furculiță corneliu
Максим Андреев, NewsMaker

Noi detalii despre cazul în care este vizat nepotul lui Corneliu Furculiță. Cu ce pedeapsă s-a ales?

Cazul în care este vizat Sergiu Gorea, nepotul deputatului socialist Corneliu Furculiță, despre care a scris portalul NordNews.md a avut loc în 2017. Mai mult, acesta s-a finalizat cu o amendă de 31,5 mii de lei, care se înjumătățea dacă era achitată în 72 de ore de la intrarea sentinței în vigoare, scrie ZdG

În acea perioadă, Pavel Voicu, cel care încerca să-l ajute pe nepotul lui Corneliu Furculiță să scape de probleme, nu era ministru de Interne, ci consilier al președintelui R. Moldova pentru misiuni speciale. Voicu a fost numit ministru la MAI în noiembrie 2019.

Dosarul penal în care a figurat nepotul lui Corneliu Furculiță s-a finalizat în instanța de judecată, printr-o sentință emisă de judecătoarea Vasilisa Muntean la 20 aprilie 2018. Nepotul lui Furculiță a fost pedepsit cu o amendă în valoare de 31,5 mii de lei, care se înjumătățea dacă era achitată în 72 de ore de la intrarea sentinței în vigoare. Tânărul a fost scutit de peseapsa complementară, privarea dreptului de a conduce mijloace de transport.

În cadrul examinării dosarului, Sergiu Gorea, nepotul deputatului Corneliu Furculiță, și-a recunoscut vina. Oamenii legii au constatat că acesta, în dimineața zilei de 25 decembrie 2017, în timp ce se deplasa la volanul automobilului Opel Corsa a fost oprit la intersecția străzilor Calea Ieșilor cu șoseaua Balcani. În urma verificării i-a fost stabilită o concentrație a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,26 mg/l, iar în sânge, de 0,53 mg/l, considerându-se, conform legii, că se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

***

Pe 9 noiembrie, portalul NordNews.md a publicat o investigație din care reiese că Pavel Voicu și Corneliu Furculiță ar fi mușamalizat un potențial dosar penal pe numele nepotului lui Corneliu Furculiță. Pavel Voicu neagă orice implicare, însă susține că va insista asupra unei anchete care să verifice aceste interceptări telefonice, legalitatea lor și scopul.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Lilian Carp a cerut în cadrul unui briefing de presă Procuraturii Generale să ridice imunitatea deputatului Corneliu Furculiță. De asemenea, parlamentarul solicită demisia ministrului de Interne Pavel Voicu.

Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că va examina informațiile apărute în presă, privind pretinsa tentativă de mușamalizare a unui caz în care ar fi implicat nepotul deputatului PSRM Corneliu Furculiță.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: