Андрей Мардарь / NewsMaker

Ninsoarea a dat peste cap circulația unor troleibuze din Chișinău: unele întârzie, altele au traseu modificat 

Autoritățile capitalei au anunțat că, din cauza condițiilor meteorologice, este afectată circulația unor troleibuze. Acestea, potrivit Regiei Transport Electric Chișinău, circulă cu întârziere. Totodată, a menționat întreprinderea municipală, sunt efectuate redirecționări ale unor rute. Iar reprezentanții Primăriei Chișinău au îndemnat cetățenii „să fie atenți și să evite deplasările prin oraș dacă nu sunt urgente”.

Din cauza condițiilor meteorologice actuale este afectată circulația troleibuzelor. Astfel se atestă întârzieri de la orarul stabilit sau redirecționări ale rutelor”, au menționat reprezentanții Regiei Transport Electric Chișinău pe 26 noiembrie.

Se precizează că ruta nr. 35 circulă până la strada Cartușa și retur spre șoseaua Hâncești. Ruta nr. 37 în raza localității circulă direct spre Primăria Bubuieci. Iar rutele urbane și suburbane circulă cu abateri de până la 20 minute.

Personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații despre redirecționări sau staționări inopinate”, au adăugat reprezentanții întreprinderii municipale.

Primăria municipiului Chișinău a declarat că serviciile municipale sunt antrenate pe teren la deszăpezirea străzilor din capitală.

Intervenția regiilor a început de la primele ore ale dimineții prin lucrări de prelucrare a carosabilului cu material antiderapant pe străzile principale, în stațiile de așteptare a transportului public și pe aleile din parcurile capitalei. Astfel, de către Regia „Exdrupo” au fost mobilizate 33 de autospeciale pentru intervenție. Regia locativ comunală a antrenat 42 de unități mecanizate, iar Asociația de gospodărire a spațiilor verzi 32 de utilaje”, se arată în mesajul autorităților.

Totodată, Primăria Chișinău a îndemnat cetățenii „să fie atenți și să evite deplasările prin oraș dacă nu sunt urgente”.

Totodată, automobiliștii sunt îndemnați să fie prudenți în trafic, să respecte distanța, să nu parcheze în zona de protecție a stațiilor de așteptare a transportului public și pe străzile principale pentru a nu pereclita intervenția autospecialelor de deszăpezire”, au menționat autoritățile.

UPDATE 12.40: Primăria Chișinău a anunțat că din cauza condițiilor meteorologice actuale este afectată și circulația autobuzelor.

Potrivit autorităților, ruta nr. 24 circulă tur – retur prin Tohatin, iar în raza orașului: tur – retur de pe str. Uzinelor, pe str. Voluntarilor, str. Meșterul Manole şi în continuare pe traseul stabilit. Ruta nr. 23 circulă tur – retur de pe bd. Mircea cel Bătrân direct spre str. I. Dumeniuc. Ruta nr. 33 circulă până la biserica din satul Dobrogea. Ruta nr. 38 circulă pe traseu prescurtat în raza com. Crucești.

Se menționează că rutele urbane și suburbane circulă cu abateri de până la 25 minute.

***

Polițiștii au anunțat, în dimineața zilei de 26 noiembrie, că pe întreg teritoriul Republicii Moldova se circulă în condiții de iarnă. Trasee blocate nu sunt la această oră – au precizat oamenii legii, adăugând că din cauza viscolului starea drumurilor se poate schimba.

Precizăm că meteorologii au emis, pentru partea de nord a țării, cod galben de intensificări ale vântului, precipitații, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Totodată a fost emis, pentru centrul și sudul țării, cod portocaliu de precipitații puternice, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului. Avertizarea meteo este valabilă până pe 26 noiembrie, ora 20:00.

38 de mii de consumatori din 59 de localități din raioanele de sud au rămas fără energie electrică, au anunțat pe 26 noiembrie reprezentanții Premier Energy. Întreprinderea a declarat că responsabilii se află în teren și întreprind măsurile necesare pentru a restabili furnizarea energiei electrice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: