NM Espresso: despre «prețul special la gazele naturale», calea «corabiei rusești» în Republica Moldova și despre noua ediție a #riltok
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: despre «prețul special la gazele naturale», calea «corabiei rusești» în Republica Moldova și despre noua ediție a #riltok

Toate drumurile duc la «Orhei» 

Deputatul fugar din Republica Moldova, condamnat de prima instanță la 7,5 ani privațiune de libertate pentru furturi în proporții deosebit de mari, s-a gândit din nou la greutățile și nevoile poporului moldovenesc. Șor a anunțat festiv pe paginile sale de pe rețelele de socializare că deputații din partidul său vor pleca din nou la Moscova, la negocieri, pentru a discuta despre «prețul special la gazele naturale pentru raionul Orhei». Probabil, următorul pas îl vor constitui discuțiile despre construcția «fluxului de Orhei»? 

Inițiativele partidului «Șor» nu au rămas în afara atenției nici la ședința de vineri a Consiliului Municipal. Un consilier municipal din Partidul Liberal a dăruit colegilor din fracțiunea partidului «Șor» și din Partidul Socialiștilor o machetă a unei corăbioare, numind-o «corabia rusă» după care, susține acesta, ar trebui să plece colegii, «după Putin». 

NM Espresso: despre «prețul special la gazele naturale», calea «corabiei rusești» în Republica Moldova și despre noua ediție a #riltok
De notat că Șor nu poate pleca la Moscova, chiar dacă a declarat că «este gata» — drumul său încolo este închis din anul 2015 (sursele de atunci ale NM au comunicat că businessmanului i-a fost închisă atunci intrarea, cu formularea «pericol pentru securitatea națională»), de aceea vor pleca în Rusia Apostolova și Jardan. Ce-i drept, președintele Sandu a vorbit deja despre adevăratele scopuri ale acestor vizite. Potrivit informațiilor sale, șor-iștii încearcă «să vândă» Moscovei ideea privind destabilizarea situației din Republica Moldova. 

Între timp, publicitatea viitorului protest apare în Republica Moldova practic de oriunde: campaniile de publicitate promovate de pe conturile lui Șor sau ale partidului acestuia, sunt lansate pe Facebook, Instagram și Google. Publicitate a apărut— ce-i drept, pentru puțin timp — chiar și pe site-ul nostru, pe care este integrat codul Google. 

CEC a informat deja Procuratura Anticorupție despre noi neconcordanțe în rapoartele financiare ale partidului «Șor» și despre depășirea nivelului stabilit al veniturilor. Iar la o emisiune televizată de seară, premierul Gavrilița a declarat că deplasarea deputaților din opoziție și așa-numitele negocieri în privința prețului la gazele naturale sunt «un show rușinos»
 
Provocări și dezinformări 

Ce-i drept, starea de lucruri poate fi «agitată» fără prea mari probleme și în Republica Moldova. Pe rețelele de socializare, inclusiv pe canalele anonime de Telegram, au început să apară mesaje despre circulația tehnicii militare americane pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste imagini au mai mult de șase ani și au fost fotografiate în timpul exercițiilor moldo-americane «Dragon Pioneer». Atunci, și NewsMaker a scris despre aceasta

Alte canale de Telegram au tirajat o informație precum că la Aeroportul Chișinău a fost reținut deputatul APG Grigorii Diulgher care, de rând cu alți deputați, a fost prezent la întrevederea «gălăgioasă» cu președintele Sandu. Ce-i drept, s-a constatat ulterior că aceasta a fost o procedură obișnuită de control al pașapoartelor
 
Reforma justiției și vechile dosare 

Ambasada SUA în Republica Moldova va oferi ajutor Ministerului Justiției în realizarea reformei justiției. Este vorba inclusiv despre modificarea legislației necesare pentru finalizarea dosarelor penale și sancționarea celor vinovați. 

Dar deocamdată, reforma se desfășoară: unii sunt eliberați, pe numele altora se deschid noi dosare penale. Astfel, s-a anunțat eliberarea înainte de termen a cunoscutului și controversatului avocat Mînzat, care a fost condamnat, în anul 2015, la nouă ani privațiune de libertate într-un dosar despre escrocherie. Conform informațiilor presei, instanța de judecată a redus termenul privațiunii de libertate din cauza condițiilor inumane de întreținere. 

În schimb, a fost intentat un nou dosar penal împotriva procurorului general suspendat Stoianoglo. De data aceasta, pentru îmbogățire ilegală. 
 
Ce ați putea viziona? 

Pe canalele de Telegram și în presă au fost distribuite cadre cu tehnică militară care se presupune că va fi «dislocată» în Găgăuzia. Unii politicieni au acuzat Chișinăul de viclenie, alții au mers și mai departe și au sugerat o confruntare «planificată» între capitala moldovenească și Tiraspolul și chiar pacificatori.

Ce înseamnă toate acestea, cine răspândește astfel de zvonuri și de unde, de fapt, a apărut tehnica militară pe drumurile din Republica \Moldova — aflați din noua ediție #riltok cu Denis Dermenji.



Pe scurt despre alte știri 

Președintele Maia Sandu se va afla la Londra în perioada 18-19 septembrie. Ea va participa la ceremonia de rămas-bun cu Elisabeta a II-a. 

În Republica Moldova urmează să fie construită prima automagistrală: Ungheni — Chișinău — Odessa. Aceasta va fi prima automagistrală din Republica Moldova, cu o distanță de 300 km. 

Cei de la primăria Chișinău au atras atenția asupra unor insecte care au împânzit orașul. Acum, cei de la primărie clarifică, despre ce fel de insecte este vorba și cât de periculoase sunt acestea.

În zilele apropiate, vremea se va răci considerabil. În toată țara se așteaptă ploi puternice și vânt. Temperatura maximă a aerului nu va depăși 12 grade. Îmbrăcați-vă mai călduros.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: