Andrei Mardari / NewsMaker

NM Espresso: despre «marile ambiții» ale Moldovei, demiterea în masă a judecătorilor și despre «schemele» de la MAI

MAEIE

Ministrul de externe Nicu Popescu a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a răspuns la întrebările jurnaliștilor timp de o oră și jumătate. Printre altele, Popescu a declarat că drumul Moldovei spre Uniunea Europeană ar putea fi mai scurt decât cel al altor țări din «Parteneriatul Estic». Și că un rol foarte mare în acest sens îi revine limbii române.

Popescu a mai comunicat că Chișinău și Moscova au lansat deja procedura de numire a ambasadorului Moldovei în Rusia. Acesta nu a dezvăluit numele viitorului ambasador, dar, potrivit informațiilor NM, este vorba despre fostul viceministru de externe Lilian Darie. Totodată, Popescu a mai spus că Moldova și Ucraina vor să atragă UE în soluționarea problemei ce ține de construcția noilor hidrocentrale pe râul Nistru. Din articolul «Нику Попеску показал «большие амбиции» («Nicu Popescu a dat dovadă de „ambiții mari“») puteți afla despre cele mai importante declarații ale ministrului de externe.

Termoelectrica

Curtea de Conturi a depistat o discrepanță de 500 milioane de lei în datoria ÎS Termoecletrica pentru gazele naturale. Aproape 30% din cheltuielile Termoelectrica revin salariilor și amortizării. NM a relatat despre ceea ce s-a mai depistat în urma auditului în articolul «Сколько зарабатывает и на что тратит деньги Termoelectrica» («Cât câștigă și pentru ce cheltuiește banii Termoelectrica»).

MAI

Ministrul de interne Ana Revenco a declarat că Serviciul Securitate Internă și Combaterea Corupției (SPIA) «nu s-a ocupat de investigarea cazurilor de corupție de la MAI, ci a executat până acum ordinele conducerii precedente a ministerului și poliției». Revenco a mai menționat că pentru lichidarea tuturor schemelor care «s-au creat și au funcționat la MAI ani în șir», e nevoie de timp.

Stoianoglo

Alexandr Stoianoglo a declarat că sentința de condamnare în unul dintre dosarele penale care au fost deschise împotriva sa este o încercare a autorităților «de a se justifica pentru nelegiuire». Dar și mai tare Stoianoglo s-a indignat din cauza că în același dosar, i-au fost aduse acuzații șefei Departamentului HR din cadrul Procuraturii Generale «de care se leagă primii pași ai fiecărui procuror, care a fost ca o „mamă“ pentru cei care astăzi au fabricat acest dosar împotriva ei»: «Nu m-am gândit Niciodată că procuratura va ajunge la o asemenea deformare morală».

Justiția

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat cererea de demisie a lui Igor Mânăscurtă, judecător la Curtea de Apel Chișinău. Este cel de-al șaselea magistrat care s-a concediat din sistem în ultimele două zile. În anii 2018-2019, Mânăscurtă a emis sentințe de condamnare în patru dosare penale de rezonanță. În anul 2021, unele dintre aceste sentințe au fost anulate.

În cadrul aceleiași ședințe, CSM a refuzat pentru a treia oară transferul magistratei Marina Rusu de la Judecătoria Taraclia la Chișinău. Aceasta locuiește la Chișinău de mai mult timp și are cinci copii. Judecătoarea încearcă deja de cel puțin trei ani să obțină acest transfer. CSM nu precizează, care sunt motivele refuzului.

Găgăuzia

Cea de-a cincea tentativă a Adunării Populare a Găgăuziei (APG) de a-și alege speakerul a eșuat. De data aceasta, din lipsă de cvorum: la ședință s-au prezentat 14 din cei 35 de deputați găgăuzi. Cea de-a șasea încercare a deputaților de a alege conducerea APG va fi la 3 decembrie.

Avocatul Poporului

Avocatul Poporului Natalia Moloșag, numită recent în această funcție de către PAS, a ajuns în centrul unui scandal. Pe internet a apărut o informație precum că în calitate de consilier neoficial al acesteia activează o persoană condamnată pentru proxenetism. Imaginile de pe site-ul Ombudsmanului confirmă acest lucru. Detalii — în articolul «О помощнике омбудсмена замолвите плохо» («Despre consilierul Ombudsmanului spuneți ceva rău»).

Situația epidemiologică

Cei de la OMS au declarat că noua tulpină a coronavirusului «Omicron» ar putea avea un impact grav asupra pandemiei. Specialiștii OMS susțin că, potrivit datelor preliminare, această tulpină ar putea fi mai contagioasă decât altele. În plus, există temeri că actualele vaccinuri vor fi ineficiente împotriva «Omicron».

Între timp, în Austria și în Grecia au fost instituite amenzi pentru refuzul vaccinării împotriva coronavirusului fără un motiv întemeiat. În Austria, se propune ca cei care refuză să achite amenda să fie pedepsiți cu închisoarea pe un termen de patru luni.

Numărul de contaminări cu coronavirus în Moldova continuă să scadă: în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 664 de cazuri noi de coronavirus, inclusiv la 21 de lucrători medicali. Ministerul Sănătății a anunțat și despre 29 de persoane răpuse de Covid. Toate acestea au decedat mai devreme, dar nu au fost incluse în statistica generală.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 1 decembrie

  • Șase comisii parlamentare se vor întruni în ședințe.
  • Partidul DA va susține o conferință de presă în legătură cu scandalul despre Avocatul Poporului.
  • Consilierii municipali de la PAS vor susține o conferință de presă despre intenția primarului Ion Ceban de a majora prețul călătoriei cu transportul public.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(ВИДЕО) Охрана мешает Гуцул спать/Гросу оценил усилия Влах/В Молдове перебор с демократией?

Главные новости Молдовы и мира в новом выпуске NewsMaker!
Темы выпуска:
— Депутаты PAS объяснили присутствие российских артистов на концерте Усатого
— Влах протестует у парламента. Гросу: рифмы не слышно
— «Casa Verde» – финансирование для энергоэффективного жилья
— Гуцул пожаловалась на дополнительную охрану: что говорят в полиции
— Между энтузиазмом и скепсисом. Реакции депутатов на саммит Молдова-ЕС
— Евгения Гуцул все ближе к вынесению приговора
— Движение по «Мосту Дружбы» в Болгарию ограничено
— Нику Попеску будет баллотироваться в парламент по спискам PAS
— Желтый код: жара и высокий риск возникновения пожаров
— На учебу в США только с «публичными» аккаунтами. Рекомендации посольства
— Усатый спел песню на румынском под музыку би-2
— Кристиан Ризя вышел из тюрьмы
— До +35°c жары по всей Молдове: объявлен желтый код
Не забудьте нажать на колокольчик, чтобы не пропустить новые выпуски: каждый будний день в 15.30 и 19.30 о Молдове на русском языке.


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: