facebook.com/nataalbotofficial

Nata Albot spune că a fost reținută ilegal la Vadul lui Vodă: „Își cam ies din minți”. Biroul de reintegrare reacționează

Jurnalista Nata Albot susține că a fost reținută ilegal, timp de o oră, pe podul de la Vadul lui Vodă. Cazul a fost făcut public pe data de 15 decembrie. Contactați de NM, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au confirmat incidentul. Potrivit Chișinăul, cazul a fost înregistrat pe data de 13 decembrie și este cercetat de oamenii legii.

„Am fost reținută ilegal de separatiști timp de o oră pe podul de la Vadul lui Vodă.  Pe pod nu e niciun hotar (deși vizual așa impresie se dorește a fi creată) și nici nu e nevoie să prezentați vreun document. E un post al forțelor de pacificatori, care de peste 30 ani înseamnă militari plătiți de statul rus și militari din partea RM ce asigură securitatea și pacea în regiune. (…) Li s-a părut că îi filmez. Chiar dacă le-am arătat că e gol pe cameră, n-am apucat să clipesc că mi-au blocat imediat roțile de la mașină și nu mă lăsau să plec mai departe”, a scris jurnalista pe o rețea de socializare.

Jurnalista a îndemnat oamenii să raporteze incidentele de acest fel, dacă vor trece prin situații similare.

„Aștia de pe pod au un singur rol: să ne facă să ne temem de ei și să credem că traversând Nistru mergem în altă țară. Deocamdată le reușește. (…) Dacă vi se întâmplă ceva similar, sunteți opriți sau reținuți fără motiv de separatiști, vi se cer tot felul de chestii, telefon, bani, acte, etc… vorbiți-le politicos românește și sunați imediat la 112”, a mai scris jurnalista.

Contactați de NM pentru o reacție, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au confirmat incidentul. Potrivit sursei, cazul a avut loc în dimineața zilei de 13 decembrie, la postul nr. 9 (stânga) al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, situat pe podul de peste Nistru din satul Vadul lui Voda.

„La locul incidentului au sosit angajați ai unității teritoriale de poliție, precum și observatori militari. Incidentul a fost înregistrat și este cercetat de Inspectoratul de Politie Dubăsari al Inspectoratului General de Poliție”, a precizat Biroul de reintegrare pentru NM.

Amintim că, recent, o fotojurnalistă de la Chișinău s-a ales cu interdicție de a intra în regiunea transnistreană, pentru o perioadă de trei ani.  Notificarea i-a fost înmânată la sfârșitul lunii septembrie, în timp ce a încercat să intre în regiunea transnistreană pentru a merge la un meci de fotbal al clubului Sheriff. Chișinăul a condamnat atunci acțiunile Tiraspolului și a promis „măsuri legitime de răspuns”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alexandru Versinin

Alexandr Verșinin, inclus în baza de date „Mirotvoreț”. Reacția deputatului „Democrația Acasă”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Alexandr Verșinin, a fost inclus în baza de date a site-ului ucrainean „Mirotvoreț”, care îl acuză de răspândirea narațiunilor propagandei ruse și de acțiuni îndreptate împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și Uniunii Europene. Parlamentarul respinge acuzațiile și susține că includerea sa în listă are legătură cu declarațiile sale publice.

Pe site-ul „Mirotvoreț” se menționează că Alexandr Verșinin ar fi participat „la acte de agresiune umanitară împotriva Ucrainei, la răspândirea narațiunilor propagandei ruse și la acțiuni de propagandă rusească împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și UE”.

În reacție, parlamentarul a menționat că a fost inclus în baza de date „Mirotvoreț” din cauza declarațiilor sale. „Nu știam că dacă afirmi că granița cu Ucraina trebuie securizată, pentru ca pe acolo trec drogurile este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Nu știam că afirmația referitor la nivelul apei de pe Nistru și catastrofa ecologică este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Iar dacă presa de propagandă de la Kremlin preia o declarație, devii automat „putinist””, a spus el.

Verșinin și-a mai exprimat nemulțumirea față de faptul că a ajuns în aceeași bază de date cu Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, care a fost inclus anterior.

Eu prefer o regulă ceva mai plictisitoare: discutăm afirmațiile, verificăm faptele și apoi tragem concluziile. Nu invers. Dar recunosc: „pro-ăvropeni, Ru-ropeni” sună mai spectaculos decât o verificare serioasă a faptelor”, a adăugat deputatul „Democrația Acasă”.

Amintim că site-ul „Mirotvoreț” a fost creat în Ucraina în 2014. Portalul publică date cu caracter personal despre persoane pe care autorii săi le consideră implicate în acțiuni „împotriva securității naționale a Ucrainei”. În baza de date figurează inclusiv mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova.

În decembrie 2023, în baza de date a fost inclusă și Marina Tauber, fostă vicepreședintă a ex-Partidului „ȘOR”. Potrivit informațiilor publicate pe site, aceasta ar fi „manipulat informații de interes public”, „participat la destabilizarea vieții social-politice a țării” și „răspândit narațiuni ale propagandei de la Kremlin”. În baza de date „Mirotvoreț” au mai fost incluși oligarhul fugar Ilan Șor, fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, precum și foștii președinți ai Republicii Moldova Vladimir Voronin și Igor Dodon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: