„Ne vom bucura de susținerea Franței”. Maia Sandu a ajuns la Paris. Cu cine s-a întâlnit?
Full Article 2 minutes read

„Ne vom bucura de susținerea Franței”. Maia Sandu a ajuns la Paris. Cu cine s-a întâlnit?

Președinta țării Maia Sandu a ajuns, miercuri seara, în Franța, unde efectuează o vizită oficială la invitația omologului său, Emmanuel Macron. Prima pe agendă a fost întrevederea cu Richard Ferrand, Președintele Adunării Naționale. De asemenea, aceasta s-a întâlnit cu membrii Grupului de prietenie Franța – Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale.

„Am reafirmat interesul constant al Republicii Moldova pentru extinderea și diversificarea relațiilor bilaterale moldo-franceze la toate nivelurile, pentru avansarea negocierilor asupra acordurilor bilaterale și pentru dinamizarea cooperării economice. Mi-am exprimat încrederea că relațiile de prietenie dintre țările noastre vor fi marcate de o dinamică ascendentă”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a șefei statului.

Maia Sandu a remarcat că Franța susține în mod constant reformele democratice și economice din Republica Moldova.

Partenerii francezi s-au arătat interesați de ultimele evoluții politice din Republica Moldova, de contextul regional și de prioritățile imediate ale țării.

„Ei m-au asigurat că angajamentul nostru pentru lupta cu corupția, drepturile omului și atașamentul față de valorile europene sunt trei teme comune și pentru UE, și pentru Franța. De aceea, ne vom bucura de susținerea Franței în acest demers”, a scris Maia Sandu.

Mi-am început, ieri seara, vizita de lucru la Paris, pe care o efectuez la invitația Președintelui francez Emmanuel…

Publicată de Maia Sandu pe Miercuri, 3 februarie 2021

Președinta țării urmează să se întâlnească astăzi cu Emmanuel Macron, dar și cu alți oficiali francezi.

Din delegația oficială care va merge în Franța fac parte Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu; Cristina Gherasimov, consilier în domeniul politicii externe; Sorina Ștefîrță, consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvânt; Vasile Popa, șef-adjunct al Serviciului Protecție și Pază de Stat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: