NewsMaker

NM Espresso: Popescu demisionează, Recean — în conflict cu judecătorii, iar Ceban — cu guvernul

Demisia lui Popescu și noile numiri 

Principala știre din ajun a fost demisia lui Nicu Popescu din funcția de vicepremier, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). În timpul conferinței de presă, el a menționat că timp de doi ani și jumătate, împreună cu Maia Sandu și echipa guvernului, au reușit să atingă mai multe obiective fundamentale pentru Moldova, cel mai important dintre ele fiind începerea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în ciuda demisiei, fostul ministru a promis că va continua să lucreze pentru ca Moldova să devină membră a familiei europene și pentru asigurarea păcii, stabilității și liniștii în țară. Popescu nu a precizat ce planuri are pentru viitor și dacă va avea o nouă funcție guvernamentală.

Maia Sandu i-a înmânat lui Popescu Ordinul Republicii, distincție conferită încă în decembrie anul trecut. Președinta țării a menționat că Nicu Popescu «este un diplomat vizionar și probabil, cel mai remarcabil ministru al afacerilor externe și integrării europene pe care l-a avut vreodată țara noastră». Șefa statului a mai menționat că, datorită profesionalismului și energiei lui Nicu Popescu, Republica Moldova și cetățenii săi au reușit să depășească obstacolele, să transforme visul european într-o realitate palpabilă, să construiască parteneriate solide cu multe state și să protejeze pacea.

Noul șef al MAEIE a fost numit în aceeași zi. Este vorba despre Mihai Popșoi, deputat PAS și vicepreședinte al parlamentului (în locul lui Popșoi, funcția de vicepreședinte al parlamentului va fi ocupată de Doina Gherman). Totodată, secretarul de stat al MAEIE, Cristina Gherasimov, va deveni ministru «fără portofoliu» și va fi responsabilă exclusiv de integrare europeană. Ea va conduce Biroul de Integrare Europeană. Astfel, Popșoi și Gherasimov vor împărți responsabilitățile lui Popescu.

În timp ce experții speculează dacă Popescu va fi inclus în echipa de negociatori pentru aderarea la UE, Uniunea Europeană va prezenta în martie, după procesul de screening, o «foaie de parcurs» pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Despre cum demisia lui Popescu poate afecta negocierile de aderare la UE și de ce Moldova are doi miniștri de externe — aflați din materialul «Popescu a plecat» al Ecaterinei Dubasova.


Sfârșitul Partidului «ȘOR»

Comisia pentru lichidarea Partidului «ȘOR» și-a încheiat activitatea după cinci luni, scoțând formațiunea politică din registrul de persoane juridice al Moldovei. În 2017, Ministerul Justiției a înregistrat partidul ca succesor al partidului «Ravnopravie», fondat în 1999.


Conflict nou între Recean și judecători

Prim-ministrul Dorin Recean a criticat din nou munca unor judecători și le-a dezvăluit public numele. Este vorba despre judecătorii care au luat decizii în cazurile privind furtul miliardului.

Asociația Judecătorilor din Moldova a condamnat din nou comportamentul prim-ministrului, afirmând că independența sistemului judiciar este fundamentul oricărui stat de drept. Recean a fost rugat să se abțină de la declarații care pun în pericol independența și integritatea sistemului judiciar.


Protest la Tiraspol și reținerea jurnaliștilor

La Tiraspol a avut loc un nou miting față de noile prevederi ale Codului vamal, care impune taxe vamale pentru companiile din stânga Nistrului. Jurnaliștii Viorica Tataru și Andrei Captarenco, care reflectau protestul, au fost reținuți. Asociația Promo-LEX a cerut intervenția guvernului și a apelat la misiunile diplomatice, OSCE și Biroul ONU pentru Drepturile Omului în Moldova. Ulterior, cei doi au fost eliberați. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că a inițiat un dosar penal în legătură cu acest incident.


Ceban merge în instanță 

Partidul primarului capitalei, MAN, a intentat un proces împotriva parlamentului și administrației prezidențiale. Conform formațiunii politice, autoritățile centrale au încălcat legea când l-au demis pe Octavian Armașu din funcția de șef al Băncii Naționale și au numit-o în locul său pe fosta ministră a finanțelor din România, Anca Dragu.

Consilierul premierului, Daniel Vodă, a dat asigurări că guvernul va apăra interesele cetățenilor. El a adăugat că, dacă 50% din impozitele locuitorilor Chișinăului vor rămâne în bugetul municipal, așa cum propune Ion Ceban, unele regiuni și localități din Moldova ar putea rămâne fără finanțare din partea autorităților centrale.


Justiție și corupție 

Veronica Dragalin a prezentat raportul de activitate al Procuraturii Anticorupției pentru anul 2023. Conform acestuia, numărul dosarelor de corupție trimise în instanță a crescut, în timp ce numărul sentințelor pronunțate a scăzut. Dintre cele pronunțate, majoritatea se încheie cu condamnări la închisoare, se arată în document. De asemenea, în 2023, sesizările privind corupția în Moldova au devenit mai rare. Detalii suplimentare — în materialul realizat de Alexandru Nugmanov.


Diverse 

Guvernul a extins lista țărilor ai căror cetățeni pot lucra în Moldova timp de 90 de zile fără permis de muncă, doar pe baza vizei. Potrivit autorităților, această măsură va face piața muncii mai flexibilă și va oferi companiilor un acces mai larg la inovații. Lista include 20 de țări, printre care Elveția, Georgia, Japonia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Turcia, SUA, Ucraina și Australia.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda un împrumut de 150 de milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea drumului M2, centura orașului Chișinău, sectorul doi, prin extinderea acestuia la patru benzi de circulație și 85 de kilometri ai drumului M1, frontieră cu România — Leușeni — Chișinău — Dubăsari — frontiera cu Ucraina, a precizat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Germania a donat peste 50 de mașini și echipament tehnic poliției din Moldova. Investiția se ridică la aproape 4 milioane de euro.

Dan Perciun a declarat că elevii care manifestă lipsă de respect față de profesori vor fi sancționați — acum aceștia risca sancțiuni disciplinare. Ministrul Educației a subliniat că este necesar să se transmită părinților, elevilor și profesorilor că în școli nu există loc pentru violență.


Ce ne așteaptă astăzi?

  • 10:00 — va fi prezentat programul «Erasmus pentru tinerii antreprenori»;
  • 11:00 — miting de comemorare a victimelor Holocaustului;
  • 13:00 — Nicu Popescu va susține o conferință de presă împreună cu ministrul afacerilor externe al Danemarcei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: