gov.md

Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu omologul său lituanian. Situația din domeniul energetic, printre subiectele abordate

Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu omologul său lituanian, Ingrida Šimonytė, care se află într-o vizită în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, accentul a fost pus pe situația din domeniul energetic și de securitate din regiune, se arată într-un comunicat emis de Guvern. 

„Am făcut un schimb de opinii despre războiul din Ucraina și despre cum bombardamentele rusești afectează direct și cetățenii țării noastre. Am analizat situația din domeniul energetic și am menționat încă o data că țara noastră trebuie să identifice cât mai multe surse alternative de gaze naturale. Or, Lituania are un terminal pentru gaze naturale lichefiate (LNG) și ne dorim să putem beneficia de suportul părții lituaniene pentru a putea transporta gazele lichefiate”, a declarat Natalia Gavrilița.

Oficialii celor două state au discutat despre comitetul de asociere care va avea loc în februarie 2023, dar și despre procesul de evaluare al îndeplinirii angajamentelor pe care și le-a asumat țara noastră pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În acest sens, prim-ministra Lituaniei a reconfirmat faptul că Lituania sprijină Republica Moldova în demersul ei de integrare europeană, dar și în combaterea crizelor cu care se confruntă.

Precizăm că prim-ministra Lituaniei a avut o întrevedere și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Ne mai așteaptă zile ploioase? Prognoza pentru săptămâna viitoare în Republica Moldova

În perioada 14-20 septembrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +25°C și minime de până la +11°C. În centrul și sudul țării sunt prognozate ploi slabe pentru ziua de luni. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, săptămâna viitoare, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +18°C și +20°C, iar noaptea între +11°C și +12°C. Luni, cerul va fi înnorat.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +22°C și +24°C, iar noaptea între +16°C și +17°C. Pentru ziua de luni sunt prognozate ploi slabe.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +25°C, iar noaptea între +16°C și +17°C. Pentru ziua de luni sunt prognozate ploi slabe.

Amintim că pe 12 septembrie, începând cu ora 15:00 și până pe 13 septembrie, la ora 12:00, mai mult de jumătate din teritoriul țării a fost sub cod galben de ploi puternice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: