NM Espresso: despre oamenii cu inimă mare, actele de patriotism și despre noul proiect NewsMaker

Țară mică cu inimă mare 

În ajunul Zilei Independenței, președintele țării ne-a felicitat cu prilejul sărbătorii, amintindu-ne de unitatea și bunătatea de care a dat dovadă populația Republicii Moldova de la începutul războiului din Ucraina.

Mai târziu, și speakerul Igor Grosu ne-a felicitat, îndemnându-ne „să ne consolidăm în jurul unui ideal comun și în dorința de a contribui plenar la dezvoltarea țării”. Mesajul de felicitare a fost transmis în sala de ședințe a parlamentului, unde deputații care s-au întrunit într-o ședință extraordinară și au aprobat rectificările la bugetul pentru anul curent.

Și Grupul Băncii Mondiale a adresat un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova. În mesaj se menționează că anume criza a făcut posibilă descoperirea „unei țări mici cu o inimă atât de mare”.

 

Dar ce-i acasă? 

Iar acasă, e aceeași situație: populația Republicii Moldova este mereu nemulțumită și consideră că „țara merge într-o direcție incorectă”. Și aceasta, în ciuda faptului că, potrivit statisticii, noi trăim deja mai bine.

Sunt nemulțumiți și cei din partidul „Șor”. Ei au organizat din nou un mic protest – de data aceasta, lângă sediul Delegației UE în Republica Moldova. Mesajul este aceeași: „Tauber este un deținut politic”. Aceștia au adus la miting un banner mare pe care era scris: „Nu fiți muți, orbi și surzi la abuzurile guvernării PAS”. Delegația UE a venit deja cu o reacție în acest sens. Delegația a comunicat că „va monitoriza evoluțiile legate de anchetele penale în cazurile de rezonanță din Republica Moldova”.

În principiu, opoziția este nemulțumită. În așa măsură, că nu a considerat de cuviință să vină la ședința parlamentului. Fie că a avut treburi mai importante, fie că s-a pregătit de sărbătoare. Socialiștii au decis să declare vot de neîncredere guvernului, doar că la următoarea sesiune parlamentară. Iar deputatul fugar Șor, în numele fracțiunii, a înregistrat un mesaj video pe fundalul parlamentului, în care a declarat că „PAS a transformat ședințele legislative în adunări de partid”. Probabil, urmărește online sau înregistrarea.

 

Ce vizionăm? 

Ieri, noi am lansat proiectul #riltok în care reporterul nostru Denis Dermenji va studia legendele urbane și cele de pe internet, va relata, cine și cum lansează mituri „vii” și cine se află în spatele tuturor acestora. În această ediție – despre cine și de ce a inventat „militarizarea” Republicii Moldova, care sunt, de fapt, restricțiile pentru armata moldovenească și ce se întâmplă acum cu aceasta, dar și pentru cine este convenabil să afirme că țara, chipurile, „se înarmează”.

 

Pe scurt despre alte noutăți: 

–      Autoritățile Republicii Moldova intenționează să aloce 24 milioane de lei pentru complexul sportiv Chișinău Arena. În schimb, la toamnă, acesta trebuie totuși să fie dat în exploatare.

–      Studenții refugiați din Ucraina vor putea să-și continue studiile în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

–       Primarul de Chișinău a spus, cine (nu) finanțează partidul său. Spoiler: Ceban nu are nevoie de bani.

 

Ce va fi astăzi, 27 august: 

  • În mod tradițional, evenimentele principale de astăzi se vor desfășura în Chișinău. Din program: depuneri de flori, evoluarea orchestrei prezidențiale, parada orchestrelor militare și un concert (centrul capitalei va fi blocat toată ziua).

Cum ați mai putea să vă petreceți weekendul în Chișinău și în afara capitalei – aflați din tradiționalul nostru ghid de artă #SăTeÎndrăgosteștiÎn48DeOre. Din colecție: festivaluri, concerte, parade de modă și chiar rafting.

Felicitări cu ocazia sărbătorii!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: