24tv.ua

NATO își închide biroul diplomatic din Kiev, iar două companii aeriene suspendă zborurile spre și dinspre Ucraina

Compania aeriană germană Lufthansa suspendă zborurile către și dinspre Kiev în perioada 21-28 februarie. Totodată, Australian Airlines oprește zborurile către Kiev din 20 februarie până la sfârșitul lunii.

Măsuri de precauție ia și NATO, care potrivit mediafax.ro, își închide, temporar, biroul diplomatic din capitala Ucrainei și își va muta personalul la Lviv, oraș la 70 de kilometri distanță de granița cu Polonia.

„NATO şi statele sale membre monitorizează şi evaluează situaţia foarte îndeaproape şi iau toate măsurile de precauţie necesare. Siguranţa angajaţilor noştri este o prioritate ridicată, aşa că personalul s-a mutat acum la Lviv şi la Bruxelles. Birourile NATO din Ucraina sunt astfel încă operaţionale”, scrie un purtător de cuvânt al NATO într-un e-mail către VG, citat de Mediafax.

Anterior și Regatul Unit, Statele Unite, Canada şi Australia şi-au mutat ambasadele de la Kiev la Liov.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Explozie la Moscova, în casa unui fost angajat al „ministerului securității” din Tiraspol

În casa lui Andrei Pinciuk, care între 1997 și 2012 a fost angajat în cadrul așa-numitului „minister al securității” din regiunea transnistreană, s-a produs o explozie. Cazul a avut loc după ce un curier i-a adus lui Pinciuk, care este și fost „ministru al securității” din așa-numita „Republica Populară Donețk”, un colet.

Agenția rusă TASS scrie că explozia s-a produs în casa lui Pinciuk din Noua Moscovă, după ce un curier i-a adus un colet.

Potrivit sursei citate, care face referire la organele de drept, nu există nicio amenințare la adresa vieții lui Pinciuk, iar în urma incidentului nu au fost persoane rănite.

Potrivit agenției ruse, Pinciuk a declarat că „în organizarea atentatului împotriva sa se conturează o urmă ucraineană”.

Canalul de Telegram „Shot” scrie că explozia a avut loc pe 12 iunie, în localitatea Șciapovo. Sursa citată a mai scrie că Pinciuk a reușit să se adăpostească în spatele unei uși blindate. Familia sa se afla în altă parte. Explozia a avariat ferestrele și ușile locuinței.

În același timp, canalul de Telegram „Baza” scrie că Pinciuk a suferit o comoție ușoară, iar în prezent sunt căutați suspecții incidentului.

Andrei Pinciuk s-a născut în 1977 la Tiraspol, a scris anterior Ziarul de Gardă. Între 1997 și 2012 a fost angajat în cadrul așa-numitului „minister al securității” din regiunea transnistreană, fiind și adjunct al „ministrului”, care pe atunci era Vladimir Antiufeev. În 2012, când Antiufeev a fost demis din funcția de „ministru al securității” de la Tiraspol, și Pinciuk a părăsit funcția și l-a urmat pe Antiufeev la Donețk, unde a fost numit într-o funcție similară, fiind primul „ministru al securității” din „Republica Populară Donețk”. Pinciuk a deținut această funcție între 2014 și 2015. Din 2015 este director executiv al unei „uniuni a voluntarilor din Donbas”. Potrivit sursei citate, în prezent, se afișează în calitate de analist politic și comentează războiul din Ucraina, precum și în calitate de „colonel” în cadrul unei unități paramilitare ruse, formate din voluntari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: