Facebook/Maia Sandu

NM Espresso: despre întrevederea de la Bruxelles în formatul Trio Asociat, vizita lui Sandu la Edineț și despre noua tulpină a coronavirusului

Șeful statului

Președintele Maia Sandu a participat la lansarea unui proiect de modernizare și de extindere a rețelei de aprovizionare cu apă la Edineț, care este finanțat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei. Sandu a adresat mulțumiri Uniunii Europene și Germaniei pentru asistența financiară, menționând că «condițiile bune de trai în satele și orașele țării sunt șansa noastră ca oamenii să rămână acasă și să contribuie la prosperarea țării noastre».

Premierul

Premierul Natalia Gavrilița a plecat într-o vizită de trei zile la Bruxelles. Ea are planificată o întrevedere cu prim-miniștrii Georgiei și Ucrainei în formatul Trio Asociat. După aceasta, premierii celor trei țări vor avea întrevederi cu șefii Consiliului Europei, Comisiei Europene și Parlamentului European.

MAI

Ministrul de interne Ana Revenco a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a comunicat despre rezultatele preliminare ale evaluării inițiate la minister. Potrivit afirmațiilor lui Revenco, s-a constatat că achizițiile publice în sumă de 432 milioane de lei au fost organizate cu numeroase abateri.

Ministrul a mai anunțat că Cazimir Trocin, comandantul Brigăzii cu Destinație Specială «Fulger», a fost suspendat din funcție pe perioada unei anchete de serviciu. Revenco nu a precizat, de ce este bănuit Trocin, dar a menționat că acesta a încercat să exercite «presiune publică» asupra situației.

Ministerul Muncii

Marcel Spatari, ministrul muncii și protecției sociale, a declarat că Moldova deține recordul la cele mai lungi concedii de îngrijire a copilului. Totodată, ministrul a remarcat că deocamdată, autoritățile nu intenționează să reducă durata concediului de îngrijire a copilului, pentru că mai întâi, trebuie să fie soluționată problema privind creșele pentru copiii cu vârsta de până la trei ani.

Cadrele

Compania publică Teleradio-Moldova ar putea fi condusă de Vlad Țurcanu, fostul purtător de cuvânt al președintelui Nicolae Timofti, ex-vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN). Candidatura acestuia a fost aprobată de Consiliul de Observatori al Teleradio-Moldova și trebuie să fie aprobată de parlament.

Stoianoglo

Procuratura a anunțat despre încheierea investigațiilor în unul dintre dosarele deschise împotriva procurorului general Alexandr Stoianoglo, care a fost suspendat din funcție pe perioada anchetei. Stoianoglo este acuzat de acordarea ilegală a unei îndemnizații (163,9 mii de lei) lui Nicolae Chitoroagă, fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Justiția

Cinci judecători de la diferite instanțe judecătorești au depus cerere de demisie în același timp. În articolul «Судьи по делам Шора, Платона и Филата ушли в отставку» («Judecătorii în dosarele lui Șor, Platon și Filat au demisionat»), NM a relatat, ce se știe despre aceștia, cine dintre ei a fost vizat în investigațiile jurnalistice și cine — într-un dosar penal.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat și de această dată adunarea generală a judecătorilor la care urma să fie aleși noii membri ai CSM. Însă membrii consiliului nu au putut numi cauza acestei decizii.

Chișinău

Moratoriul privind construcțiile în centrul Chișinăului așa și nu a fost instituit. În luna septembrie, primarul a anunțat despre aceasta, dar s-a constatat că inițiativa a rămas blocată în consiliul municipal. NM a analizat în articolul «Агрессивная застройка» в центре Кишинева продолжается?” («„Construcția agresivă“ în centrul Chișinăului continuă?»), de ce consilierii municipali nici măcar nu au inclus în agendă chestiunea privind moratoriul și dacă de fapt acesta va rezolva problema.

Situația epidemiologică

Toată presa mondială relatează despre «Omicron», noua tulpină a coronavirusului, care a fost depistată în Africa de Sud. Informații clare privind contagiozitatea și pericolul acesteia nu există, însă mai multe țări au instituit deja restricții de intrare a persoanelor din statele în care a fost înregistrată noua tulpină. Apropo, și Moldova. NM a relatat în articolul «Грозит ли Молдове омикрон?» (Moldova este amenințată de «Omicron»?), ce se știe astăzi despre această tulpină.

677 de cazuri noi de contaminare cu coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, inclusiv la 13 lucrători medicali. Ministerul Sănătății a anunțat și despre 21 de persoane răpuse de Covid. Printre victime este și un medic de familie din Chișinău. Cei de la Direcția Sănătate a municipiului Chișinău consideră că creșterea numărului de îmbolnăviri în rândul lucrătorilor medicali ar putea fi redusă prin lansarea vaccinării lor cu cea de-a treia doză.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 30 noiembrie

  • Curtea Constituțională și Consiliul Suprem al Magistraturii se vor convoca în ședințe.
  • Curtea de Conturi va prezenta un raport de audit al activității întreprinderii de stat «Termoeletrica».

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: