IGSU

Nivelul Nistrului scade. Salvatorii au redus numărul posturilor de observare de la 12 la 8

În ultimele 24 de ore a fost atestată o descreștere a nivelului apei din râul Nistru la punctele de măsurare Rezina, Șoldănești (Vadul-Rașcov), Criuleni (Zolonceni), dar și la Vadul lui Vodă, iar în acest moment nu există semnale cu privire la un pericol pentru gospodăriile și casele oamenilor. Din acest motiv, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a redus numărul de posturi de observare de la 12 la 8.

În cooperare cu Direcția Hidrologie din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, sunt monitorizate și debitele de evacuare a apei atât la nodul hidraulic Dnestrovsc unde debitul constituie circa 800 m3/s, dar și la nodul hidraulic Dubăsari unde debitul a fost micșorat până la 400 m3/s.

Inițial dinamica nivelului apei se făcea la 12 posturi de observare, însă datorită scăderii nivelului apei pe segmentul Ocnița-Soroca, activitatea de monitorizare este efectuată prin intermediul a 8 posturi.

IGSU este în permanentă conlucrare cu autoritățile Ministerului Mediului, iar serviciile Ministerului Afacerilor Interne monitorizează permanent situația în vederea prevenirii riscului.

„Momentan situația atestată nu indică nici un pericol pentru gospodării și casele oamenilor”, a precizat IGSU.

Amintim că, pe 25 noiembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare hidrologică cu privire la creșterea nivelului de apă în râul Nistru. Aceasta are legătură cu mărirea, în continuare, a deversării apei din Lacul de Acumulare Dubăsari (r.Nistru), de la 1000 până la 1300 m3/s.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că, în intervalul 25-30 noiembrie, va creștere, în continuare, nivelul apei față de nivelul din 25 noiembrie (ora 16.00), pe următoarele sectoare:

• or. Dubăsari – or. Vadul lui Vodă, circa 2.5-4.0 m;

• or. Vadul lui Vodă – s.Talmaza, circa 4.0-6.0 m.

Potrivit experților, sunt posibile: ieșirea apei în luncă și subinundarea în locurile joase a terenurilor agricole. Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: