu poate preveni încălcarea legislației. Niciun sistem electronic, oricât de performant ar fi, nu poate asigura respectarea întru totul a legislației a participanților la achiziții. Însă cu siguranță, asigurând transparența achizițiilor la toate etapele, acest sistem permite o bună monitorizare din partea oricărui subiect interesat.

În acest context, transparența procesului poate descuraja participanții de la încălcarea legislației. De exemplu, în cazul în care documentația de licitație este elaborată cu încălcarea legii, participanții pot semnala acest fapt direct în sistem, solicitând clarificări. Și orice utilizator va putea vedea acest lucru și, respectiv, va atrage atenție aspectelor potențial problematice ale procedurii. Anterior lansării sistemului electronic, pentru societatea civilă era foarte dificil să obțină documentația de atribuire sau ofertele depuse. Acum acestea sunt în acces deschis pentru orice cetățean. Iar acest aspect este unul important, chiar dacă nu garantează 100% respectarea legii.
Afirmația nr. 10
Achizițiile publice electronice garantează că autoritatea contractantă va cumpăra doar bunuri, servicii și lucrări de calitate
Ecaterina Meaun
Expert în achiziții publice
Fals! Achizițiile electronice reprezintă doar digitalizarea procesului de achiziție. Iar digitalizarea, la rândul ei, contribuie la îmbunătățirea calității procesului de achiziție prin sporirea transparenței, facilitarea accesului la documentația aferentă procedurii de achiziție, diminuarea timpului și a cheltuielilor aferente organizării și participării la o procedură de achiziție, comunicare instant și alte facilități. Dar îmbunătățirea procesului de achiziție NU garantează că autoritatea contractantă va cumpăra doar bunuri, servicii și lucrări de calitate înaltă.

Calitatea bunurilor, serviciilor și lucrărilor care urmrează a fi achiziționate depinde de următorii factori:
- calitatea documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă;
- specificațiile tehnice, criteriile de calificare și selecție: eligibilitatea ofertantului sau candidatului; - capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; capacitatea economică şi financiară; - capacitatea tehnică şi/sau profesională;
- standarde de asigurare a calităţii;
- standarde de protecţie a mediului, precum și de criteriile de atribuire ale contractului de achiziţii publice: preţul cel mai scăzut; costul cel mai scăzut; cel mai bun raport calitate-preţ; cel mai bun raport calitate-cost.

Cu cât mai eficient și mai armonios sunt utilizate instrumentele menționate de către autoritatea contractantă, cu atât și probabilitatea achiziționării unor bunuri de calitate este în creștere.

În concluzie, sistemul electronic de achiziție garantează o creștere a calității procesului de achiziție publică, iar calitatea documentației de atribuire sporește probabilitatea achiziționării unor bunuri, servicii și lucrări de o calitate mai înaltă.
Afirmația nr. 11
Organizarea licitației poate fi tergiversată la nesfârșit cu ajutorul contestațiilor
Diana Enachi
Economist, coordonator de proiect IDIS Viitorul
Nu, dacă sistemul de contestații este unul independent și integru!

Înainte de toate, trebuie de menționat faptul că legea achizițiilor publice nu prevede nicio restricție pentru depunerea unei contestații.

Cu toate acestea, legea prevede termene exacte pentru depunerea unei contestații și orice contestație depusă cu încălcarea acestui termen urmează a fi respinsă de către Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC).

Pentru a explica acest mit, voi prezenta 2 situații diferite care ar putea apărea.

În primul caz, să admitem că este depusă o contestație la o procedură de achiziție în care contestatorul invocă faptul că autoritatea nu a asigurat o evaluare corespunzătoare a ofertelor. Ca urmare a examinării acesteia, ANSC o acceptă integral sau parțial și dispune reexaminarea ofertelor.

Ipotetic vorbind, admitem că în procesul de reevaluare a ofertelor, autoritatea contractantă își menține decizia, atribuind din nou contractul de achiziție aceluiași operator economic.

În asemenea cazuri, operatorul care a contestat inițial poate decide (și are dreptul legal să o facă) să conteste, din nou, decizia autorității contractante. Și astfel, la ANSC este depusă o nouă contestație, pe aceeași procedură, dar e o nouă decizie a autorității contractante.

Dacă admitem că și de această dată, ANSC acceptă contestația și dispune reevaluarea ofertelor, atunci am ajuns în același punct în care, prin decizia ANSC, autoritatea este obligată să reevalueze ofertele.

Având în vedere că pe lângă termenele de depunere a unei contestații (de 5 si 10 zile, în funcție de caz), mai avem și cele 20 de zile pentru soluționarea contestației, autoritatea contractantă ar susține că procesul de achiziție este tergiversat.

Cu toate acestea, dacă e să considerăm că avem un organ de soluționare a contestațiilor independent și integru, atunci, în asemenea cazuri, problema este alta și anume încălcările admise de către autoritatea contractantă, atât în procesul de achiziție prin favorizarea unei companii, cât și nerespectarea deciziilor ANSC care sunt obligatorii.

În concluzie, această așa numită „tergiversare a procesului de achiziție" poate fi de fapt o încălcare din partea autorității contractante care, prin decizia sa, a favorizat un anumit operator economic, fapt interzis prin lege. Și aici, este necesară deja intervenția organelor de drept pe care ANSC poate (și trebuie) să le sesizeze.

În al doilea caz, să admitem că în aceeași situație ipotetică de mai sus, ANSC respinge argumentele din contestație ca fiind nefondate, ceea ce ar însemna că procesul de evaluare a avut loc cu respectarea legii și contractul a fost atribuit celei mai bune oferte, iar operatorul care contestă, nu a avut motive reale de a contesta.

În asemenea caz, luând în considerare decizia ANSC, autoritatea va acționa conform procedurii legale, la semnarea contractului de achiziție.

În concluzie, reiterez, dacă autoritatea contractantă urmează toate prevederile legale în procesul de achiziție și admitem că sistemul de soluționare a contestațiilor este unul independent și corect, atunci o achiziție publică nu poate fi tergiversată la nesfârșit „prin intermediul" unei contestații (nefondate). Or, în cazul în care contestația este fondată, implicit, avem situația în care procesul de achiziție este viciat și trebuie oprit prin aplicarea pârghiilor legale.
Scrierea materialului a fost coordonată de Andrei Ghilan. Articolul a fost elaborat în parteneriat cu experți în domeniul achizițiilor publice.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: