Partidul ȘOR

Noi percheziții într-o cauză penală cu privire la pregătirea „dezordinilor în masă”

Oamenii legii au inițiat în dimineața de 11 noiembrie percheziții într-o cauză penală cu privire la pregătirea „dezordinilor în masă”. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției.

„La moment, angajații Direcției investigații criminalitate organizată a INI și cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, în comun cu procurorii PCCOCS, desfășoară percheziții la mai mulți figuranți pe o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă. Cu detalii vom reveni pe parcursul zilei”, se arată în comunicat.

***

Amintim că, pe 4 noiembrie, IGP a publicat interceptări, dar și filmări realizate cu camera ascunsă, precum și altele realizate în timpul perchezițiilor și protestelor organizate de Partidul „ȘOR”. Acestea au legătură cu perchezițiile desfășurate pe 4 noiembrie la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni. Potrivit oamenilor legii, acestea s-au desfășurat într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă, în perioada 18 septembrie și 16 octombrie 2022.

Procurorii au anunțat că au atribuit statut de bănuit față de opt persoane și au ridicat 380.000 lei în timpul perchezițiilor din 4 noiembrie. PCCOCS are bănuieli că banii ridicați au fost acumulați din activități ilicite. „Aceștia ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă”, a precizat Procuratura.

Suplimentar, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu liste de persoane care conțin contacte telefonice, inclusiv anumite sume indicate, care se prezumă a fi sume bănești achitate în scopul înfăptuirii infracțiunii cercetate. Mai mult, au fost ridicate înscrisuri care relevă crearea unor pseudo autorități menite să uzurpeze puterea de stat.

Cele opt persoane bănuite, dintre care două femei, au vârstele cuprinse între 23 și 41 ani și sunt domiciliate în municipiile Bălți, Chișinău și raioanele Drochia și Ungheni.

Femeile sunt cercetate pentru că ar fi întreprins acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni și ilegalități.

Tinerii, potrivit procurorilor, ar fi fost cooptați în vederea opunerii rezistenței violente față de oamenii legii care asigură ordinea publică.

Mai mult, printre bănuiți se regăsesc și persoane care aveau și rolul de identificare a angajaților din poliție, care asigurau ordinea publică la proteste, pentru ca să-i intimideze și discrediteze. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări.

Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 8 ani închisoare.

Reprezentanții Partidului „ȘOR” au declarat că guvernarea „a fabricat, peste noapte, un nou dosar și anume „pentru pregătirea dezordinilor în masă””.

***

Amintim că, începând cu 18 septembrie, Partidul „ȘOR” desfășoară proteste în centrul capitalei. Formațiunea politică condusă de deputatul cercetat penal pentru acte de corupție Ilan Șor solicită demisia președintei țării și a actualei guvernări. În zilele de duminică, în Chișinău sunt organizate manifestații de amploare.

Menționăm că, percheziții au avut loc și pe 2 noiembrie, la sediul central al Partidului „ȘOR” din Chișinău. Atunci au fost confiscate 321 700 lei. Banii ar fi fost destinați pentru plata neoficială a salariilor, achitate în plic angajaților partidului din partea grupului criminal organizat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Educația în domeniul drepturilor omului contribuie la combaterea dezinformării și apărarea dreptului la libera exprimare

Proiectul comun al Ambasadei Drepturilor Omului (Chișinău) și al Societății Baltice pentru Drepturile Omului (Riga) „Educația în domeniul drepturilor omului – un instrument pentru combaterea dezinformării și apărarea libertății de exprimare” își propune să îmbunătățească nivelul educației în domeniul drepturilor omului și să promoveze libertatea de exprimare în Moldova prin extinderea Ghidului privind drepturile omului, efectuarea unei analize juridice a legislației naționale și evaluarea nevoilor mass-media.

Proiectul prevede realizarea unui studiu privind analiza juridică și identificarea instrumentelor juridice pentru combaterea dezinformării și apărarea dreptului la libera exprimare în Republica Moldova. Studiul va fi realizat utilizând următoarele etape și instrumente cheie: 1) Dezvoltarea unei abordări metodologice pentru analiza informațiilor disponibile; 2) Analiza legislației și jurisprudenței naționale, a standardelor internaționale și europene privind libertatea de exprimare și dezinformarea; 3) Pregătirea unui raport intern privind legislația și jurisprudența relevantă, standardele internaționale și europene, pentru a fundamenta domeniile ulterioare de cercetare; 4) Dezvoltarea unei abordări metodologice și a unor instrumente (chestionare) pentru realizarea de interviuri și întâlniri de grup; 5) Realizarea a cel puțin 5 interviuri cu experți în domeniul libertății de exprimare; și 6) Analiza datelor colectate și pregătirea unui raport final cu recomandări pentru factorii de decizie politică în contextul integrării în UE.

Analiza este realizată utilizând metodologii doctrinare și comparative de cercetare juridică. Accentul principal se pune pe interacțiunea dintre garanțiile libertății de exprimare și măsurile de reglementare pentru combaterea dezinformării. Analiza juridică efectuată va identifica: 1) Standardele juridice internaționale și europene privind libertatea de exprimare și dezinformarea; 2) Standardele juridice și practica de aplicare a legii din Republica Moldova privind libertatea de exprimare și dezinformarea; 3) Domeniile de conformitate, lacunele și inconsecvențele cu legea. În special, analiza juridică va fi ghidată de următoarele principii: 1) Legalitatea, legitimitatea, necesitatea și proporționalitatea restricțiilor privind libertatea de exprimare; 2) Compatibilitatea măsurilor naționale cu standardele internaționale și europene; și 3) Garanții împotriva abuzurilor, depășirii competențelor și efectelor de descurajare.

Pentru componenta de evaluare a nevoilor mass-media, experții efectuează o analiză a cunoștințelor în domeniul drepturilor omului (percepția, cunoștințele, înțelegerea, abilitățile în domeniul drepturilor omului) angajaților din sectorul mass media din Moldova printr-un sondaj. Scopul studiului este de a oferi o bază pentru dezvoltarea unui program de consolidare a capacităților în domeniul drepturilor omului (inclusiv traininguri, seminarii etc.) pentru profesioniștii din mass-media din Republica Moldova. Cadrul analitic pentru acest studiu se bazează pe documente normative europene (Consiliul Europei, OSCE, UE) și pe o abordare bazată pe drepturile omului (ABDO), care se bazează pe standardele internaționale (ONU) și regionale europene în domeniul drepturilor omului.

Studiul este realizat utilizând următoarele instrumente și surse de informații: 1) Analiza actelor normative, politicilor și documentelor profesionale din mass-media (coduri de etică etc.) legate de drepturile omului și munca în mass-media; 2) Un sondaj structurat în rândul lucrătorilor din mass-media, bazat pe un chestionar privind starea actuală, problemele cheie și autoevaluarea respectării drepturilor omului în mass-media din Republica Moldova (chestionarul este format din două părți: prima parte conține întrebări care necesită autoevaluare subiectivă sau opinii din partea lucrătorilor din mass-media, iar a doua parte conține un test pentru o evaluare obiectivă a cunoștințelor și competențelor lucrătorilor din mass-media în domeniul drepturilor omului); și 3) Alte surse de informații disponibile, inclusiv întâlniri și alte interacțiuni cu lucrătorii din mass-media.

În ceea ce privește componenta de educație privind drepturile omului, elaborarea Ghidului privind drepturile omului pentru Moldova continuă și în cadrul acestui proiect. Experții proiectului au dezvoltat deja două teme noi, care sunt disponibile pe platforma online a Ghidului în limbile română, rusă și engleză.

Citiți pe platformă temele „Libertatea de exprimare și mass media” și „Infracțiuni motivate de ură și discursul de ură”.

––––––-

Proiectul „Educația în domeniul drepturilor omului – un instrument pentru combaterea dezinformării și apărarea libertății de exprimare” este implementat de asociația obștească Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy), în parteneriat cu asociația obștească Societatea Baltică pentru Drepturile Omului (Baltic Human Rights Society), cu sprijinul financiar al Fondului Lituanian de Cooperare pentru Dezvoltare și Ajutor Umanitar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: