gov.md

Natalia Gavrilița a vorbit la telefon cu premierul Poloniei. Au discutat despre fluxul mare de refugiați din Ucraina

Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut astăzi o discuție telefonică cu premierul polonez, Mateusz Morawiecki. Oficialii au discutat despre situația regională de securitate și soluțiile în gestionarea fluxului mare de refugiați din Ucraina. La fel, a fost discutată crearea unor coridoare verzi. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului Republicii Moldova, a fost abordată necesitatea fluidizării numărului de refugiați și crearea de coridoare verzi pentru cei care vor să ajungă în țările Uniunii Europene.

Cei doi oficiali au discutat și despre consecințele economice și financiare ale crizei umanitare. Mateusz Morawiecki a dat asigurări că Polonia va susține Republica Moldova, atât în gestionarea fluxului de refugiați, cât și prin sporirea asistenței multilaterale acordate statului nostru.

Potrivit datelor prezentate de autorități, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 70 160 cetățeni ai Ucrainei, din ei 26.312 minori. Totodată, au solicitat azil 1 951 persoane, dintre care 1 145 cetățeni ucraineni.

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit seara în ședință și a votat pentru instituirea stării de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Textul NM A noua zi de război în Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/nordnews.md

Se va scumpi energia electrică până la sfârșitul anului? Ce spune premierul Tofan

Premierul Vasile Tofan nu se așteaptă ca energia electrică să se scumpească până la sfârșitul anului. Totuși, oficialul precizează că totul depinde de evoluția prețurilor la energie, care au crescut în ultimele săptămâni. Declarațiile au fost făcute pe 25 august, la postul public de televiziune.

Întrebat când și la ce majorări ale tarifului la energia electrică ar trebui să se aștepte consumatorii, Tofan a spus că situația are „o noutate bună și una proastă”.

„Noutatea proastă, evident, este că Dunărea a secat mult, că e deficit de energie în toată regiunea și de asta au crescut prețurile. Noutatea bună e că noi am investit, de-a lungul anilor, foarte mult în regenerabile și mult în energie noi o producem singuri aici, în Moldova”, a declarat premierul.

Șeful Cabinetului de miniștri a precizat că singura care are competența să decidă dacă tarifele cresc sau nu este Agenția Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Totuși, oficialul și-a exprimat opinia că acestea nu vor crește până la sfârșitul anului.

„Nu vreau să intru pe teritoriul regulatorului ANRE, pentru că ei hotărăsc prețurile, dar dacă mă întrebați pe mine ca premier o să avem scumpire până la sfârșitul anului sau nu, eu cred că noi nu o să avem scumpire până la sfârșitul anului. Dar vreau să văd cum o să evolueze prețurile la energie. Dacă lucrurile se temperează un pic, creșterile bruște pe care le-am avut în ultimele săptămâni nu ar trebui, totuși, să afecteze tariful final”, a explicat Vasile Tofan.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

De la începutul lunii august, în special, autoritățile de la Chișinău au îndemnat în repetate rânduri cetățenii să economisească energia electrică, pe fondul situației de pe piața regională. În acea perioadă, premierul Vasile Tofan a anunțat că, în anumite zile, Moldova a fost nevoită să acopere deficitul prin achiziții de energie de pe bursă, „la prețuri de două-trei ori mai mari”. Detalii – AICI.

Întrebat pe 19 august dacă tariful la lumină va crește, ministrul Energiei, Dorin Junghietu a precizat pentru presă că nu exclude o eventuală majorare a tarifelor la energia electrică, în contextul creșterii costurilor de achiziție a energiei în regiune. Oficialul spunea, tot atunci, că o decizie va putea fi discutată abia după ce vor fi cunoscute datele privind costul mediu de achiziție pentru luna august. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: