NewsMaker / Андрей Мардарь

Natalia Gavrilița dă asigurări că Guvernul negociază cu Gazprom în interes public: „Vom continua să discutăm pe dimensiunea economică”

Prim-ministra Natalia Gavrilița neagă informația precum că Republica Moldova este „șantajată energetic”  și dă asigurări că Guvernul negociază cu Gazprom în interesul public și în beneficiul cetățenilor. Declarația a fost făcută pe 19 octombrie,  în cadrul unei conferință presă pe subiectul gazelor naturale. 

„Deocamdată nu pot da toate detaliile, pentru că suntem încă în proces de negociere și avem o anumită strategie de negociere. Vom continua să discutăm, pe dimensiunea economică”.

La întrebarea jurnaliștilor de ce nu merge șefa statului Maia Sandu la întrevederi cu oficialii ruși, Natalia Gavrilița a răspuns:

„Noi suntem deschiși la toate nivele să avem întrevederi cu partenerii din Federația Rusă. Avem o agendă complexă bilaterală și ne dorim să discutăm pe toate aceste subiecte. Ne bucurăm că la început de noiembrie va fi o întrevedere cu miniștrii de externe și sperăm să fie o bună pregătire pentru o întrevedere la nivel mai înalt”, a declarat Gavrilița.

De menționat vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, și Ruslan Bolboceanu, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, vor întreprinde o vizită de lucru la Moscova pe 21 octombrie. Oficialii se vor întâlni cu șeful-adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitrii Kozak. Părțile vor discuta mai multe subiecte de pe agenda bilaterală.

Amintim că organizațiile membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic au emis o declarație publică prin care condamnă „șantajul energetic din partea Federației Ruse” și fac apel către Guvernul Republicii Moldova și partenerii de dezvoltare în vederea diversificării livrărilor de gaze naturale. Aceștia consideră inadmisibilă „tergiversarea procesului de negociere din partea Gazprom și perpetuarea intenționată a incertitudinii cu privire la livrarea gazelor naturale”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cota de TVA pentru produsele de igienă feminină nu va crește? Ministra Finanțelor anunță reexaminarea inițiativei după criticile din spațiul public

Ministerul Finanțelor va reanaliza propunerile privind aplicarea TVA la produsele de igienă feminină, după criticile apărute în spațiul public față de prevederea inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 5 septembrie, de ministra Finanțelor, Victoria Belous, într-o postare pe Facebook.

Vedem discuțiile și criticile privind taxarea cu TVA a produselor de igienă și vă asigurăm că acestea nu sunt ignorate. În prezent, suntem în proces de definitivare a politicii fiscale, iar toate propunerile sunt analizate cu atenție. Inclusiv propunerile privind regimul TVA pentru produsele de igienă vor fi reexaminate”, a transmis Victoria Belous.

Amintim că, pe 6 august, premierul Vasile Tofan a prezentat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Documentul a fost supus consultărilor publice în aceeași zi.

Proiectul prevede, între altele, eliminarea produselor de igienă feminină din lista bunurilor pentru care se aplică cota redusă de TVA de 8% și taxarea acestora cu cota standard de 20%.

Pe 5 septembrie, ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a criticat inițiativa autorităților. Aceasta a declarat că modificarea ar putea duce la scumpirea produselor de igienă feminină cu 12–15%.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: