NATO cere Rusiei să își retragă forțele militare din stânga Nistrului

Alianța Nord-Atlantică îi cere Federației Ruse să își retragă trupele militare staționate ilegal în regiunea transnistreană, fără acordul Republicii Moldova. Cererea a fost inclusă într-o declarație comună semnată de aliații NATO, după reuniunea din 11 iulie, de la Vilnius. NATO și-a reiterat, astfel, din nou, „sprijinul deplin” pentru integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

„Suntem fermi în sprijinul nostru pentru dreptul Moldovei de a-și decide propriul viitor și cursul politicii externe fără interferențe externe și respectăm pe deplin neutralitatea constituțională a Moldovei”, anunță NATO.

Aliații au salutat eforturile Republicii Moldova de a promova reformele democratice și și-au manifestat angajamentul de a sprijini țara noastră pe măsură ce avansează pe calea de integrare europeană.

„NATO va continua să ofere asistență practică prin pachetul îmbunătățit de consolidare a capacităților de apărare, în timp ce Moldova lucrează pentru a-și consolida capacitățile de securitate și apărare și pentru a-și moderniza forțele armate”, se mai arată în declarația emisă de NATO.

Menționăm că, în prezent, în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova staționează, fără acceptul Chișinăului, Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR), care numără în jur de 2500 de militari ruși. Chişinăul cere constant retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană, însă Moscova și administrația de la Tiraspol spun că prezența acestui contingent este necesară pentru paza depozitelor de muniții de la Cobasna și menținerea misiunii de pacificare de pe Nistru.

La scurt timp de la alegerea sa în calitate de președinte al țării, Maia Sandu a declarat că Rusia trebuie să-şi retragă GOTR din regiunea transnistreană, iar „misiunea de pace” rusească să fie înlocuită cu una civilă, cu mandat internațional, sub auspiciile OSCE şi ONU. Și Alianța Nord-Atlantică i-a cerut, anterior, în repetate rânduri, Rusiei, să își retragă trupele din stânga Nistrului. Cererile, însă, așa și au rămasă fără un răspuns. Între timp, însă, așa-zisele autorități de la Tiraspol au solicitat, în repetate rânduri, o creștere a numărului de forțe ruse de „menținere a păcii”, inclusiv prin recrutarea de personal militar din rândul cetățenilor Federației Ruse, cu reședința permanentă în Transnistria.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker /imagine simbol

În Chișinău, mai mulți muncitori din Bangladesh și Nepal au fost cazați în vagoane de tren. Motivul

În Chișinău, peste 80 de muncitori migranți din Bangladesh și Nepal, angajați la o întreprindere din Republica Moldova, locuiesc de mai bine de un an în vagoane de tren reamenajate, amplasate pe teritoriul companiei, potrivit unui reportaj TV8. Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) spune că știa despre aceste nereguli încă din 2025 și, după apariția materialului, a anunțat că va efectua o nouă verificare.

Potrivit sursei citate, așa-numitul „tren-dormitor” se află pe teritoriul unei fabrici de producere a ferestrelor și ușilor din sectorul Botanica al capitalei. Conducerea întreprinderii a amplasat acolo opt vagoane de tren, transformate în spații de locuit pentru muncitorii veniți din Bangladesh și Nepal.

Televiziunea relatează că în fiecare vagon ar locui aproximativ 20 de persoane, iar în total în jur de 100 de muncitori. După programul de lucru, aceștia revin în vagoane pentru a găti, a se spăla și a înnopta. Condițiile sunt înghesuite și nu ar corespunde normelor sanitare.

Mai mulți muncitori au declarat că lucrează pe un alt obiect al întreprinderii și folosesc vagoanele doar pentru odihnă. Unul dintre ei a spus că se află în Moldova de patru ani și locuiește în aceste condiții de aproximativ un an și jumătate. Un alt muncitor, originar din Nepal, a relatat că produce ferestre și uși din PVC de peste doi ani și că de un an locuiește într-un fost vagon de tren.

Reprezentanții companiei resping acuzațiile privind condițiile precare de trai.

S-au creat condiții normale de trai. (…) Aer condiționat, apă, cald iarna, răcoare vara… Adică sunt condiții normale de trai pe care oamenii le-au acceptat. În luna mai am avut o vizită de la ambasada Bangladeshului, nu ne-au înaintat nicio pretenție. Stau câte 12 persoane în vagon, dintre care un vagon este restaurant, unde ei au posibilitatea să-și gătească mâncare și să ia masa. (…) Ținând cont că avem oameni străini în gestiune, verificări au fost permanent”, a declarat juristul companiei, Aurel Cazac.

Acesta a admis că pot exista nereguli privind starea spațiilor, dar a pus situația pe seama faptului că locatarii nu mențin suficientă ordine.

Ce ține de igiena lor personală, aici deja lasă de dorit. Asta-i nivelul lor de trai care, cât nu ne străduim, nu mai ajungem la nivelul care noi l-am oferit în prima zi când au venit. Le-am pus la dispoziție și dereticatoare ca să facă ordine de câteva ori pe săptămână, dar, mă rog, avem ceea ce avem. Au băi, au blocuri sanitare, au absolut tot”, a adăugat el.

Inspectoratul General pentru Migrație a precizat că a efectuat un control la întreprindere în iulie 2025, în urma căruia au fost depistate mai multe încălcări grave.

Potrivit instituției, muncitorii străini erau cazați „în condiții precare și total inadecvate pentru trai” în vagoane scoase din uz, iar situația nu corespundea standardelor minime de locuire și putea reprezenta un risc pentru sănătate și siguranța publică. Concluziile au fost transmise către Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

În urma solicitării TV8, IGM a anunțat că va reveni cu un nou control la fața locului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: