tver24.com

NM Espresso: de ce au crescut atât de mult prețurile în Moldova, ce a declarat Zelenski despre Transnistria și ce se va întâmpla la Chișinău în noaptea de 15 mai

Prețurile

Prețurile în Moldova ar putea să crească în trimestrul trei al anului curent cu 31 la sută, iar la finalul anului — cu 27,3%. Banca Națională a Moldovei a prezentat o nouă prognoză privind inflația în anul 2022. NM a relatat în articolul «Почему в Молдове так растут цены?» («De ce cresc atât de mult prețurile în Moldova?»), cum a motivat BNM un salt atât de brusc al inflației în Moldova și faptul că în Ucraina și Rusia, țări care se află în război, inflația este mai scăzută, dar și ce consecințe ar putea avea o asemenea creștere a prețurilor și cine va fi cel mai afectat din această cauză.

Cel mai mare producător de ulei de floarea soarelui din Moldova — grupul de companii «Transoil» — a explicat creșterea prețurilor la produsele sale. Cauza principală o constituie scumpirea materiei prime pe piața globală.

Iar prețul la benzina Ai-95 a atins un nou record în Moldova — 29,29 lei pentru un litru. Iar motorina s-a ieftinit un pic — până la 27,66 lei pentru un litru.


Stadionul Republican

Președintele Maia Sandu a semnat un decret prin care a promulgat legea cu privire la vânzarea terenului Stadionului Republican către guvernul SUA pentru construcția unui nou sediu al Ambasadei SUA în Moldova. Parlamentul a votat această lege la 5 mai.


Transnistria

La Tiraspol, în dimineața zilei de 13 mai, persoane neidentificate au aruncat sticle cu cocktailuri Molotov în direcția depozitului de petrol și în clădirea comisariatului. Flăcările au fost stinse rapid. Cei de la MAI din regiune au declarat că răufăcătorii se deplasează cu un automobil cu numere de înmatriculare străine. Pentru a identifica autoturismul, în regiunea transnistreană a fost anunțat planul «Reținerea».

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că Kievul nu constată un pericol militar grav din partea regiunii transnistrene, deoarece acolo sunt prea puțini militari ruși: «Ar putea fi o provocare, dar nu vedem acolo o amenințare prea mare».


Moldova și Ucraina

Ministrul de externe Nicu Popescu a discutat cu omologul său ucrainean Dmitri Kuleba situația din regiune și a reiterat «disponibilitatea Moldovei de a oferi Ucrainei un contingent de geniști pentru deminarea teritoriilor și asigurarea securității populației civile».


Ziua Europei

În zilele de odihnă, la 14 și 15 mai, în Chișinău va fi blocată Piața Marii Adunări Naționale în legătură cu sărbătorirea Zilei Europei.


Turismul

În raionul Nisporeni au fost inaugurate patru trasee pentru drumeții cu o lungime totală de 48 km. Acestea conectează într-o singură rețea obiectivele naturale și culturale locale. Cei din Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM) susțin că aceste trasee corespund standardelor europene.


#citeștemoldova

NewsMaker continuă proiectul special «Citește, Moldova!», în care noi relatăm, în două limbi, despre lectură și despre cărțile preferate. În noua ediție video — Irina Șihova, cercetător al patrimoniului cultural evreiesc, citește un fragment din cartea Ritei Kleiman «Mîșkin și Moisei».


Noaptea Muzeelor

Astăzi, 14 mai, în muzeele din Chișinău se va desfășura Noaptea Muzeelor, eveniment anual tradițional. În această noapte, în sălile muzeelor, care sunt, de obicei, liniștite, veți putea asculta muzică de cameră și formația Trigon, veți putea viziona un spectacol de focuri, veți putea participa la diferite master class-uri. NM a prezentat detalii despre toate acestea în ghidul despre muzeele Chișinăului nocturn.


Eurovision

După cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision, care s-a desfășurat la 12 mai, în Torino, au fost anunțați toți participanții finalei. Printre aceștia se regăsesc 25 de țări, inclusiv Moldova, România și Ucraina.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: