sputniknews-uz.com

NM Espresso: ce se va întâmpla cu energia electrică în Moldova, ce-și doresc cei din Găgăuzia și de ce primarul Ceban a plecat în Franța

Energia electrică

Autoritățile moldovenești nu reușesc deocamdată să rezolve problema privind achiziționarea energiei electrice pe termen lung. Astfel, începând cu luna aprilie, această chestiune este abordată lunar. În iunie, cel mai probabil, autoritățile vor prelungi acțiunea deciziei din luna mai: contractul cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan în condiții avantajoase în schimbul prelungirii autorizației de funcționare a uzinei metalurgice din Râbnița. Detalii despre aceasta — în articolul «Киловатт за металлопрокат» («Kilowatt pentru metal închiriat»).

Găgăuzia

În Găgăuzia au propus să fie modificat sistemul de alegere a deputaților parlamentului din partea autonomiei și să i se asigure cinci mandate de deputat. NM a relatat în articolul «Гагаузия хочет пять» («Găgăuzia își dorește cinci»), ce au propus deputații găgăuzi, cum funcționează acest lucru în alte țări și de ce experții consideră că așa ceva e imposibil în Moldova.

Sandu

Președintele Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ambasadorii țărilor UE despre situația din Moldova și din regiune, precum și despre impactul războiului din Ucraina asupra securității economice: «Ne-am împărtășit îngrijorările ce țin de segmentul energetic și de creșterea prețurilor, care au efecte negative asupra populației și a economiei».

OMS

Ministrul sănătății Ala Nemerenco a avut o întrevedere la Geneva cu directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus despre situația refugiaților ucraineni și eforturile autorităților moldovenești în vederea asistenței acordate acestora. Totodată, Nemerenco l-a invitat pe Ghebreyesus să viziteze Moldova. Directorul general al OMS a acceptat invitația.

Războiul din Ucraina

Între timp, în Ucraina s-a propus să se permită bărbaților cu vârste între 18 și 60 de ani să aibă voie să părăsească țara. Dar cu condiția ca aceștia să plătească statului «o taxă de asigurare» de 3-5 mii de dolari. O inițiativă în acest sens a fost înaintată de consilierul ministrului ucrainean de interne.

Cei de la NATO au declarat că după invadarea Ucrainei de către Rusia, nu mai sunt obligați să respecte acordurile cu Moscova și își pot spori forțele militare ale Alianței în Europa de Est.

SIS

Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandr Esaulenco a depus cerere de demisie, motivând prin «trecerea la alt loc de muncă». Cererea sa de demisie urmează să fie examinată în plenul parlamentului. Esaulenco a exercitat funcția director SIS din luna iunie 2019. Președinta țării Maia Sandu a declarat că a fost identificat deja un candidat la funcția de șef al SIS și că persoana respectivă este „din afara sistemului de securitate”.

Poșta

După o pauză de 15 zile, ÎS «Poșta Moldovei» a reluat livrarea coletelor și trimiterilor poștale în Rusia. Cei de la întreprindere au motivat sistarea temporară a recepționării tuturor trimiterilor poștale prin dificultăți tehnice asociate cu livrarea mărfurilor din Rusia și către Rusia.

Chișinău

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban a plecat într-o vizită în Grenoble, la invitația primarului acestui oraș francez Eric Piolle. Ceban va participa la forumul Cities in Transition și va discuta cu administrația orașului despre revitalizarea relațiilor de colaborare în diferite domenii, precum și aplicarea la proiecte comune.

Bălți

Primăria municipiului Bălți a respins cererea cu privire la organizarea în oraș a unui concert susținut de Filip Kirkorov. Cererea a fost depusă de asociația «Proiecte Sociale». De notat că anterior, Marina Tauber, deputat al partidului «Șor», a anunțat «un frumos cadou pentru locuitorii municipiului Bălți din partea lui Ilan Șor — concertul lui Kirkorov.

Victorie

Judocanul moldovean Ghenadi Cijevschi a câștigat o medalie de aur la Cupa Europeană de Judo Cadeți. Cijevschi a devenit campion la categoria de până la 81 kg.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 31 mai

  • Ședința Consiliului Municipal Chișinău și a CEC.
  • Conferința de presă comună a președinților de parlamente din Țările Baltice și din Europa de Nord.
  • Briefingul deputaților Blocului PCRM-PSRM.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: